Toate definitiile
PRÓVĂ s. f. v. proră.
PROVEDEÁ, provắd, vb. II. Tranz. (Înv.) A înzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare; a prevedea. – Din it. provvedere.
PROVEDITÓR, proveditori, s. m. Funcționar public al vechii republici venețiene însărcinat cu conducerea sau cu inspectarea unei flote, a unei provincii. – Din it. provveditore, fr. provéditeur.
PROVENÍ, provín, vb. IV. Intranz. A se trage, a lua naștere, a rezulta din ceva sau de undeva, a-și avea obârșia, originea, proveniența din... – Din fr. provenir.
PROVENIÉNȚĂ, proveniențe, s. f. Loc de unde vine sau provine ceva; origine, obârșie, provenire. [Pr.: -ni-en-. – Var.: (înv.) provenínță s. f.] – Din fr. provenance, it. provenienza.
PROVENÍNȚĂ s. f. v. proveniență.
PROVENÍRE, proveniri, s. f. (Rar) Proveniență. – V. proveni.
PROVENSÁL, -Ă, provensali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază din Provence sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține regiunii Provence sau populației ei, privitor la Provence sau la populația ei, originar din Provence. ♦ (Substantivat, f.) Limbă romanică vorbită de provensali (1); p. ext. limbă romanică vorbită în mai multe provincii din sudul Franței. [Var.: (înv.) provențál, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. provençal.
PROVENȚÁL, -Ă s. m. și f., adj. v. provensal.
PROVERBIÁL, -Ă, proverbiali, -e, adj. 1. Care ține de proverb (1), privitor la proverb; cu caracter de proverb. 2. Care este la fel de cunoscut ca un proverb; despre care s-a dus vestea; de pomină. [Pr.: -bi-al] – Din fr. proverbial.
PROVIÁNT, provianturi, s. n. (Înv.) Provizii, alimente (pentru armată). [Pr.: -vi-ant] – Din pol. prowiant, rus. proviant, germ. Proviant.
PROVIDÉNȚĂ s. f. (În concepțiile religioase) Înțelepciune supremă a divinității în conducerea lumii. ♦ (Art.) Divinitatea, dumnezeirea, Dumnezeu. ♦ Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinității. ♦ Fig. (Rar) Persoană sau împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva. – Din lat. providentia, fr. providence.
PROVIDENȚIÁL, -Ă, providențiali, -e, adj. Dat, trimis de providență; p. ext. care apare la momentul potrivit, printr-o întâmplare favorabilă ieșită din comun; excepțional, deosebit. [Pr.: -ți-al] – Din fr. providentiel.
PROVIDENȚIALÍSM s. n. Concepție bazată pe credința în providență. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. providentialisme.
PROVIDENȚIALÍST, -Ă, providențialiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al providențialismului. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. providentialiste.
PROVINCIÁL, -Ă, provinciali, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care locuiește în provincie sau este originară de acolo; p. ext. persoană cu apucături sau cu deprinderi stângace, naive. 2. Adj. Care aparține provinciei, privitor la provincie; propriu provinciei și locuitorilor ei; care se găsesc în provincie; provincialist. [Pr.: -ci-al. – Var.: (înv.) provințiál, -ă s. m. și f., adj.] – Din lat. provincialis, fr. provincial.
PROVINCIALÍSM, provincialisme, s. n. 1. Cuvânt, expresie, locuțiune specifică unei provincii, care nu aparține limbii literare; p. ext. rostire caracteristică unei provincii; regionalism. 2. Atitudine, comportare etc. specifică unui provincial (1). [Pr.: -ci-a-. – Var.: (înv.) provințialísm s. n.] – Din fr. provincialisme.
PROVINCIALÍST, -Ă, provincialiști, -ste, adj. (Rar) Provincial. [Pr.: -ci-a-] – Provincial + suf. -ist.
PROVINCIALIZÁ, provincializez, vb. I. Refl. și tranz. A căpăta sau a face să capete trăsături specifice provincialilor (1). [Pr.: -ci-a-] – Provincial + suf. -iza.
PROVINCIALIZÁRE, provincializări, s. f. Acțiunea de a (se) provincializa. [Pr.: -ci-a-] – V. provincializa.
PROVINCIALIZÁT, -Ă, provincializați, -te, adj. Care a dobândit trăsături specifice provincialilor (1). – V. provincializa.
PROVÍNCIE, provincii, s. f. 1. Unitate geografică sau administrativă dintr-o țară; regiune, ținut. ♦ Teritoriu sau localitate dintr-o țară situate în afara capitalei. 2. Teritoriu cucerit de romani în afara Italiei și supus legilor și organizării romane. [Var.: (înv.) provínție s. f.] – Din lat. provincia, fr. province.
PROVINCIOÁRĂ, provincioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui provincie. [Pr.: -ci-oa-] – Provincie + suf. -ioară.
PROVINȚIÁL, -Ă s. m. și f., adj. v. provincial.
PROVINȚIALÍSM s. n. v. provincialism.
PROVÍNȚIE s. f. v. provincie.
PROVITAMÍNĂ, provitamine, s. f. Substanță inactivă din alimente, activată de organism și transformată în vitamină. – Din fr. provitamine.
PROVÍZIE, provizii, s. f. Rezervă de produse (mai ales alimentare) necesare cuiva sau undeva pentru o anumită perioadă de timp. – Din fr. provision, lat. provisio, germ. Provision.
PROVIZORÁT, provizorate, s. n. Stare a ceea ce este provizoriu; fapt, situație provizorie; timp cât cineva sau ceva este provizoriu. – Din provizoriu.
PROVIZÓRIU, -IE, provizorii, adj. (Adesea adverbial) Care durează sau este destinat să dureze un timp limitat, după care urmează să fie înlocuit; temporar, vremelnic, tranzitoriu. ♦ (Substantivat, n.; înv.) Provizorat. – Din lat. provisorius, fr. provisoire.