Toate definitiile
IMPUTRESCIBILIZÁRE, imputrescibilizări, s. f. Acțiunea de a imputrescibiliza și rezultatul ei. – V. imputrescibiliza.
IMPUTRESCIBILIZÁT, -Ă, imputrescibilizați, -te, adj. (Despre materiale textile) Care au fost tratate cu substanțe de protecție împotriva microorganismelor. – V. imputrescibiliza.
IMUÁBIL, -Ă, imuabili, -e, adj. Care rămâne veșnic același, care nu se schimbă; permanent, constant, imutabil. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuable.
IMUABILITÁTE s. f. Calitatea a ceea ce este imuabil; permanență, fixitate, imutabilitate. [Pr.: -mu-a-] – Din fr. immuabilité.
IMÚN, -Ă, imuni, -e, adj. Care prezintă imunitate; care nu poate contracta o anumită boală infecțioasă. – Din fr. immun, lat. immunis.
IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus.
IMUNDICITÁTE s. f. (Livr.; adesea fig.) Murdărie foarte mare; imundiție. – Din fr. immondicité.
IMUNDÍȚIE s. f. (Livr.; adesea fig.) Murdărie foarte mare; imundicitate. – Din it. immondizia.
IMUNITÁR, -Ă, imunitari, -e, adj. (Biol.) Cu caracter de imunitate. – Din fr. immunitaire.
IMUNITÁTE s. f. 1. Rezistență a organismului față de acțiunea microbilor patogeni sau a produșilor toxici ai acestora. 2. (În societatea medievală) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stăpânilor de pământ de a judeca, de a strânge impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fără amestecul reprezentanților puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucură unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentară = situație de care se bucură membrii unei adunări legislative de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunité, lat. immunitas, -atis.
IMUNIZÁ, imunizez, vb. I. Tranz. și refl. A face sau a deveni imun în urma unui tratament sau prin faptul că a avut în trecut aceeași boală la care este expus în prezent. – Din fr. immuniser.
IMUNIZÁNT, -Ă, imunizanți, -te, adj. Care imunizează. – Din fr. immunisant.
IMUNIZÁRE, imunizări, s. f. Acțiunea de a (se) imuniza și rezultatul ei. – V. imuniza.
IMUNIZÁT, -Ă, imunizați, -te, adj. Care a devenit imun. – V. imuniza.
IMUNOCHÍMIC, -Ă, imunochimici, -ce, adj. Privitor la imunochimie, de imunochimie. – Din engl. immunochemical.
IMUNOCHIMÍE s. f. Domeniu interdisciplinar care studiază din punct de vedere chimic componentele celulelor microbiene ale plantelor și animalelor capabile să participe la procesele imunitare. – Din fr. immunochimie. Cf. engl. immunochemistry.
IMUNODEPRESÍV, -Ă, imunodepresivi, -e, adj. (Med.; despre substanțe, tratamente etc.) Care inhibă procesele imunogenetice; imunosupresiv. – Din fr. immunodépressif.
IMUNOELECTROFORÉZĂ s. f. (Med.) Adaptare a tehnicii electroforetice la studiile imunochimice. [Pr.: -no-e-] – Din engl. immunoelectrophoresis.
IMUNOGÉN, -Ă, imunogeni, -e, adj. (Biol.; despre substanțe) Care are proprietatea de a da imunitate (1). – Din fr. immunogène.
IMUNOGENÉTIC, -Ă, imunogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a geneticii care studiază complexitatea proceselor de imunitate (1). 2. Adj. Care ține de imunogenetică (1). – Din fr. immunogénétique, engl. immunogenetic(s).
IMUNOGLOBULÍNĂ, imunoglobuline, s. f. (Biol.) Glicoproteidă care are funcție de anticorp. – Din engl. immunoglobulin.
IMUNOLÓGIC, -Ă, imunologici, -ce, adj. (Biol.) Care aparține imunologiei, de imunologie. – Din fr. immunologique, engl. immunologic.
IMUNOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul imunității (1). – Din fr. immunologie.
IMUNOPATOLÓG, -Ă, imunopatologi, -ge, s. m. și f. Specialist în imunopatologie. – Din imunopatologie (derivat regresiv).
IMUNOPATOLOGÍE s. f. Ramură a imunologiei care studiază imunitatea (1) organismului în relație cu boala. – Din engl. immunopathology.
IMUNOPROFILAXÍE, imunoprofilaxii, s. f. Prevenire a unei boli contagioase prin imunizare cu vaccinuri, seruri specifice etc. – Din fr. immunoprophylaxie.
IMUNOSUPRÉSIE s. f. (Med.) Scădere sau diminuare a imunității (1) organismului după iradiere, droguri, toxine microbiene. – Din engl. immunosuppression.
IMUNOSUPRESÍV, -Ă, imunosupresivi, -e, adj. (Med.; despre substanțe, tratamente etc.) Care inhibă procesele imunogenetice; imunodepresiv. – Din engl. immunosuppressive.
IMUNOTERAPÍE s. f. Metodă de tratament care constă în administrarea de seruri și vaccinuri care conțin anticorpi specifici bolii respective. – Din fr. immunothérapie.
IMUNOTRANSFÚZIE, imunotransfuzii, s. f. (Med.) Transfuzie de sânge recoltat de la donatori vaccinați în prealabil contra unor boli infecțioase. – Din fr. immunotransfusion.