Toate definitiile
INCARNÁT, -Ă, incarnați, -te, adj. 1. Care a luat formă materială, reală; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie încarnată = unghie care crește în carne; onixiris. [Var.: încarnát, -ă adj.] – V. incarna.
INCARNÁȚIE, incarnații, s. f. Incarnare. – Din fr. incarnation.
INCÁS, -Ă, incași, -se, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-un trib indian din America de Sud. 2. Adj. Care aparține incașilor (1), privitor la incași. [Var.: ínca adj., incáș, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. incas, inca.
INCASÁBIL, -Ă, incasabili, -e, adj. Care nu se sparge (ușor). – Din fr. incassable.
INCÁSO s. n. sg. Sistem de decontare prin care, din însărcinarea unui creditor și pe baza unui efect, a unei polițe etc. a acestuia, banca încasează în contul lui o sumă de bani de la debitor. – Din it. incasso.
INCASTELÚRĂ s. f. v. încastelură.
INCÁȘ, -Ă s. m. și f., adj. v. incas.
INCAVÁȚIE, incavații, s. f. (Rar) Adâncitură. – Din engl. incavation.
INCENDIÁ, incendiez, vb. I. Tranz. A da foc, a provoca un incendiu (cu scopul de a distruge). ♦ Fig. A ațâța la război, la revoltă, a îndemna la acțiuni violente. [Pr.: -di-a] – Din fr. incendier.
INCENDIÁR, -Ă, incendiari, -e, adj. Care provoacă (sau poate provoca) un incendiu. ♦ Fig. Care ațâță, îndeamnă la acțiuni violente. [Pr.: -di-ar] – Din fr. incendiaire, lat. incendiarius.
INCENDIÁT, -Ă, incendiați, -te, adj. Care a suferit un incendiu. [Pro: -di-at] – V. incendia.
INCENDIATÓR, -OÁRE, incendiatori, -oare, s. m. și f. Persoană care provoacă un incendiu. ♦ Fig. Persoană care îndeamnă la acțiuni violente; instigator, provocator. [Pr.: -di-a-] – Incendia + suf. -tor.
INCENDIÉRE, incendieri, s. f. Acțiunea de a incendia și rezultatul ei. [Pr.: -di-e-] – V. incendia.
INCÉNDIU, incendii, s. n. Foc mare care cuprinde (și distruge parțial sau total) o clădire, o pădure etc.; pârjol. – Din lat. incendium. Cf. it. incendio, fr. incendie.
INCÉRT, -Ă, incerți, -te, adj. Care nu este cert; nesigur, îndoielnic; schimbător. – Din lat. incertus.
INCERTITÚDINE, incertitudini, s. f. Lipsă de certitudine; nesiguranță, îndoială, ezitare. – Din fr. incertitude, lat. incertitudo, -inis.
INCESÍBIL, -Ă, incesibili, -e, adj. (Jur.; despre bunuri) Care nu poate fi cedat. – Din fr. incessible.
INCESIBILITÁTE s. f. (Jur.) Calitate a unui bun de a fi incesibil. – Din fr. incessibilité.
INCÉST, incesturi, s. n. Legătură sexuală, oprită de legile juridice și morale, între părinți și copii sau între frați și surori. – Din fr. inceste, lat. incestus.
INCESTUÓS, -OÁSĂ, incestuoși, -oase, adj. Cu caracter de incest, vinovat de incest. [Pr.: -tu-os] – Din fr. incestueux, lat. incestuosus.
INCH s. m. Unitate de măsură pentru lungime, egală cu 2,54 cm, folosită în Anglia și în Statele Unite ale Americii. [Pr.: inci] – Cuv. engl.
INCHIETÚDINE s. f. (Livr.) Neliniște. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. inquiétude, lat. inquietudo, -inis.
INCHIZITÓR, inchizitori, s. m. Judecător din tribunalul ecleziastic al inchiziției. ♦ Fig. Anchetator aspru. – Din fr. inquisiteur.
INCHIZITORIÁL, -Ă, inchizitoriali, -e, adj. De inchiziție sau de inchizitor, privitor la inchiziție sau la inchizitor. ♦ Fig. Foarte crud, foarte aspru. [Pr.: -ri-al] – Din fr. inquisitorial.
INCHIZÍȚIE s. f. Instituție a Bisericii catolice care judeca pe cei acuzați de erezie și pe cei care își manifestau sub orice formă ostilitatea sau nesupunerea față de biserica catolică. – Din fr. inquisition, lat. inquisitio.
INCIDÉNT, -Ă, incidenți, -te, s. n., adj. I. S. n. 1. Întâmplare neașteptată (și neplăcută) care apare în desfășurarea unei acțiuni. ◊ Incident de frontieră = ciocnire armată între forțele grănicerești a două state vecine. ♦ Greutate, dificultate. 2. Obiecție (secundară și neașteptată) ridicată în cursul unui proces de una dintre părți. II. Adj. 1. (Despre cuvinte sau propoziții) Care este intercalat între părțile unei propoziții sau fraze. 2. (Fiz.; în sintagma) Rază incidentă = rază de lumină care cade pe suprafața unui corp sau pe suprafața care separă două medii. – Din fr. incident.
INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplător; accidental. – Din fr. incidentel.
INCIDÉNȚĂ, incidențe, s. f. 1. Întâlnire a unor raze (sau a unor fascicule de raze) de lumină între ele sau cu o suprafață. ◊ Punct de incidență = punct în care o rază de lumină întâlnește un corp sau suprafața de separație a două medii. Unghi de incidență = unghi format de raza incidentă cu perpendiculara în punctul de incidență. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de îmbolnăvire provocate de o anumită boală infecțioasă pe o perioadă dată, raportată la populația totală. – Din fr. incidence.
INCINERÁRE, incinerări, s. f. Acțiunea de a incinera și rezultatul ei; incinerație. – V. incinera.
INCINERÁȚIE, incinerații, s. f. Incinerare. – Din fr. incinération.