Toate definitiile

PRIMENÍT¹, primenituri, s. n. Primenire. [Var.: (reg.) premenít s. n.] – V. primeni.

PRIMENÍT², -Ă, primeniți, -te, adj. 1. Care și-a pus rufărie, lenjerie curată. 2. Fig. Care a suferit modificări, transformări (pozitive); care s-a înnoit, s-a împrospătat. [Var.: (reg.) premenít, -ă adj.] – V. primeni.

PRIMÍ, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua în posesiune sau a accepta ceea ce ți se oferă, ți se dă, ți se datorează; a obține, a căpăta; spec. a încasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunoștință de o știre, de o dispoziție etc. ♦ A fi obiectul spre care se îndreaptă o acțiune sau care suferă efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a ieși în întâmpinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a găzdui. ♦ A avea oaspeți; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (în interes profesional, personal etc.); a acorda o audiență. 3. A admite, a include, a încadra pe cineva într-o întreprindere, într-o instituție, într-o organizație etc. ♦ A cuprinde, a îngloba, a include. 4. A consimți la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A îmbrățișa o teorie, o doctrină, o concepție religioasă; a adera la... ♦ A manifesta o anumită atitudine față de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.

PRIMIGÉSTĂ, primigeste, adj., s. f. (Femeie) care este pentru prima oară gravidă. – Din fr. primigeste.

PRIMIPÁRĂ, primipare, adj., s. f. (Femeie) care a născut pentru prima oară. – Din fr. primipare.

PRIMÍRE, primiri, s. f. Faptul de a primi. 1. Luare în posesiune a unui bun care ți-a fost oferit, dat, datorat. ◊ Loc. vb. A da (cuiva ceva) în primire = a preda, a încredința (cuiva ceva). A lua (ceva) în primire = a prelua (ceva); a recepționa. ◊ Expr. A lua (pe cineva) în primire = a) a lua (pe cineva) în grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l îndruma), a purta de grijă; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reproșuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l întâmpina, de a-l trata. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) în care este permis accesul publicului într-un loc; b) (despre încăperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini față de ceva. 4. Admitere a cuiva într-o întreprindere, într-o instituție, într-o organizație. – V. primi.

PRIMITÍV, -Ă, primitivi, -e, adj. 1. – Din perioada de la începutul societății umane; străvechi. ♦ Care se află pe treapta cea mai de jos a dezvoltării (sociale). 2. Care are un caracter simplu, rudimentar; (despre oameni și despre manifestările lor) sălbatic; p. ext. necivilizat, necioplit, grosolan. 3. Care se referă la începutul istoric al existenței sale, care se află în starea de la început; originar, primar. ♦ (Despre cuvinte) Care servește ca element de bază pentru formarea de derivate; primar. ♦ (În sintagma) Culori primitive = cele șapte culori ale spectrului solar. ♦ (Substantivat, m. pl.) Denumire dată pictorilor adepți ai primitivismului (2). – Din fr. primitif, lat. primitivus.

PRIMITIVÍSM s. n. 1. Faptul de a fi primitiv, starea a ceea ce este primitiv; perioadă primitivă; primitivitate. 2. Tendință în creația spirituală de a conserva sau resuscita calitățile operelor create în primele faze ale dezvoltării societății, manifestată în evul mediu și în epoca modernă. – Din fr. primitivisme.

PRIMITIVITÁTE s. f. Primitivism. – Din fr. primitivité.

PRIMITIVIZÁ, primitivizez, vb. I. Tranz. A aduce în stare de primitivism, a face să fie primitiv. – Primitiv + suf. -iza.

PRIMITIVIZÁRE, primitivizări, s. f. Acțiunea de a primitiviza și rezultatul ei. – V. primitiviza.

PRIMITÓR, -OÁRE, primitori, -oare, adj. 1. Care primește cu plăcere, cu căldură oaspeți; ospitalier. ♦ Care atrage, îmbie, place (prin aspect). Ținut primitor. 2. (Rar) Care primește, care acceptă; receptiv. – Primi + suf. -tor.

PRÍMO adv. (Livr. și fam.) În primul rând, mai întâi. – Din it., fr. primo.

PRIMOGÉNIT, -Ă, primogeniți, -te, adj., s. m. și f. (Livr.) (Copil) născut primul (într-o familie regală, princiară, feudală etc.); primogenitură. – Din lat. primogenitus.

PRIMOGENITÚRĂ s. f. Întâietate, prioritate pe care o are (în unele țări) cel dintâi născut dintre mai mulți frați în dobândirea anumitor drepturi; primogenit. – Din fr. primogéniture.

PRIBEGÍE, pribegii, s. f. Faptul de a pribegi. 1. Rătăcire din loc în loc; hoinăreală, vagabondare. 2. Părăsire a locului natal, stabilire într-un loc străin, în altă țară; exil, refugiu. – Pribeag + suf. -ie.

PRIBEGÍRE, pribegiri, s. f. Acțiunea de a pribegi. – V. pribegi.

PRIBEGÍT s. n. (Rar) Faptul de a pribegi. – V. pribegi.

PRIBEGITÓR, -OÁRE, pribegitori, -oare, adj. (Rar) Rătăcitor; hoinar. – Pribegi + suf. -tor.

PRIBÓI¹, priboaie, s. n. 1. Unealtă de oțel în formă de bară, cu un capăt conic, care servește, de obicei, la perforarea sau la lărgirea găurilor materialelor metalice; dorn. 2. Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 3. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii sau albe (Géranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Din scr. priboj.

PRIBOÍ², priboiesc, vb. IV. Tranz. A găuri sau a lărgi o gaură cu priboiul¹ (1). – Din priboi¹.

PRIBOIÁȘ, priboiașe, s. n. Diminutiv al lui priboi¹. [Pr.: -bo-iaș] – Priboi¹ + suf. -aș.

PRIBOÍRE s. f. Acțiunea de a priboi². – V. priboi².

PRIBÓLNIC, pribolnici, s. m. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu flori mari, roșii (Orchis simia). – Cf. priboi¹.

PRICÁZ, pricazuri, s. n. (Reg.) Lucru, întâmplare care pricinuiește cuiva necaz, pagubă, nenorocire; semn rău, piază rea. ◊ Expr. A face (cuiva sau la ceva) pricaz = a atrage (asupra cuiva sau a ceva) răul, nenorocirea. ♦ P. ext. Pagubă însemnată (în vite) suportată de cineva. – Din sl. pricazŭ.

PRICĂJÍ, pricăjesc, vb. IV. Refl. (Reg. și fam.) A se sfriji, a se pipernici, a slăbi. – Din pricaz. Cf. sl. prokažati.

PRICĂJÍT, -Ă, pricăjiți, -te, adj. (Reg. și fam.) Care a rămas mic, nedezvoltat, care este insuficient dezvoltat; pipernicit. – V. pricăji.

PRÍCE s. f. 1. (Înv.) Neînțelegere, ceartă. ◊ Loc. adj. De price = care se împotrivește; opozant, potrivnic. ◊ Loc. vb. A se pune de price = a se împotrivi cuiva, a contrazice pe cineva. 2. (Pop.; în construcție cu verbul „a face”) Supărare, necaz (pricinuit cuiva). ♦ Acuzare, învinovățire. – Din sl. pritŭča.

PRICEÁSNĂ, pricesne, s. f. Cântare executată în bisericile ortodoxe la slujba liturghiei în timp ce se împărtășește preotul. – Din sl. prĕčĩstĩna.

PRICÉPE, pricép, vb. III. 1. Tranz. A înțelege, a pătrunde ceva cu mintea. ♦ Refl. (Reg.) A se dumeri, a se lămuri (asupra unui lucru). 2. Refl. A avea cunoștințe într-o materie, într-un domeniu; a dovedi iscusință, îndemânare, experiență într-o acțiune, într-o situație; a fi capabil, în stare să facă ceva. – Lat. percipere.