Toate definitiile
PROTÉU, protei, s. m. 1. (Livr.) Om nestatornic, care își schimbă mereu ideile, părerile. 2. (Și în sintagma proteu de peșteră) Batracian care trăiește în unele peșteri (Proteus anguinus). 3. Bacterie polimorfă foarte mobilă, care conține elemente baciliare (Proteus). – Din fr. protée.
PROTÉZĂ, proteze, s. f. 1. Aparat sau piesă medicală care înlocuiește un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului omenesc ori pe care se fixează o dantură falsă. ♦ Operație chirurgicală prin care se înlocuiește un organ, un membru al corpului etc. printr-o proteză (1). 2. (Fon.) Apariție accidentală a unei vocale la începutul unui cuvânt care începe cu o consoană, fără a se schimba înțelesul cuvântului. – Din fr. prothèse.
PROTÍDĂ, protide, s. f. (Mai ales la pl.) Substanță organică azotată care, prin desfacere hidrolitică, eliberează aminoacizi. – Din fr. protide.
PROTÍDIC, -Ă, protidici, -ce, adj. Care conține protide, de protide. – Din fr. protidique.
PROTIPENDÁ s. f. v. protipendadă.
PROTIPENDÁDĂ s. f. Marea boierime, care se bucura, în evul mediu, de privilegii speciale; p. ext. elită socială. [Var.: (înv.) protipendá s. f.] – Din ngr. próti pendádha.
PROTIPENDÍST, -Ă, protipendiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Boier care făcea parte din protipendadă. – Protipenda + suf. -ist.
PROTÍST, protiste, s. n. Microorganism unicelular. – Din fr. protiste.
PROTISTOLOGÍE s. f. Studiul protistelor. – Din fr. protistologie.
PRÓTIU s. n. (Chim.) Hidrogen ușor. – Din fr., engl. protium.
PROTÍVNIC, -Ă adj. v. potrivnic.
PROTIVNICÍE s. f. v. potrivnicie.
PROTO- Element de compunere care înseamnă „primul”, „întâiul” și care servește la formarea unor substantive. – Din ngr. protos, fr. proto-.
PROTOBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază formele de viață mai mici decât bacteriile. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. protobiologie.
PROTOBITÚMEN s. n. Bitumen în stare de formare, care reprezintă prima fază de transformare a materiei organice în țiței. – Din germ. Protobitumen.
PROTOBLÁST, protoblaste, s. n. (Biol.) Celulă lipsită de membrană. – Din fr. protoblaste.
PROTOBROMÚRĂ, protobromuri, s. f. (Chim.) Combinația cea mai săracă în brom pe care o substanță simplă o poate forma cu acesta. – Din fr. protobromure.
PROTOCARBURÁT, -Ă, protocarburați, -te, adj. (Chim.) Care formează o protocarbură; în stare de protocarbură. – Din fr. protocarburat.
PROTOCARBÚRĂ, protocarburi, s. f. (Chim.) Combinația cea mai săracă în carbon pe care o substanță simplă o poate forma cu acesta. – Din fr. protocarbure.
PROTOCLORURÁT, -Ă, protoclorurați, -te, adj. (Chim.) Care formează o protoclorură; în stare de protoclorură. – Din fr. protocloruré.
PROTOCLORÚRĂ, protocloruri, s. f. (Chim.) Combinația cea mai săracă în clor pe care o substanță simplă o poate forma cu acesta. – Din fr. protochlorure.
PROTOCÓL, protocoale, s. n. 1. Act, document în care sunt consemnate rezoluțiile unei adunări, ale unor dezbateri, ale unei conferințe internaționale; document diplomatic cu valoarea unui acord internațional, care cuprinde hotărârile luate la o conferință internațională. 2. (Înv. și reg.) Formular oficial folosit pentru acte publice; p. ext. registru, catastif. 3. (La sg.) Totalitatea formelor și a practicilor de ceremonial care se aplică la festivități oficiale în relațiile diplomatice; serviciu însărcinat cu organizarea oficială a ceremonialului. ♦ P. gener. Reguli (de conduită) care trebuie respectate în societate. – Din fr. protocole, germ. Protokoll.
PROTOCOLÁR, -Ă, protocolari, -e, adj. Care ține de protocol, potrivit protocolului; (despre oameni) ceremonios. – Din fr. protocolaire.
PROTOCORDÁT, protocordate, s. n. (La pl.) Încrengătură de animale marine care prezintă notocord și fante branhiale persistente în timpul întregii vieți a individului (Protocordata); (și la sg.) animal din această încrengătură. – Din fr. protochordés.
PROTOCRONÍE s. f. Protocronism. – Din protocronism (după sincronie).
PROTOCRONÍSM s. n. Curent de idei preocupat să pună în valoare elementele de prioritate în afirmarea unei idei, a unei teme etc. în istoria culturii (la nivel universal). – Proto- + [sin]cronism.
PROTOCRONÍST, -Ă, protocroniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al protocronismului. – Protocronie + suf. -ist.
PROTODIÁCON, protodiaconi, s. m. (Înv.) Arhidiacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. protodijakonŭ, ngr. proto-dhiákonos.
PROTODÓRIC, -Ă, protodorici, -ce, adj. Care aparține doricului primar din sec. VII-VI a. Cr. – Din fr. protodorique.
PROTOFÍT, protofite, s. n. Organism vegetal unicelular primitiv din care a evoluat regnul vegetal. – Din fr. protophyte.