Toate definitiile

PANAȘÁT, -Ă, panașați, -te, adj. (Rar) Împodobit, ornat cu panaș. – Din fr. panaché.

PANATENÉE s. f. pl. Cea mai importantă festivitate religioasă și politică din Atena antică, celebrată anual sau la patru ani o dată în cinstea zeiței Atena. – Din fr. panathénées.

PÁNĂ¹, pene, s. f. I. 1. Fiecare dintre formațiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecția lui și la zbor, compusă dintr-un cotor pe care sunt așezate simetric, de-o parte și de alta, fire (pufoase). ◊ Expr. Ușor în pene = îmbrăcat subțire, sumar; p. ext. prost îmbrăcat, zdrențăros. Smuls de pene = rușinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ◊ Compuse: pana-zburătorului = plantă erbacee cu frunze păroase, și cu flori mari, violete sau albe, fără miros (Lunaria annua); pana-gâștei = specie de mușchi cu tulpina dreaptă, cu ramuri arcuite și inegale, formând tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene¹ (I 1) sau aripă care servește la diverse scopuri practice gospodărești. 2. (La pl.) Pene¹ (I 1) de pasăre sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. așternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pană¹ (I 1) de gâscă, ascuțită și despicată la vârf, întrebuințată altădată ca instrument de scris cu cerneală; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce servește la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv făcut din cotor de pană¹ (I 1), care servește să țină cârligul undiței la adâncimea dorită. 5. Podoabă din pene¹ (I 1), care se poartă la pălărie, în păr etc. ♦ (Pop.) Podoabă pentru pălărie făcută din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pană = categorie în care intră boxerii între 54 și 57 kg, luptătorii între 57 și 63 kg etc. II. 1. Piesă de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuințată la despicarea lemnelor, la detașarea unor bucăți dintr-un material, la fixarea sau la înțepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de mașini, a unor elemente de construcție etc. ♦ (Tipogr.) Piesă care se intercalează între matrițele de linotip, pentru a le spația. ♦ Felioară de slănină cu care se împănează carnea ce urmează să fie friptă. 2. Partea ciocanului, opusă capului, prelungită și subțiată spre vârf. ♦ Partea lată, plată a unor obiecte, instrumente etc.; lamă. 3. Bețișor cu care se strânge frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana căpăstrului sau pană de căpăstru = ștreang sau curea cu care se priponește calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical și asupra căreia se exercită presiunea apei când se schimbă direcția de mișcare a navei. 6. Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pană de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. și reg.) peánă s. f.] – Lat. pinna.

PÁNĂ², pene, s. f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui mecanism, a unui vehicul. ◊ Expr. (Fam.) A fi (sau a rămâne) în pană = a nu putea continua o activitate, a duce lipsă de ceva; a rămâne fără bani. 2. Situație în care se află o navă cu vele care are vânt din față și nu poate înainta. – Din fr. panne.

PANCALÍSM s. n. Doctrină filozofică ce subordonează întreaga realitate categoriei frumosului. – Din fr. pancalisme.

PANCÁRTĂ, pancarte, s. f. Bucată (mare) de carton, de pânză, de lemn etc. pe care este scrisă o lozincă, o înștiințare etc.; placardă. – Din fr. pancarte.

PÁNCOVĂ, pancove, s. f. (Reg.) Gogoașă sau minciunea (de mâncat). – Din magh. pánk.

PANCRÁȚIU, pancrații, s. n. Probă atletică la vechii greci, constând în trântă și pugilat. – Din fr. pancrace.

PANCREÁS, pancreasuri, s. n. Glandă de formă alungită, așezată înapoia stomacului, care are legătură cu splina și cu duodenul. [Pr.: -cre-as] – Din lat. pancreas, fr. pancréas, it. pancrea(s).

PANCREÁTIC, -Ă, pancreatici, -ce, adj. Care ține de pancreas, privitor la pancreas. [Pr.: -cre-a-] – Din lat. pancreaticus, fr. pancréatique, it. pancreatico.

