Toate definitiile
PROCÓNSUL, proconsuli, s. m. Magistrat roman care, după încheierea consulatului, era însărcinat cu guvernarea unei provincii. – Din lat., fr. proconsul.
PROCONSULÁR, -Ă, proconsulari, -e, adj. Care ține de proconsul, privitor la proconsul, guvernat de un proconsul. – Din lat. proconsularis, fr. proconsulaire.
PROCONSULÁT, proconsulate, s. n. Funcția de proconsul; timpul în care un proconsul își exercita atribuțiile. – Din lat. proconsulatus, fr. proconsulat.
PROCOPSEÁLĂ s. f. v. pricopseală.
PROCOPSÍ vb. IV v. pricopsi.
PROCOPSÍT, -Ă adj. v. pricopsit.
PROCOVĂȚ s. n. v. pocrovăț.
PROCREÁ, procreez, vb. I. Intranz. și tranz. A da naștere, a da viață; a zămisli, a concepe; a se reproduce, a naște. [Pr.: -cre-a] – Din fr. procréer.
PROCREÁRE, procreări, s. f. Acțiunea de a procrea și rezultatul ei; procreație. [Pr.: -cre-a-] – V. procrea.
PROCREATÍV, -Ă, procreativi, -e, adj. (Livr.) Procreator. [Pr.: -cre-a-] – Procrea + suf. -(a)tiv.
PROCREATÓR, -OÁRE, procreatori, -oare, adj. Care procreează. [Pr.: -cre-a-] – Din fr. procréateur.
PROCREÁȚIE, procreații, s. f. Procreare. [Pr.: -cre-a-] – Din fr. procréation.
PROCTALGÍE, proctalgii, s. f. (Med.) Durere a anusului. – Din fr. proctalgie.
PROCTECTAZÍE, proctectazii, s. f. (Med.) Dilatație a anusului sau a rectului. – Din fr. proctectasie.
PROCTECTOMÍE, proctectomii, s. f. (Med.) Rezecție a unei părți a rectului. – Din fr. proctectomie.
PROCTÍTĂ, proctite, s. f. (Med.) Inflamație a anusului; rectită. – Din fr. proctite.
PROCTOPLASTÍE, proctoplastii, s. f. (Med.) Creare sau refacere chirurgicală a orificiului anal. – Din fr. proctoplastie.
PROCTOSCOPÍE, proctoscopii, s. f. (Med.) Rectoscopie. – Din fr. proctoscopie, engl. proctoscopy.
PROCURÁ, procúr, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obține ceva. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurer, lat. procurare.
PROCURÁRE, procurări, s. f. Acțiunea de a procura și rezultatul ei. – V. procura.
PROCURATÓR, procuratori, s. m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberți, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Înalt demnitar în republicile Veneției și Genovei, în evul mediu. 3. Persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.
PROCURATÚRĂ, procuraturi, s. f. Organ al puterii de stat în sarcina căruia intră supravegherea aplicării și executării legilor, trimiterea infractorilor în fața justiției, susținerea acuzării înaintea instanțelor judecătorești, precum și reprezentarea intereselor statului în instanță; p. ext. clădire în care își are sediul acest organ al puterii de stat. – Din rus. prokuratura.
PROCÚRĂ, procuri, s. f. Împuternicire legalizată prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat. – Din germ. Prokura.
PROCURÍST, procuriști, s. m. Mandatar având de obicei împuterniciri pentru îndeplinirea actelor juridice în numele cuiva. – Din germ. Prokurist.
PROCURÓR, -Ă, procurori, -e, s. m. și f. Membru al procuraturii, care supraveghează justa aplicare a legilor și care reprezintă interesele statului într-un proces; magistrat atașat pe lângă o instanță judecătorească și având rolul de acuzator public. – Din fr. procureur.
PRODECÁN, prodecani, s. m. 1. Membru al corpului didactic universitar care are funcția de locțiitor de decan. 2. Avocat care are funcția de locțiitor al decanului baroului. – Din germ. Prodekan, it. prodecano.
PRODENȚÍE, prodenții, s. f. (Med.) Orientarea spre înainte a dinților. – Din germ. Prodentie.
PRODÍG, -Ă, prodigi, -ge, adj. (Livr.) Risipitor, cheltuitor. – Din fr. prodigue, lat. prodigus.
PRODIGÁ, prodíg, vb. I. Tranz. (Livr.) A cheltui fără măsură, a risipi; a acorda cu generozitate, a dărui din belșug. – Din fr. prodiguer.
PRODIGALITÁTE, prodigalități, s. f. (Livr.) Risipă, cheltuială excesivă. – Din fr. prodigalité.