Toate definitiile

PROTOGÍN, -Ă, protogini, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Bot., despre flori hermafrodite) Al cărui pistil se dezvoltă înaintea staminelor. 2. S. f. (Geol.) Rocă granitică cu structură de șist. – Din fr. protogyne.

PROFESIONALMÉNTE adv. (Rar) Din punct de vedere profesional. [Pr.: -si-o-] – Profesional + suf. -mente (după fr. professionnellement).

PROFESORÁT s. n. Meseria de profesor; funcția de profesor; timpul cât cineva exercită această profesiune. – Din fr. professorat. Cf. germ. Professorat.

PROSPÉR, -Ă, prosperi, -e, adj. Care se află sau se dezvoltă în condiții fericite, favorabile; înfloritor. ♦ Care dovedește o stare bună, favorabilă. – Din fr. prospère.

PROSPERÁRE, prosperări, s. f. Acțiunea de a prospera și rezultatul ei. – V. prospera.

PROSPERITÁTE s. f. Stare prosperă, fericită, înfloritoare a vieții unui individ sau a unei colectivități, a unei întreprinderi, a unei instituții; bunăstare, belșug. – Din fr. prospérité, lat. prosperitas, -atis.

PROSPEȚÉL, -EÁ, prospeței, -ele, adj. Diminitiv al lui proaspăt. – Proaspăt + suf. -el.

PROSPEȚÍME s. f. Calitatea de a fi sau de a părea proaspăt, nou, tânăr, viu, fraged etc. – Proaspăt + suf. -ime.

PROSTÁN, -Ă, prostani, -e, adj., s. m. și f. (Înv.) Prostănac. – Prost + suf. -an.

PROSTÁTĂ, prostate, s. f. 1. Organ musculos și glandular care înconjură porțiunea inițială a uretrei și care aparține aparatului genital masculin. 2. (Impr.) Prostatită. – Din fr. prostate.

PROSTÁTIC¹, -Ă, prostatici, -ce, adj. (Înv.) 1. Care trădează prostie; prostesc. 2. Simplu, nevinovat, naiv. – Prost + suf. -atic.

PROSTÁTIC², -Ă, prostatici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține prostatei, privitor la prostată. 2. S. m. Bolnav de prostată. – Din fr. prostatique.

PROSTATÍTĂ, prostatite, s. f. Afecțiune inflamatorie a prostatei. – Din fr. prostatite.

PROSTĂLẮU, prostălăi, adj., s. m. Augmentativ al lui prost. – Prost + suf. -ălău.

PROSTEÁLĂ, prosteli, s. f. Faptul de a se prosti¹; înșelare sau încercare de a înșela; amăgire, păcăleală. – Prosti¹ + suf. -eală.

PROSTERNÁ, prostérn, vb. I. Refl. A se pleca, a se înclina (până la pământ) în fața cuiva în semn de venerație, de umilință, de supunere etc. [Prez. ind. și: prosternez] – Din fr. prosterner.

PROSTERNÁRE, prosternări, s. f. Acțiunea de a se prosterna și rezultatul ei; prosternație. – V. prosterna.

PROSTERNÁȚIE, prosternații, s. f. Prosternare. – Din fr. prosternation.

PROSTÉSC, -EÁSCĂ, prostești, adj. 1. Care dă dovadă de prostie, de lipsă de logică sau de rațiune. 2. (Rar) De calitate inferioară, fără valoare, de rând. – Prost + suf. -esc.

PROSTÉȘTE adv. Ca un prost; în mod prostesc. ◊ Expr. A râde prostește = a râde fără motiv sau atunci când nu trebuie. – Prost + suf. -ește.

PROSTÍ¹, prostesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A-și pierde puterea de gândire, inteligența, a deveni prost; a se tâmpi. ♦ (Fam.; despre oameni) A avea o comportare nenaturală, afectată, plină de mofturi, de pretenții; (fam.) a se fandosi, a se izmeni (1). ♦ Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă cumpătul, dreapta judecată; a (se) zăpăci. ♦ (Despre lucruri) A-și pierde din calități, din valoare, a nu mai corespunde scopului. 2. Tranz. (Fam.) A induce pe cineva în eroare, a-l duce cu vorba; a păcăli, a înșela. – Din prost.

PROSTÍ², prostesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A cerși. – Din sl. prostiti „a ierta”.

PROSTÍC, -Ă, prostici, -ce, adj. (Rar) Prostuț. – Prost + suf. -ic.

PROSTICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, prosticei, -ele, adj. Prostuț. – Prost + suf. -icel, -icea, -icică.

PROSTÍL, prostiluri, adj., s. n. (Edificiu antic) care are coloane numai pe fațada principală. – Din fr. prostyle.

PROSTÍME s. f. (Înv.) Oameni de rând; mulțime, norod, sărăcime, gloată. – Prost + suf. -ime.

PROSTÍRE¹, prostiri, s. f. Faptul de a (se) prosti¹. – V. prosti¹.

PROSTÍRE², prostiri, s. f. (Reg.) Cearșaf. – Din ucr. prostyralo.

PROBABILÍST, -Ă, probabiliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține probabilismului, privitor la probabilism. 2. Adj. Care folosește calculul probabilităților. 3. S. m. și f. Matematician specialist în calculul probabilităților. – Din fr. probabiliste.

PROBABILÍSTIC, -Ă, probabilistici, -ce, adj. 1. Cu caracter de probabilitate. 2. Referitor la teoria probabilităților, la calculul probabilităților. – Probabil + suf. -istic.