Toate definitiile
PREZUMÁT, -Ă, prezumați, -te, adj. Presupus; estimat. – V. prezuma.
PREZUMTÍV, -Ă, prezumtivi, -e, adj. Considerat ca probabil; ipotetic. ◊ Modul prezumtiv (și substantivat, n.) = mod verbal care prezintă acțiunea ca presupusă, bănuită sau probabilă. ♦ Care urmează să moștenească o demnitate, o funcție etc. sau să succeadă pe cineva într-o demnitate, într-o funcție. – Din fr. présomptif, lat. praesumptivus.
PREZÚMȚIE, prezumții, s. f. (Livr.) 1. Părere întemeiată pe aparențe, pe ipoteze, pe deducții; presupunere, supoziție. ♦ Recunoaștere a unui fapt ca autentic din punct de vedere juridic, până la proba contrară. 2. Părere exagerat de bună despre sine; înfumurare, aroganță. – Din fr. présomption, lat. praesumptio.
PREZUMȚIÓS, -OÁSĂ, prezumțioși, -oase, adj. (Livr.) Care are o încredere exagerată în calitățile, în forțele proprii (și disprețuiește ajutorul și experiența altora); încrezut, înfumurat. [Pr.: -ți-os] – Din fr. présomptueux, lat. praesumptuosus (după prezumție).
PREZUMȚIOZITÁTE s. f. (Livr.) Înfumurare, aroganță. [Pr.: -ți-o-] – Prezumțios + suf. -itate.
PREZVÍTERĂ s. f. v. prezbiteră.
PRIÁN, -Ă, priani, -e, adj. (Pop.; despre vite) Care are părul cu dungi sau cu pete de altă culoare (de obicei albe). [Pr.: pri-an] – Et. nec.
PRIÁPIC, -Ă, priapici, -ce, adj. (Med.) Referitor la priapism, de priapism. [Pr.: pri-a-] – Din fr. priapique.
PRIAPÍSM s. n. (Med.) Stare de erecție a penisului prelungită în mod anormal, adesea dureroasă și neurmată de ejaculare. [Pr.: pri-a-] – Din fr. priapisme.
PRIBEÁG, -Ă, pribegi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care merge din loc în loc fără a avea o țintă sau o treabă precisă; hoinar; străin. ♦ (Om) refugiat, fugar, emigrant. 2. Adj. Singur, izolat, răzleț. – Din sl. prĕbĕgŭ.
PRIBEGÍ, pribegesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi pribeag; a rătăci din loc în loc; a hoinări, 2. A-și părăsi locul natal, țara; a se refugia, a emigra, a se exila. – Din pribeag.
PRICHINDÉL, prichindei, s. m. Om mic de statură, de obicei vioi și poznaș. ♦ Copil mic (sprinten și zburdalnic); pici. – Et. nec.
PRÍCI1, priciuri, s. n. Pat rudimentar; spec. pat (de scânduri) pentru un număr mare de persoane, folosit în dormitoarele comune. – Din germ. Pritsche.
PRICÍ2, pricesc, vb. IV. Refl. recipr. (Înv. și reg.) A se certa. – Din price.
PRICINÁȘ, -Ă, pricinași, -e, s. m. și f., adj.(Pop.) 1. S. m. și f., adj. (Om) certăreț. 2. S. m. și f. Împricinat, inculpat; făptaș, vinovat. – Pricină + suf. -aș.
PRICINUÍ, pricinuiesc, vb. IV. Tranz. A fi cauza, mobilul a ceva; a produce, a determina, a provoca, a prilejui. – Pricină + suf. -ui.
PRICINUÍRE s. f. Acțiunea de a pricinui. – V. pricinui.
PRICINUITÓR, -OÁRE, pricinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care produce, provoacă, prilejuiește, dă naștere la ceva. 2. S. m. și f. (Înv.) Persoană care face, inițiază, produce ceva. [Pr.: -nu-i-] – Pricinui + suf. -tor.
PRICÍRE, priciri, s. f. (Înv. și reg.) Faptul de a se prici2; ceartă, sfadă. – V. prici2.
PRICOLÍCI, pricolici, s. m. (În superstiții) Duh rău în care se presupune că se transformă unii oameni (mai ales după moarte) și care ia înfățișarea unor animale. ♦ P. gener. Strigoi. ♦ Epitet dat unui copil neastâmpărat. – Et. nec.
PRICOMIGDÁLĂ s. f. v. picromigdală.
PRICOPSEÁLĂ, pricopseli, s. f. (Pop.) 1. Situație materială bună, bunăstare, bogăție; câștig, profit (fără muncă), chilipir. ♦ (Ir.) Ispravă, scofală. 2. Știință de carte, învățătură. ◊ Expr. A lua (sau a avea, a da) pe cineva pe (sau spre) pricopseală = a lua (sau a avea, a da) pe cineva ca ucenic, ca elev. [Var.: procopseálă s. f.] – Pricopsi + suf. -eală.
PRICOPSÍ, pricopsesc, vb. IV. Refl. (Pop.) 1. A ajunge la o situație (materială) bună, a realiza un câștig (fără a munci); a se îmbogăți. ♦ Tranz. A face pe cineva bogat, fericit. 2. A învăța, a se instrui. [Var.: procopsí vb. IV] – Din ngr. prokópso (viit. lui prokópto).
PRICOPSÍRE s. f. (Pop.) Faptul de a se pricopsi. – V. pricopsi.
PRICOPSÍT, -Ă, pricopsiți, -te, adj. (Pop.) 1. Ajuns la o situație materială bună, îmbogățit (fără muncă); ajuns, căpătuit. ♦ (Substantivat) Epitet dat unei persoane nechibzuite, care nu e bună de nimic. 2. Instruit, învățat2. [Var.: procopsít, -ă adj.] – V. pricopsi.
PRIDIDÍ, prididesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și intranz. (De obicei în construcții negative) A fi în stare să ducă ceva cu bine la capăt, să îndeplinească un lucru. 2. Tranz. A năpădi, a asalta, a copleși pe cineva cu ceva. 3. Tranz. A birui, a învinge într-o luptă. ♦ Fig. A stăpâni; a opri. – Din sl. prideti.
PRIÉLNIC, -Ă, prielnici, -ce, adj. Care favorizează apariția sau desfășurarea unei acțiuni, a unui fenomen, a unui eveniment; favorabil, avantajos; potrivit, oportun. [Pr.: pri-el-] – Prii + suf. -elnic.
PRIÉR s. m. (Înv. și pop.) Luna aprilie. [Acc. și: príer] – Lat. Aprilis.
PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) priétin, -ă s. m. și f.] – Din sl. prijatelĩ.
PRIETENÉSC, -EÁSCĂ, prietenești, adj. Care ține de prieteni, privitor la prieteni, specific prietenilor; amical, prietenos. [Pr.: pri-et-. – Var.: (reg.) prietinésc, -eáscă adj.] – Prieten + suf. -esc.