PANCREATÍNĂ s. f. Substanță extrasă din pancreasul animalelor și folosită în tratamentul tulburărilor intestinale. [Pr.: -cre-a-] – Din fr. pancréatine.

PANCREATÍTĂ, pancreatite, s. f. Boală care constă în inflamația acută sau cronică a pancreasului. [Pr.: -cre-a-] – Din fr. pancréatite.

PANCROMÁTIC, -Ă, pancroamatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate radiațiile luminoase din spectrul vizibil. – Din fr. panchromatique.

PANCRÓNIC, -Ă, pancronici, -ce, adj. Valabil pentru orice epocă. – Pan¹- + cronic.

PANDAJMETRÍE s. f. (Geol.) Determinare a înclinării și a direcției straturilor geologice din adâncime, în scopul cunoașterii structurilor geologice. – Din fr. pandagemétrie.

PANDALÍE, pandalii, s. f. (Fam.; mai ales la pl.) Criză nervoasă, furie; toană; capriciu. – Et. nec.

PANDANTÍV, pandantive, s. n. 1. Bijuterie care se poartă la gât, atârnată de un lănțișor sau de o panglică. 2. Element arhitectural în formă de triunghi sferic cu vârful în jos, situat în colțurile arcelor mari care sprijină o cupolă sau o turlă. – Din fr. pendentif.

PANDÉCTE s. f. pl. Culegere de opinii ale juriștilor romani asupra principalelor probleme de drept, alcătuită în vremea împăratului Iustinian și adaptată în timp nevoilor noilor instituții. – Din lat. pandectae, fr. pandectes.

PANDÉMIC, -Ă, pandemici, -ce, adj. (Despre boli) (Care are caracter) de pandemie. – Din fr. pandémique.

PANDEMÍE, pandemii, s. f. Epidemie care se extinde pe un teritoriu foarte mare. – Din fr. pandémie.

PANDEMÓNIU s. n. (Livr.) Capitală imaginară a infernului; adunarea, sfatul demonilor. ♦ Fig. Adunare de oameni sau loc în care domnește discordia, dezordinea, corupția. – Din fr. pandémonium, it. paademonio.

PANDIȘPÁN, pandișpanuri, s. n. Prăjitură făcută din făină, ouă și zahăr, de culoare galbenă și cu aspect pufos. [Pl. și: pandișpane] – Din ngr. pandespáni.

PANDÍT, pandiți, s. m. Titlu dat savanților, învățaților etc. brahmani din India. Pandit Nehru. – Din fr. pandit.

PÁNDLICĂ s. f. v. panglică.

PANDÓRĂ, pandore, s. f. Instrument muzical cu coarde, asemănător cu lăuta, folosit în sec. XVI-XVII. – Din fr. pandore.

PANDÚR, panduri, s. m. 1. Soldat dintr-un corp de oaste habsburgică din sec. XVIII. 2. Soldat din oastea muntenească neregulată de la începutul sec. XIX. ♦ Spec. Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. ♦ Ostaș în serviciul poliției după desființarea vechii miliții naționale. 3. (Înv. și pop.) Haiduc. – Din scr. pandur, magh. pandúr.

PANDURÉSC, -EÁSCĂ, pandurești, adj. Care aparține pandurilor, privitor la panduri. – Pandur + suf. -esc.

PANDURÍME s. f. (Rar) Mulțime de panduri, totalitatea pandurilor. – Pandur + suf. -ime.

PANÉ adj. invar. (Despre carne, cașcaval etc.) Prăjit în grăsime, după ce a fost dat prin făină, ou și pesmet. – Din fr. pané.

PANEGÍRIC, panegirice, s. n. 1. Discurs public în care se elogiază o personalitate însemnată (decedată sau contemporană oratorului), o comunitate etc. 2. P. gener. Laudă (exagerată), elogiu (excesiv), apologie. – Din fr. panégyrique.