Toate definitiile

INCÍNTĂ, incinte, s. f. 1. Spațiu (mare) închis în interiorul unei construcții. 2. Suprafață de teren înconjurată din toate părțile de construcții, de amenajări. 3. (În sintagma) Incintă acustică = casetă de lemn de construcție specială în care sunt fixate unul sau mai multe difuzoare în scopul ameliorării caracteristicilor acustice ale acestora; boxă. – Din fr. enceinte.

INCIPIÉNT, -Ă, incipienți, -te, adj. Care se află la început; începător. [Pr.: -pi-ent] – Din lat. incipiens, -ntis, it. incipiente.

ÍNCIPIT s. n. Formulă introductivă dintr-o carte tipărită sau dintr-un manuscris antic sau medieval, care cuprindea titlul lucrării și numele autorului. – Din lat. [hic] incipit „aici începe”.

INCISÍV¹, incisivi, s. m. (Și în sintagma dinți incisivi) Fiecare dintre dinții lați, cu rădăcinile neramificate, aflați în planul anterior al arcadelor dentare, sus și jos, și folosiți pentru tăierea alimentelor. – Din fr. incisive.

INCISÍV², -Ă, incisivi, -e, adj. Pătrunzător; tăios, mușcător. Stil incisiv. – Din fr. incisif.

INCISIVITÁTE, incisivități, s. f. (Rar) Însușirea de a fi incisiv², pătrunzător, tăios, mușcător. – Incisiv + suf. -itate.

INCITÁ, incít, vb. I. Tranz. (Livr.) A ațâța, a întărâta; a instiga la... – Din fr. inciter, lat., it. incitare.

INCITÁBIL, -Ă, incitabili, -e, adj. Care poate fi incitat. – Din fr. incitable.

INCITABILITÁTE s. f. Stare de incitare; însușirea a ceea ce este incitabil. – Din fr. incitabilité.

INCITÁNT, -Ă, incitanți, -te, adj. Care incită, incitator; (rar) incitativ. – Din fr. incitant.

INCITÁRE, incitări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a incita și rezultatul ei; ațâțare, întărâtare, instigare, incitație. – V. incita.

INCITÁT, -Ă, incitati, -te, adj. (Livr.) Ațâțat, întărâtat, instigat. – V. incita.

INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif.

INCITATÓR, -OÁRE, incitatori, -oare, adj., s. m. și f. (Livr.) (Persoană) care incită; instigator. – Din fr. incitateur.

INCITÁȚIE, incitații, s. f. (Livr.) Incitare. – Din fr. incitation, lat. incitatio.

INCIZÁ, incizez, vb. I. Tranz. A face o incizie; a ornamenta cu ajutorul inciziilor. – Din fr. inciser.

INCIZÁRE, incizări, s. f. Acțiunea de a inciza; (concr.) incizie (3). – V. inciza.

INCÍZIE, incizii, s. f. 1. (Med.) Tăietură, secționare făcută într-un țesut cu bisturiul sau cu un alt instrument chirurgical. 2. Tăietură făcută în scoarța unui arbore, cu scopul de a opri și de a dirija o cantitate mai mare de substanțe nutritive către inflorescențe, provocând astfel o creștere mai mare a fructelor și grăbirea coacerii lor. 3. Ornamentare a unui obiect din lut, piatră, metal prin zgârierea în suprafața lui cu ajutorul unui instrument special; ornament astfel rezultat. – Din fr. incision, lat. inciaio.

INCIZÚRĂ, incizuri, s. f. 1. (Anat.) Adâncitură pe suprafața unei structuri anatomice. 2. (Med.) Incizie (1). 3. (Tehn.) Crăpătură, crestătură. – Din fr. incisure.

INCLEMÉNT, -Ă, inclemenți, -te, adj. (Livr.) Neiertător. – Din fr. inclément.

INCLEMÉNȚĂ s. f. (Livr.) Neîndurare. – Din fr. inclémence.

INCLINOGRÁMĂ, inclinograme, s. f. Grafic în care se reprezintă proiecția pe plan orizontal a poziției axei unei sonde, incluzând variația înclinării sondei cu adâncimea și variația azimutului corespunzător. – Din engl. inclinogram.

INCLINOMETRÍE s. f. Operație de măsurare și înregistrare a poziției în spațiu a unei găuri de sondă. – Din fr. inclinométrie.

INCLINOMÉTRU, inclinometre, s. n. 1. Aparat pentru măsurarea și înregistrarea poziției unei găuri de sondă. 2. Instrument care servește la măsurarea unghiurilor de înclinare a unei nave în raport cu orizontul. 3. Instrument care indică direcția magnetismului Pământului. – Din fr. inclinomètre, engl. inclinometer.

INCLÚDE, inclúd, vb. III. Tranz. A cuprinde, a conține, a îngloba. – Din lat. includere.

INCLÚDERE s. f. Acțiunea de a include și rezultatul ei; cuprindere, înglobare. – V. include.

INCLÚS, -Ă, incluși, -se, adj. Care este cuprins, conținut, înglobat. – V. include.

INCLUSÍV adv. Împreună cu; și cu. ♦ Și cel din urmă (dintr-o serie de numere, de date etc.) – Din fr. inclusif.

INCLUZIÚNE, incluziuni, s. f. 1. Particulă de metal străin conținută în masa unui corp solid. ♦ Defect de fabricație al unei piese, datorat prezenței unor incluziuni (1) sau unor particule metalice izolate în masa ei. 2. (Mat.) Proprietate care constă în faptul că orice element al unei mulțimi date aparține și altei mulțimi. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. inclusion, lat. inclusio, -onis.

INCOAGULÁBIL, -Ă, incoagulabili, -e, adj. Care nu se coagulează sau nu poate fi coagulat. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulable.