Toate definitiile
PROBABILITÁTE, probabilități, s. f. 1. Caracterul sau însușirea a ceea ce este probabil; fapt, întâmplare probabilă, posibilă. ◊ Expr. După toate probabilitățile = după cât se pare, probabil. 2. (Mat.) Mulțime numerică prin care se exprimă caracterul aleatoriu (posibil sau nesigur) al unui eveniment, al unui fenomen. ◊ Calculul probabilităților = calcul matematic care permite să se aprecieze dacă un eveniment complex se va întâmpla sau nu, în funcție de eventualitatea unor evenimente mai simple, presupus cunoscute. – Din fr. probabilité, lat. probabilitas, -atis.
PROBÁNT, -Ă, probanți, -te, adj. (Rar) Care probează, dovedește, convinge; edificator, concludent. – Din fr. probant.
PROBÁR, probare, s. n. Album care cuprinde modelele de litere și de cifre care pot fi executate într-o tipografie. – Probă + suf. -ar.
PROBÁRE, probări, s. f. Acțiunea de a proba. – V. proba.
PROBÁT, -Ă, probați, -te, adj. 1. Încercat, verificat, experimentat. 2. Dovedit, arătat, demonstrat. – V. proba.
PROBATÓR, -OÁRE, probatori, -oare, adj. Care are calitatea de a dovedi ceva, care poate servi drept dovadă; probatoriu (2). – Din fr. probatoire.
PROBATÓRIU, -IE, probatorii, s. n. adj. 1. S. n. Procedură de culegere a probelor (1) în justiție; totalitatea probelor adunate și prezentate într-un litigiu. 2. Adj. Probator. – Din lat. probatorium.
PROBAȚIÚNE, probațiuni, s. f. (Jur.) Dovedire; concr. dovadă. [Pr.: -ți-u-] – Din lat. probatio, -onis, fr. probation.
PRÓBĂ, probe, s. f. 1. Confirmare a unui adevăr, dovedire; dovadă, semn, mărturie în sprijinul cuiva sau a ceva. ◊ Probă cu martori = susținere prin martori a unei afirmații în fața instanțelor de judecată. ◊ Loc. vb. A da probă (sau probe) de... = a proba (2), a dovedi. 2. Acțiune întreprinsă pentru a constata dacă ceva sau cineva îndeplinește condițiile cerute; încercare; verificare. ◊ Loc. adj. și adv. De probă = ca încercare, de încercare. ♦ Spec. Încercare a unui obiect de îmbrăcăminte pentru a vedea dacă se potrivește. ♦ Spec. Încercare a unei mașini, a unui aparat etc. (pentru a verifica buna lor funcționare). ♦ Fiecare dintre părțile, dintre etapele din care constă un examen; p. gener. examen. ♦ Fiecare dintre întrecerile sportive organizate în cadrul unei competiții mai mari. 3. Repetiție (făcută în vederea unei reprezentații artistice). ♦ (Rar) Număr dintr-un spectacol prezentat ca reclamă. 4. Verificare a exactității unei operații aritmetice. 5. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-un material care poate să servească la determinarea anumitor caracteristici ale obiectelor respective sau ale întregului material din care fac parte; eșantion, mostră ♦ Analiză medicală. ♦ Observare a funcției unui organ în vederea stabilirii unui diagnostic. ♦ (Fot.) Copie pozitivă pe hârtie. 6. Pildă, exemplu, model. – Din lat. proba (cu sensuri după fr. preuve).
PROBĂLUÍ, probăluiesc, vb. IV. Tranz. (Înv. și reg.) 1. A încerca, a căuta să facă, să realizeze ceva; a face tentative. 2. A supune ceva sau pe cineva la o probă, la o încercare pentru a vedea dacă este corespunzător anumitor cerințe, unui anumit scop etc.; a încerca, a verifica, a experimenta, a proba (1). 3. A dovedi, a adeveri, a confirma, a proba (2). 4. A chibzui, a socoti; a presupune. [Var.: prubuluí vb. IV] – Din magh. próbálni.
PROBĂLUÍRE, probăluiri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a probălui. – V. probălui.
