Toate definitiile
IGNÁR, -Ă, ignari, -e, adj. (Livr.) Incult, ignorant. – Din fr. ignare.
IGNÁT s. m. (Pop.) Nume dat zilei de 20 decembrie, în care țăranii obișnuiesc să-și taie porcii îngrășați în vederea sărbătorilor de iarnă. ◊ Expr. Nu se îngrașă porcul la ignat = nu se poate face un lucru serios în ultimul moment. – Din sl. Ignatije.
IGNIFÚG, -Ă, ignifugi, -ge, adj. (Despre materiale) Care se aprinde și arde foarte greu sau care nu arde deloc, împiedicând propagarea focului. – Din fr. ignifuge.
IGNIFUGÁ, ignifughez, vb. I. Tranz. A acoperi sau a impregna un material combustibil (în special lemnos sau textil) cu materiale ignifuge, pentru a-l proteja contra acțiunii focului și a-i mări rezistența la ardere. – Din fr. ignifuger.
IGNIFUGÁRE s. f. Acțiunea de a ignifuga și rezultatul ei. – V. ignifuga.
IGNIPUNCTÚRĂ s. f. Aplicare a unor puncte de foc pe un țesut cu ajutorul cauterului. – Din fr. ignipuncture.
IGNITÓR, ignitoare, s. n. (Elt.) Electrod de aprindere la un ignitron. – Din fr. igniteur, engl. ignitor.
IGNITRÓN, ignitroane, s. n. (Elt.) Tub redresor cu un singur anod, cu descărcare în vapori de mercur și cu un electrod auxiliar de aprindere; excitron. – Din engl., fr. ignitron.
IGNITUBULÁR, -Ă, ignitubulari, -e, adj. (Tehn.; despre cazane) Prevăzut cu un cilindru prin care trec mai multe tuburi străbătute de flacără pentru vaporizarea apei. – Din fr. ignitubulaire.
IGNÍȚIE s. f. (Tehn.) Procedeu de aprindere prin intermediul unui ignitor; (impr.) aprindere (la automobil). – Din fr. ignition.
IGNÓBIL, -Ă, ignobili, -e, adj. (Livr.) Josnic, infam, mârșav, abject. – Din fr. ignoble, lat. ignobilis.
IGNOMINÍE, ignominii, s. f. (Livr.) Josnicie, infamie, mârșăvie. – Din fr. ignominie, lat. ignominia.
IGNORÁ, ignorez, vb. I. Tranz. 1. A nu ști, a nu cunoaște ceva. 2. A neglija în mod voit ceva sau pe cineva, a nu lua în seamă, a trece cu vederea, a face abstracție de... – Din fr. ignorer, lat. ignorare.
IGNORÁNT, -Ă, ignoranți, -te, adj., s. m. și f. (Om) incult, fără cunoștințe elementare; neștiutor. – Din fr. ignorant.
IGNORÁNȚĂ s. f. 1. Lipsă de cunoștințe (elementare), de învățătură; incultură. 2. (Înv.) Faptul de a ignora, de a nu ști ceva. – Din fr. ignorance.
IGNORÁRE, ignorări, s. f. Faptul de a ignora. – V. ignora.
IGNORÁT, -Ă, ignorați, -te, adj. 1. Care nu este cunoscut. 2. Care nu este luat în seamă. – V. ignora.
IGNORÁTIO ELÉNCHI s. f. Eroare logică constând în substituirea involuntară sau sofistică a tezei de demonstrat printr-o altă teză. [Pr.: -ți-o-] – Loc. lat.
IGRASÍE s. f. Umezeală persistentă a pereților de zidărie ai unei construcții, datorată apei reținute în porii materialelor din care sunt executați. ◊ Expr. (Fam. și arg.) A avea igrasie la cap (sau la mansardă) = a fi prost, zăpăcit sau nebun. – Din ngr. igrasía.
IGRASIÓS, -OÁSĂ, igrasioși, -oase, adj. (Despre pereți) Care are igrasie; umed. [Pr.: -si-os] – Igrasie + suf. -os.
IGUÁNĂ, iguane, s. f. (La pl.) Gen de șopârle mari din America de Sud, în regiunile tropicale și subtropicale, viu colorate, cu o creastă dințată pe spate, vânate pentru carnea și pentru ouăle lor (Iguana); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. iguane.
IGUANODÓN, iguanodoni, s. m. (La pl.) Gen de reptile fosile uriașe, bipede, din ordinul dinozaurienilor, cu corpul terminat printr-o coadă enormă, care le servea drept sprijin în timpul șederii pe loc; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. iguanodon.
ÍHA interj. (Adesea cu finala prelungită) Strigăt de mirare sau de bucurie. – Onomatopee.
IHNEUMÓN, ihneumoni, s. m. Mic mamifer carnivor din Africa și din Asia tropicală, cu coada lungă, amintind de nevăstuică, ușor de domesticit, utilizat la distrugerea șerpilor și a șoarecilor și considerat animal sfânt de vechii egipteni; mangustă (Herpestes ichneumon). [Pr.: -ne-u-] – Din fr. ichneumon.
IHNEUMONÍD, ihneumonide, s. n. (La pl.) Familie de insecte himenoptere cu abdomenul lung și pedunculat, ale căror larve parazitează alte insecte (Pimpla); (și la sg.) insectă care face parte din această familie. [Pr.: -ne-u-] – Din fr. ichneumonidés.
IHTIOCÓL s. n. Clei de pește folosit la limpezirea vinurilor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyocolle.
IHTIOFÁG, -Ă, ihtiofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu pește. [Pr.: -ti-o-] – După fr. ichtyophage.
IHTIOFAGÍE s. f. Faptul de a se hrăni cu pește. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyophagie.
IHTIOFÁUNĂ s. f. Totalitatea speciilor de pești care se găsesc în apele de pe un anumit teritoriu sau de pe întreg globul pământesc. [Pr.: -ti-o-fa-u-] – Din fr. ichtyofaune.
IHTIOGRAFÍE s. f. ihtiologie. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ichtyographie.