Toate definitiile
PROFESÁ, profesez, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A practica, a exercita o meserie, o profesiune. 2. Tranz. A manifesta, a mărturisi, a susține public o concepție, o atitudine, o părere, o convingere. – Din fr. professer.
PROFESÁRE, profesări, s. f. (Rar) Acțiunea de a profesa și rezultatul ei. – V. profesa.
PROFÉSIE s. f. v. profesiune.
PROFESIOGRÁMĂ, profesiograme, s. f. Reprezentare cronologică detaliată a caracteristicilor unei activități profesionale sub aspectul solicitărilor fizice, psihice și al repausului într-o zi de muncă. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Professiogramm.
PROFESIONÁL, -Ă, profesionali, -e, adj. Care ține de o profesiune, privitor la o profesiune; care este legat de o profesiune. ◊ Secret profesional = informație pe care o deține cineva grație profesiunii sale și pe care nu are dreptul să o divulge nimănui. Învățământ profesional = învățământ pentru pregătirea și pentru specializarea muncitorilor calificați. Boală profesională = boală specifică unei profesiuni sau provocată de o anumită profesiune. ♦ (Adverbial) Cu obișnuința unui profesionist. [Pr.: -si-o-] – Din fr. professionnel.
PROFESIONALÍSM, profesionalisme, s. n. (Rar) 1. Profesionism. ♦ Conștiință profesională. 2. Cuvânt care aparține unui limbaj profesional. [Pr.: -si-o-] – Din fr. professionnalisme.
PROFESIONALITÁTE s. f. Calitatea de a fi un bun profesionist. ♦ Conștiință profesională; profesionalism. [Pr.: -si-o-] – Profesional + suf. -itate.
PROFESIONALIZÁ, profesionalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A face să capete sau a căpăta un caracter profesional; a face să devină sau a deveni o profesiune. [Pr.: -si-o-] – Profesional + suf. -iza.
PROFESIONALIZÁRE, profesionalizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) profesionaliza și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. profesionaliza.
PROFESIONÍSM s. n. Practicare a unei îndeletniciri ca profesiune; p. ext. ramură a artei, a sportului etc. practicată ca profesiune; profesionalism. [Pr.: -si-o-] – Profesion[ist] + suf. -ism.
PROFESIONÍST, -Ă, profesioniști, -ste, s. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează într-un anumit domeniu de activitate pe baza unei pregătiri corespunzătoare. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Professionist.
PROFÉSOR, -OÁRĂ, profesori, -oare, s. m. și f. Persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate și care predă o materie de învățământ (în școală). ♦ (Impr.) Învățător. ♦ P. gener. Persoană care îndrumă, educă, învață pe cineva. [Acc. și: profesór] – Din fr. professeur, germ. Professor.
PROFESORÁL, -Ă, profesorali, -e, adj. Care ține de profesori, privitor la funcția de profesor, specific profesorilor. ♦ Care este alcătuit din profesori. Corp profesoral. ♦ (Depr.) Pretențios, pedant, cu aere de savant. Ton profesoral. – Din fr. professoral.
PROFESORÁȘ, profesorași, s. m. (Depr.) Diminutiv al lui profesor. – Profesor + suf. -aș.
PROFESORÍME s. f. Totalitatea profesorilor; mulțime de profesori. – Profesor + suf. -ime.
PROFÉT, profeți, s. m. Predicator religios considerat drept trimis al lui Dumnezeu pe Pământ și capabil să prezică viitorul; proroc. ♦ (Art.) Epitet dat de musulmani lui Mahomed. ♦ Persoană care intuiește apariția sau desfășurarea unor evenimente în viitor. – Din fr. prophète.
PROFETÉSĂ, profetese, s. f. (Livr.) Femeie înzestrată cu darul de a proroci. – Din fr. prophétesse.
PROFÉTIC, -Ă, profetici, -ce, adj. De profet; care prevestește. – Din fr. prophétique.
PROFETÍSM s. n. 1. Curent religios care propagă învățătura și susține menirea profeților. 2. Caracter profetic; profeție. – Din fr. prophétisme.
PROFETIZÁ, profetizez, vb. I. Tranz. A profeți. – Din fr. prophétiser.
PROFETIZÁRE, profetizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a profetiza. – V. profetiza.
PROFEȚÍ, profețesc, vb. IV. Tranz. A face profeții, a prezice viitorul (în calitate de profet); a proroci, a profetiza, a prevesti. – Din profet.
PROFEȚÍE, profeții, s. f. Ceea ce profețește cineva; prorocire, prevestire, prezicere. – Din fr. prophétie.
PROFÍL, profiluri, s. n. 1. Contur, aspect al feței cuiva, privit dintr-o parte. ◊ Loc. adv. Din (sau în) profil = dintr-o parte. ♦ Fig. Portret, figură. 2. Înfățișare, aspect, formă. ♦ Caracter predominant al cuiva sau a ceva. ♦ Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ◊ Profil geologic = reprezentare grafică a structurii geologice a unei porțiuni din scoarța terestră. Profil morfologic = reprezentare grafică în plan vertical, la o anumită scară, a reliefului unei regiuni. 3. Conturul unei secțiuni plane a unui obiect, a unui edificiu, a unui corp geometric. ♦ Conturul aparent al unui obiect, rezultat dintr-o proiecție ortogonală pe un plan. 4. Desen care reprezintă o secțiune verticală făcută într-o construcție sau în sol, pentru a indica distribuția sau structura acestora. ◊ Plan de profil = plan perpendicular pe două plane de proiecție și pe linia de pământ. ♦ Dispozitiv sau ansamblu de piese folosit pentru a indica, într-un plan vertical, limitele până la care trebuie să se întindă o lucrare. 5. Piesă decorativă, în relief, folosită la ornamentarea unei clădiri, la consolidări aparente, la îmbunătățirea acusticii unei săli etc. 6. Obiectivul de bază al producției unei întreprinderi, al activității unei instituții, căruia îi corespunde un anumit mod de organizare. – Din fr. profil.
PROFILÁ, profilez, vb. I. 1. Refl. A ieși în evidență; a se reliefa, a se contura. 2. Tranz. A stabili obiectivul de bază al producției unei întreprinderi, al activității unei instituții, organizându-le în mod corespunzător. 3. Tranz. A lamina un drug de metal, dându-i un profil uniform pe toată lungimea lui. ♦ P. gener. A fasona, a prelucra un obiect sau un material pentru a-i da un anumit profil. – Din fr. profiler.
PROFILÁCTIC, -Ă, profilactici, -ce, adj. Care ferește, care apără organismul de boli; preventiv. – Din fr. prophylactique.
PROFILÁRE, profilări, s. f. Acțiunea de a (se) profila și rezultatul ei. – V. profila.
PROFILAXÍE, profilaxii, s. f. Ansamblul măsurilor medico-sanitare care se iau pentru prevenirea apariției și a răspândirii bolilor. ♦ Ramură a medicinii care se ocupă cu studierea și aplicarea măsurilor profilactice. – Din fr. prophylaxie.
PROFILOGRÁF, profilografe, s. n. Profilometru care înregistrează denivelările suprafeței unui drum, ale unui teren ori neregularitățile de pe suprafața unei piese. – Din fr. profilographe.
PROFILOGRÁMĂ, profilograme, s. f. Înregistrare grafică a asperităților de pe suprafața unei piese prelucrate, obținută cu profilograful. – Din fr. profilogramme.