PROBITÁTE s. f. (Livr.) Cinste, integritate, onestitate. – Din fr. probité, lat. probitas, -atis.
PROBLÉM s. n. v. problemă.
PROBLEMÁTIC, -Ă, problematici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Îndoielnic, nesigur, ipotetic. ♦ P. ext. Dubios, suspect, necurat. 2. Adj. Care constituie o problemă, o enigmă. ♦ (Log.; despre judecăți) Care anunță un raport posibil între termenii judecății. 3. S. f. Ansamblu de probleme (I 3) cu privire la același subiect; tematică. – Din fr. problématique.
PROBLEMATIZÁ, problematizez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A sistematiza pe probleme. 2. A face (din orice lucru) o problemă (I 1). – Problemat[ic] + suf. -iza.
PROBLEMATIZÁRE, problematizări, s. f. 1. Acțiunea de a problematiza și rezultatul ei. 2. Metodă de învățământ care declanșează activitatea independentă a elevului, gândirea și efortul personal al acestuia. – V. problematiza.
PROBLÉMĂ, probleme, s. f. I. 1. Chestiune care prezintă aspecte neclare, discutabile, care necesită o lămurire, o precizare, care se pretează la discuții. 2. Chestiune importantă care constituie o sarcină, o preocupare (majoră) și care cere o soluționare (imediată). 3. Chestiune care intră în sfera preocupărilor, a cercetărilor cuiva; obiect principal al preocupărilor cuiva; temă, materie. ♦ (Mat.) Chestiune în care, fiind date anumite ipoteze, se cere rezolvarea, prin calcule sau prin raționamente, a unor date. II. 1. Dificultate care trebuie rezolvată pentru a obține un anumit rezultat; greutate, impas. 2. Lucru greu de înțeles, greu de rezolvat sau de explicat; mister, enigmă. [Var.: (înv.) problém s. n.] – Din fr. problème, lat. problema.
PROBLEMÍST, -Ă, problemiști, -ste, s. m. și f. Specialist în elaborarea de probleme în domeniul șahului sau al matematicii. – Problemă + suf. -ist.
PROBLEMÚȚĂ, problemuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui problemă. – Problemă + suf. -uță.
PROBOSCÍDE, proboscide, s. f. (Înv.) Trompa elefantului. ♦ Trompa unor insecte diptere. – Din fr. proboscide.
PROBOSCIDIÁN, proboscidieni, s. m. (La pl.) Ordin de mamifere, din care face parte elefantul, caracterizate prin trompa lor lungă, mobilă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-an] – Din fr. proboscidien.
PROBOZEÁLĂ, probozeli, s. f. (Înv., reg. și fam.) Faptul de a probozi. – Probozi + suf. -eală.
PROBOZÍ, probozesc, vb. IV. Tranz. (Înv., reg. și fam.) A mustra, a dojeni, a certa pe cineva; a face de rușine; a ocărî. – Din sl. proobraziti.
PROBOZÍRE, proboziri, s. f. (Înv., reg. și fam.) Acțiunea de a probozi. – V. probozi.
PROCAÍNĂ s. f. (Farm.) Substanță cu proprietăți asemănătoare novocainei. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. procaïne.
PROCARIÓT, procariote, s. n. (Biol.; la pl.) Grup de organisme primitive (viruși, bacterii, alge albastre) unicelulare, cu structură simplă; (și la sg.) specie din acest grup. [Pr.: -ri-ot] – Din fr., engl. procaryote.
PROCÁTOR, procatori, s. m. (Reg.) Avocat. – Din magh. prókátor.
PROCEDÁ, procedez, vb. I. Intranz. 1. A acționa într-un anumit fel, a folosi anumite mijloace în săvârșirea unei acțiuni. 2. A începe să..., a trece la... A proceda la anchetă. [Var.: (înv.) procéde vb. III] – Din fr. procéder.
PROCÉDE vb. III v. proceda.
PROCEDURÁL, -Ă, procedurali, -e, adj. Privitor la procedura legală, în conformitate cu regulile acestei proceduri. – Din fr. procédural.