Toate definitiile
BÂJBÂITÚRĂ, bâjbâituri, s. f. (Rar) Bâjbâială. [Pr.: -bâ-i-] – Bâjbâi + suf. -tură.
BÂLBÂÍ, bấlbâi, vb. IV. Intranz., refl. și tranz. A pronunța nedeslușit sunetele sau cuvintele, repetându-le și împiedicându-se în rostirea lor, din cauza unui defect natural, a emoției sau a enervării; a gângăvi. ♦ Refl. A-și pierde șirul vorbelor, a bolborosi cuvinte și fraze fără sens. – Formație onomatopeică.
BÂLBÂIÁLĂ, bâlbâieli, s. f. Faptul de a (se) bâlbâi; pronunțare neclară.[Pr.: -bâ-ia] – Bâlbâi + suf. -eală.
BÂLBÂÍT, -Ă, bâlbâiți, -te, adj. (Adesea substantivat și adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbește greu, gângav. – V. bâlbâi.
BÂLCI, bấlciuri, s. n. Târg mare ținut la anumite epoci ale anului, la sărbătorile importante și însoțit de spectacole și de petreceri populare; iarmaroc. ♦ Fig. (Fam.) Gălăgie, hărmălaie, zăpăceală. – Din magh. bolcsu.
BÂLDÂBẤC interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de căderea unui corp în apă; bâltâc. – Onomatopee.
BÂLTẤC interj. Bâldâbâc. – Onomatopee.
BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre forțele naturii: la pers. 3) A lovi insistent și cu violență (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦ Tranz. (Despre boli, războaie, năvăliri) A pustii, a devasta, a face ravagii. 2. Tranz. (Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (Reg., în imprecații) A pedepsi, a bate. Să (mă) bântuie (Dumnezeu)! – Din magh. bántani.
BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz. [Pr.: -tu-ia-] – Bântui + suf. -eală.
BÂNTUÍRE, bântuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a bântui. -V. bântui.
BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare, adj. Care bântuie. [Pr.: -tu-i-] – Bântui + suf. -tor.
BÂR interj. Cuvânt cu care se îndeamnă sau se gonesc oile. – Onomatopee.
BÂRÂÍ, bấrâi, vb. IV. Tranz. A bodogăni; a cicăli pe cineva. – Bâr + suf. -âi.
BÂRCOÁCE, bârcoci, s. f. Arbust cu flori și cu fructe roșii, care crește pe stânci, în pădurile de munte (Cotoneaster integerrima). – Et. nec.
BÂRDÁN, bârdane, s. n. (Reg.) Burduhan. – Et. nec.
BẤRFĂ, bârfe, s. f. (Fam.) Bârfeală. – Din bârfi (derivat regresiv).
BÂRFEÁLĂ, bârfeli, s. f. Faptul de a (se) bârfi; vorbe răuvoitoare la adresa cuiva: bârfire, bârfă, bârfit, cancan1. – Bârfi + suf. -eală.
BÂRFÍ, bârfesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. A (se) vorbi de rău, a (se) ponegri, a (se) defăima, a calomnia, a cleveti. ♦ Tranz. A flecări, a îndruga verzi și uscate. – Et. nec.
BÂRFÍRE, bârfiri, s. f. Bârfeală. – V. bârfi.
BÂRFÍT s. f. Bârfeală. – V. bârfi.
BÂRFITÓR, -OÁRE, bârfitori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care bârfește. – Bârfi + suf. -tor.
BÂRLĂDEÁN, -Ă, bârlădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul Bârlad. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul Bârlad. – Bîrlad + suf. -ean.
BÂRLĂDEÁNCĂ, bârlădence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul Bârlad. ♦ Locuitoare din municipiul Bârlad. – Bârlădean + suf. -că.
BÂRLIGÁ, pers. 3 bârlígă, vb. I. Tranz. (Despre vite) A(-și) ridica coada (încârligată) cu vârful în sus; a îmbârliga. – Et. nec.
BÂRLIGÁTĂ, bârligate, adj. (Mai ales despre coada sau coarnele animalelor) Ridicat (și încârligat) în sus; îmbârligat. – V. bârliga.
BÂRLÓG, bârloguri, s. n. Vizuină de urs; p. gener. Vizuină a altor animale sălbatice. ♦ Fig. Culcuș; locuință. – Din sl. brŭlogŭ.
BẤRNĂ, bârne, s. f. 1. Trunchi de copac (cojit și fățuit cu barda) folosit în construcții. 2. Aparat de gimnastică feminină, format dintr-o grindă de lemn lungă, dispusă orizontal deasupra solului, la o anumită înălțime, pe care se execută exerciții de echilibru. – Din sl. brŭvĩno.
BÂRNÉȚ s. n. v. brâneț.
BÂRSÁN, -Ă, bârsani, -e, adj. 1. Care privește Țara Bârsei. 2.(Despre oi; adesea substantivat) Cu lână lungă și aspră. ♦ (Despre lâna acestor oi) Lungă și aspră. – Bârsa (n. pr.) + suf. -an.
BẤRSĂ, bârse, s. f. Bucată de fier sau de lemn care leagă între ele brăzdarul, cormana și plazul plugului. – Cf. alb. vërz.