Toate definitiile

INAPTITÚDINE s. f. (Livr.) Lipsă de aptitudine; nepricepere. – Din fr. inaptitudine.

INÁRIȚĂ, inarițe, s. f. Numele a două plante erbacee acvatice, asemănătoare cu inul² cu florile verzui; țintar (2) (Najas minor și marina). – In² + suf. -ariță.

INARMONÍE s. f. (Rar) Lipsă de armonie. – Din fr. inharmonie.

INARTICULÁBIL, -Ă, inarticulabili, -e, adj. Care nu poate fi articulat; care nu poate fi exprimat clar, ușor. – Din fr. inarticulable.

INASIMILÁBIL, -Ă, inasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat, care nu se asimilează (ușor); neasimilabil. – Din fr. inassimilable.

INASORTÁBIL, -Ă, inasortabili, -e, adj. Care nu poate fi asortat (la culoare, mărime etc.) – Din fr. inassortable.

INATACÁBIL, -Ă, inatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; neatacabil. – Din fr. inattaquable.

INAUDÍBIL, -Ă, inaudibili, -e, adj. Care nu se poate auzi (ușor); p. ext. imperceptibil. ♦ Care se aude cu mare dificultate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inaudible.

INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui așezământ, a unei expoziții, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate; într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.

INAUGURÁL, -Ă, inaugurali, -e, adj. De inaugurare, privitor la o inaugurare. – Din fr. inaugural.

INAUGURÁRE, inaugurări, s. f. Acțiunea de a inaugura și rezultatul ei. – V. inaugura.

INAUGURATÓR, -OÁRE, inauguratori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care inaugurează o expoziție, un local etc. – Din fr. inaugurateur.

INAUTÉNTIC, -Ă, inautentici, -ce, adj. Care nu este autentic; neautentic. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthentique.

INAUTENTICITÁTE s. f. Lipsă de autenticitate. [Pr.: -a-u-] – Din fr. inauthenticité.

INAVUÁBIL, -Ă, inavuabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi mărturisit; p. ext. rușinos, nedemn. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. inavouable.

INĂRÍȚĂ, inărițe, s. f. Pasăre mică înrudită cu sticletele, cu fruntea roșie, gușa neagră și pieptul roz, care se hrănește mai ales cu semințe de in²; țintar (2) (Carduelis flammea). – In² + suf. -ăriță.

INC, incuri, s. n. (Reg.) Poftă de râs, de joc, de zburdălnicii. – Et. nec.

ÍNCA adv. v. incas.

INCALCULÁBIL, -Ă, incalculabili, -e, adj. Care nu poate fi calculat, apreciat (atât e de mare); necalculabil; imens, considerabil. – Din fr. incalculable.

INCALIFICÁBIL, -Ă, incalificabili, -e, adj. Care nu poate fi calificat (atât e de rău); care întrece orice măsură. – In¹-+calificabil. Cf. fr. inqualifiable, it. inqualificabile.

INCANDESCÉNT, -Ă, incandescenți, -te, adj. (Adesea fig.) Care se află în stare de incandescență. – Din fr. incandescent, lat. incandescens, -ntis.

INCANDESCÉNȚĂ s. f. (Adesea fig.) Stare a unui corp care, datorită temperaturii ridicate, emite lumină (și radiații infraroșii). ◊ Lampă cu incandescență = lampă electrică în care lumina este produsă cu ajutorul încălzirii electrice a unui fir metalic la temperaturi înalte și într-un spațiu vid. – Din fr. incandescence.

INCANTATÓRIU, -IE, incantatorii, adj. (Livr.) Cu caracter de incantație. – Din fr. incantatoire.

INCANTÁȚIE, incantații, s. f. (Livr.) Formulă magică, cântată sau recitată (pentru a obține un efect supranatural). ♦ Fig. (Stare de) încântare; farmec, delectare. – Din fr. incantation.

INCAPÁBIL, -Ă, incapabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care nu este capabil să facă ceva; p. ext. nepriceput. ♦ Lipsit de capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapable.

INCAPACITÁTE s. f. Lipsă de capacitate, neputință de a face ceva; p. ext. nepricepere. ♦ Stare, situație a unei persoane care nu are capacitatea legală de a se bucura de anumite drepturi. – Din fr. incapacité.

INCARBONIZÁRE s. f. v. încarbonizare.

INCARCERÁȚIE s. f. 1. (Livr.) Încarcerare. 2. (Med.) Strangulare a unei hernii. – Din fr. incarcération.

INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o formă concretă, reală. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesă. 2. (Despre unghii) A crește în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

INCARNÁRE, incarnări, s. f. Acțiunea de a (se) incarna și rezultatul ei; incarnație. [Var.: încarnáre s. f.] – V. incarna.