Toate definitiile
PRIETENÉȘTE adv. Ca un prieten, cu prietenie; cu bunăvoință; amical. [Pr.: pri-e-] – Prieten + suf. -ește.
PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietiníe s. f.] – Prieten + suf. -ie.
PRIETENÓS, -OÁSĂ, prietenoși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Plin de afecțiune, de prietenie, de amabilitate; binevoitor, afabil, amical. ♦ Plăcut, agreabil, atrăgător. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietinos, -oăsă adj.] – Prieten + suf. -os.
PRIETEȘÚG, prieteșuguri, s. n. (Pop.) Prietenie. [Pr.: pri-e-] – Prieten + suf. -șug.
PRIÉTIN, -Ă s. m. și f. v. prieten.
PRIETINÉSC, -EÁSCĂ adj. v. prietenesc.
PRIETINÍE s. f. v. prietenie.
PRIETINÓS, -OÁSĂ adj. v. prietenos.
PRIGITOÁRE, prigitori, s. f. (Reg.) Fotă formată dintr-o singură bucată de țesătură petrecută în jurul corpului. – Et. nec.
PRIGOÁNĂ, prigoane, s. f. Urmărire aprigă, pornire împotriva cuiva; măsuri represive luate de o autoritate împotriva cuiva; asuprire, persecuție, prigonire. – Din prigoni (derivat regresiv).
PRIGOÁRE, prigori, s. f. Pasăre migratoare zveltă, de mărimea unei turturele, viu colorată (cu roșu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung și subțire, care trăiește pe malurile lutoase ale apelor și se hrănește mai ales cu albine și viespi; albinărel (Merops apiaster). [Var.: prigórie s. f.] – Din prigori (derivat regresiv).
PRIGONÍ, prigonesc, vb. IV. Tranz. 1. A provoca cuiva în mod permanent necazuri, neplăceri, a trata cu ură, cu dușmănie, a persecuta; (despre autorități) a lua măsuri represive, a oprima. 2. A izgoni, a fugări pe cineva. ♦ Fig. (Despre abstracte) A urmări, a obseda; a chinui. – Din sl. prigoniti.
PRIGONÍRE, prigoniri, s. f. Acțiunea de a prigoni; persecuție, împilare, asuprire. – V. prigoni.
PRIGONÍT, -Ă, prigoniți, -te, adj. Persecutat, asuprit, oprimat. – V. prigoni.
PRIGONITÓR, -OÁRE, prigonitori, -oare, s. m. și f. Persoană care prigonește; asupritor. – Prigoni + suf. -tor.
PRIGORÍ, prigoresc, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se expune la dogoarea focului sau a soarelui; a se încălzi prea tare. ♦ Fig. A fi chinuit, torturat de ceva, a se frământa, a se perpeli. – Din sl. prigorĕti.
PRIGÓRIE s. f. v. prigoare.
PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr. pryhana.
PRIINCIÓS, -OÁSĂ, priincioși, -oase, adj. (Pop.) Prielnic, favorabil, folositor. [Pr.: pri-in-] – Priință + suf. -ios.
PRIÍNȚĂ, priințe, s. f. (Pop.) 1. Atitudine favorabilă; bunăvoință, simpatie, prietenie. ◊ Expr. A fi (cuiva) cu priință = a fi devotat, credincios (cuiva), a fi de partea cuiva. 2. Folos, ajutor, serviciu. ◊ Loc. adj. De (sau cu) priință = folositor. – Prii + suf. -ință.
PRÍJMĂ s. f. v. preajmă.
PRILÉJ, prilejuri, s. n. 1. Ocazie, împrejurare; moment oportun. ◊ Expr. (Înv. și reg.) Vreme cu prilej = moment potrivit, favorabil. 2. Pretext, motiv. – Din bg. prilež.
PRILEJÍ, prilejesc, vb. IV. Tranz. și refl. impers. (Înv.) A (se) prilejui. – Din prilej.
PRILEJUÍ, prilejuiesc, vb. IV. Tranz. A permite, a da ocazia, a îngădui să se facă, să se întâmple etc. ceva; a favoriza; a da naștere, a produce, a cauza, a pricinui, a prileji. ♦ Refl. impers. A i se întâmpla cuiva ceva, a i se ivi o ocazie. – Prilej + suf. -ui.
PRILOGÍ vb. IV v. pârlogi.
PRIM1, primuri, s. n. (Reg.) Garnitură din blană (neagră, de miel) aplicată pe marginea căciulilor, a pieptarelor, a hainelor. – Din magh. prém.
PRIM2, -Ă, primi, -e, num. ord. (Adesea cu valoare de adjectiv) 1. Cel dintâi (în spațiu sau în timp); care se află la început, în fruntea unei serii; întâi, dintâi. ◊ Prima tinerețe = întâia perioadă a tinereții, care urmează imediat copilăriei. Primă audiție = executare a unei bucăți pentru prima oară în fața publicului. Prim ajutor = ajutor medical imediat, care se dă unui bolnav sau unui accidentat la fața locului. Materie primă = material destinat prelucrării în vederea fabricării unui produs finit. ◊ Loc. adv. În primul rând (sau loc) = înainte de toate. ♦ (Cu valoare adverbială, la f.; fam.) Mai întâi; primo. 2. Care este înaintea tuturor în privința însemnătății, a rangului, a calităților; important, principal. ◊ Prim amorez = actor care interpretează rolul de tânăr îndrăgostit; june prim. ◊ Loc. adj. De prim(ul) rang = de calitate superioară; excelent. ♦ (Ca element de compunere, precedând un termen care indică o funcție sau un grad ierarhic) Pe treapta cea mai înaltă, întâiul în categoria respectivă. Prim-solist. ◊ Prim-ministru = șeful executivului; premier. ♦ (Despre instrumente, voci, instrumentiști) Care execută melodia principală, dominantă. 3. (În sintagma) Număr prim = număr divizibil numai cu unitatea sau cu el însuși. – Din lat. primus.
PRIMÁ, primez, vb. I. Intranz. (Livr.) A avea întâietate, a fi pe primul plan. – Din fr. primer.
PRIMADÓNĂ, primadone, s. f. Prima solistă a unui teatru de operă sau de operetă, – Din it. primadona.
PRIÍ, pers. 3 priește, vb. IV. Intranz. unipers. (Construit cu dativul) A-i fi cuiva prielnic, favorabil, a-i fi de folos, a-i cădea bine; a-i tihni; a face să prospere. – Din sl. prijati.