Toate definitiile
PROCEDURÍST, proceduriști, s. m. Specialist în procedura judiciară, în dreptul procesual. – Procedură + suf. -ist.
PROCÉNT, procente, s. n. 1. A suta parte dintr-o cantitate dată; proporție în raport cu o sută; sutime, procentaj. 2. Dobândă calculată la o sută de unități monetare pe interval de un an; p. gener. dobândă. [Var.: (înv.) proțént s. n.] – Din germ. Prozent.
PROCENTÁJ, procentaje, s. n. Procent. ♦ Calcul făcut pentru stabilirea procentului; cifră obținută prin acest calcul. – Procent + suf. -aj (după fr. pourcentage).
PROCENTUÁL, -Ă, procentuali, -e, adj. Calculat, exprimat în procente; care reprezintă un anumit procent dintr-o cantitate. [Pr.: -tu-al] – Din germ. prozentual.
PROCESÁ, procesez, vb. I. Tranz. A prelucra semnalele înregistrate pe bandă magnetică prin intermediul unui procesor. – Din engl. process.
PROCESÁRE, procesări, s. f. Acțiunea de a procesa. – V. procesa.
PROCESÁT, -Ă, procesați, -te, adj. (Despre semnale înregistrate pe bandă magnetică) Care a fost prelucrat prin intermediul unui procesor. – V. procesa.
PROCÉSIE s. f. v. procesiune.
PROCESIONÁL, -Ă, procesionali, -e, adj. (Rar) De procesiune, relativ la procesiune. [Pr.: -si-o-] – Din fr. processionnel.
PROCESIÚNE, procesiuni, s. f. 1. Șir lung de oameni care merg într-o anumită ordine în aceeași direcție și cu același scop; cortegiu, convoi; alai. 2. Ceremonie religioasă în timpul căreia credincioșii merg în convoi, purtând diferite obiecte de cult, cântând imnuri religioase sau rostind rugăciuni, pentru a mulțumi sau a cere ajutorul divinității într-o anumită împrejurare. [Pr.: -si-u-. – Var.: (înv.) procésie s. f.] – Din fr. procession, lat. processio, -onis.
PROCESOMÁN, -Ă, procesomani, -e, s. m. și f. Persoană care are mania de a intenta procese juridice. – Proces + suf. -oman.
PROCESOMANÍE, procesomanii, s. f. Mania (2) de a intenta (nejustificat) procese (1). – Procesoman + suf. -ie.
PROCESÓR, procesoare, s. n. Aparat electronic sau circuit integrat specializat pentru operații complexe sau pentru transformarea esențială a semnalelor înregistrate pe bandă magnetică. – Din engl. processor.
PROCESUALITÁTE s. f. Caracter procesual. [Pr.: -su-a-] – Procesual + suf. -itate.
PROCETÍ vb. IV v. prociti.
PROCHÉSTOR, prochestori, s. m. Magistrat roman care exercita funcții financiare în provincii. – Din lat. proquaestor.
PROCHÍMEN, prochimene, s. n. 1. (Bis.) Nume dat versetelor din psalmi care se cântă înainte de a se citi un pasaj din Biblie sau înainte de o rugăciune sau de o cântare. 2. (Înv.; în expr.) A veni la prochimen = a reveni la subiect, după o digresiune. A aduce (pe cineva) la prochimen = a îndrepta, a aduce (pe cineva) pe calea cea bună. – Din ngr. prokímenon.
PROCI adv. (Înv.) Și așa mai departe. – Din sl. procĩ.
PROCIDÉNȚĂ, procidențe, s. f. (Anat.) Coborâre sau deplasare din locul său a unui organ sau a unei părți mobile dintr-un organ. – Din fr. procidence.
PROCITÁNIE, procitanii, s. f. (Înv.) Recitire, repetiție, repetare. ♦ Examinare (recapitulativă) a elevilor. – Din rus. pročitanic.
PROCITEÁLĂ, prociteli, s. f. (Înv.) Faptul de a prociti. – Prociti + suf. -eală.
PROCITÍ, procitesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) 1. A reciti, a repeta. 2. A examina (recapitulativ) un elev. 3. A certa, a mustra; a cicăli. [Var.: procetí vb. IV] – Din rus. pročitat'.
PROCITÍRE, procitiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a prociti. – V. prociti.
PROCLAMÁ, proclám, vb. I. Tranz. 1. A anunța ceva în mod solemn și oficial; a aduce la cunoștința publică (printr-o proclamație) un fapt de mare importanță și de interes general. 2. A acorda cuiva în mod oficial un titlu, un drept, o calitate. ◊ Refl. Colonia s-a proclamat independentă. 3. A crea, a institui, a stabili, a introduce. 4. A susține ceva deschis, cu convingere; a afirma cu tărie. – Din fr. proclamer, lat. proclamare.
PROCLAMÁRE, proclamări, s. f. Acțiunea de a (se) proclama și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Proclamație (1). – V. proclama.
PROCLAMATÍV, -Ă, proclamativi, -e, adj. (Rar) Care proclamă ceva. – Proclama + suf. -(a)tiv.
PROCLAMATÓR, -OÁRE, proclamatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face o proclamație, care proclamă ceva în public. – Din fr. proclamateur.
PROCLAMAȚIÚNE s. f. v. proclamație.
PROCLÍTIC, -Ă, proclitici, -ce, adj. (Gram.; despre cuvinte) Care nu are accent propriu și este așezat înaintea altui cuvânt cu care face corp fonetic comun. – Din fr. proclitique.
PROCLÍZĂ, proclize, s. f. (Gram.) Așezare a unui cuvânt neaccentuat înaintea altui cuvânt, cu care poate face corp fonetic comun. – Din fr. proclise.