Toate definitiile

IMPRESIONÁRE, impresionări, s. f. Acțiunea de a impresiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.

IMPRESIONÁT, -Ă, impresionați, -te, adj. 1. Mișcat, emoționat. 2. (Despre materiale fotografice) Care a suferit schimbări chimice sub acțiunea luminii. [Pr.: -si-o-] – V. impresiona.

IMPRESIONÍSM s. n. Mișcare artistică apărută în a doua jumătate a sec. XIX, caracterizată prin renunțarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur spre a reda cât mai sugestiv lumina (în pictură), prin modelarea fragmentară a suprafețelor (în sculptură), printr-o mare libertate a formelor, lărgirea cadrului tonal și subiectivitatea coloritului (în muzică), prin tendința de a reda impresii fugitive, și cele mai intime nuanțe personale (în literatură). [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnisme.

IMPRESIONÍST, -Ă, impresioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține impresionismului, privitor la impresionism. 2. S. m. și f. Adept al impresionismului; creator care aparține impresionismului. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionniste

IMPRÉSSUM s. n. (Rar) Numele, firma tipografiei (care apare imprimată) pe o carte tipărită. – Cuv. lat.

IMPREVIZÍBIL, -Ă, imprevizibili, -e, adj. Care nu poate fi prevăzut. – Din fr. imprévisible.

IMPREVIZIBILITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este imprevizibil. – Din fr. imprévisibilité.

IMPRIMÁ, imprím, vb. I. Tranz. 1. A face, a lăsa urme prin apăsare, deformare etc.; a întipări. ♦ A înregistra sunete pe o bandă, pe un disc etc. 2. A tipări. ♦ A aplica, a fixa pe o țesătură desene colorate. 3. Fig. A comunica; a transmite. ♦ A impune, a determina. – Din fr. imprimer.

IMPRIMÁBIL, -Ă, imprimabili, -e, adj. De imprimat; care se poate imprima. – Din fr. imprimable.

IMPRIMÁNTĂ, imprimante, s. f. (Inform.) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia sunt extrase datele din calculatoare prin înscrierea automată a caracterelor alfanumerice sau grafice pe hârtie. – Din fr. imprimante.

IMPRIMÁRE, imprimări, s. f. Acțiunea de a imprima și rezultatul ei. – V. imprima.

IMPRIMÁT, -Ă, imprimați, -te, adj., s. n. 1. Adj. Care este tipărit. ♦ (Despre țesături) Pe care sunt aplicate, fixate desene colorate. 2. S. n. Formular-tip folosit în întreprinderi și în instituții pentru întocmirea de acte oficiale; publicație cu caracter administrativ (adresă, registru etc.) folosită în întreprinderi și instituții. 3. S. n. (La pl.) Publicații tipărite; tipărituri. – V. imprima. Cf. fr. imprimé.

IMPRIMÁTUR s. n. Autorizație indicând bunul de tipar pe o corectură. – Cuv. lat.

IMPRIMERÍE, imprimerii, s. f. Tipografie. ♦ Atelier, secție dintr-o întreprindere textilă în care se imprimă țesături. – Din fr. imprimerie.

IMPRIMÉU, imprimeuri, s. n. Țesătură imprimată cu modele colorate. ♦ Desen imprimat pe o țesătură. – Din fr. imprimé.

IMPROBÁBIL, -Ă, improbabili, -e, adj. Care nu se poate proba, care nu poate fi dovedit, care nu este sigur. ♦ Care are puține șanse de a se produce, puțin probabil; incert, nesigur. – Din fr. improbable.

IMPROBABILITÁTE, improbabilități, s. f. Caracterul a ceea ce este improbabil. – Din fr. improbabilité.

IMPROBÁNT, -Ă, improbanți, -te, adj. (Rar) Care nu probează ceva, care nu are valoare de probă; incert, nesigur. – Din fr. improbant.

IMPROBITÁTE, improbități, s. f. (Livr.) Lipsă de probitate. – Din fr. improbité.

IMPROMPTÚ, impromptuuri, s. n. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter de improvizație și de obicei lirică, agitată. [Pr.: empromtü] – Din fr. impromptü.

IMPROPRIETÁTE, improprietăți, s. f. Lipsă de proprietate în folosirea unui termen, a unei construcții. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. impropriété, lat. improprietas, -atis.

IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzător, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.

IMPROVIZÁ, improvizez, vb. I. Tranz. A compune, a alcătui (ocazional) repede, pe nepregătite o poezie, un discurs, o compoziție muzicală etc.; a face, a confecționa, a construi ceva la repezeală, din ce se găsește (și provizoriu). – Din fr. improviser.

IMPROVIZÁRE, improvizări, s. f. Acțiunea de a improviza și rezultatul ei; (concr.) ceea ce se improvizează. – V. improviza.

IMPROVIZÁT¹ s. n. Faptul de a improviza. – V. improviza.

IMPROVIZÁT², -Ă, improvizați, -te, adj. 1. Compus, alcătuit repede și fără o pregătire prealabilă. 2. Care îndeplinește o funcție, care face o acțiune ocazional și fără a avea pregătirea necesară. – V. improviza.

IMPROVIZATÓR, -OÁRE, improvizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care improvizează; care are însușirea de a improviza. – Din fr. improvisateur.

IMPROVIZATÓRIC, -Ă, improvizatorici, -ce, adj. (Rar) Care ține de improvizație. – Improvizator + suf. -ic.

IMPROVIZÁȚIE, improvizații, s. f. Faptul de a improviza; (concr.) ceea ce se improvizează. ♦ Piesă muzicală improvizată. ♦ Lucru făcut la repezeală, la moment. – Din fr. improvisation.

IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenți, -te, adj. (Adesea adverbial și substantivat) Care acționează fără prudență; care demonstrează lipsă de prudență; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.