Toate definitiile

IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A așeza în ordine ierarhică; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.

IERARHIZÁRE, ierarhizări, s. f. Acțiunea de a ierarhiza și rezultatul ei. – V. ierarhiza.

IERBÁR¹, ierbare, s. n. Colecție de plante uscate, presate între foi de hârtie (sugativă), păstrate în cutii sau în mape etichetate și orânduite pe grupe sistematice, constituind un material pentru studiile de botanică; mapă specială în care se păstrează o astfel de colecție. [Var.: (rar) herbár s. n.] – Iarbă + suf. -ar (după fr. herbier).

IERBÁR², ierbare, s. n. Una dintre cele patru despărțituri ale stomacului rumegătoarelor; rumen¹. – Iarbă + suf. -ar.

IERBĂLÚȚĂ, ierbăluțe, s. f. Plantă erbacee cu frunze ascuțite și aspre spre margine și cu flori violete dispuse în spice mici (Phalaris arundinacea). – Iarbă + suf. -ăluță.

IERBĂRÍE, ierbării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Plante ierboase (crescute spontan); bălării, buruieni. 2. (Înv.) Provizie de praf de pușcă; depozit, magazie în care se păstra praful de pușcă. – Iarbă + suf. -ărie.

IERBĂRÍT s. n. Impozit perceput în Țara Românească, în sec. XVII-XVIII, de la negustorii de vite și de la măcelari; impozit perceput pentru pășunatul vitelor. – Iarbă + suf. -ărit.

IERBÓS, -OÁSĂ, ierboși, -oase, adj. 1. Acoperit cu iarbă, bogat în iarbă. 2. (Despre plante) Erbacee. – Lat. herbosus sau iarbă + suf. -os.

IERBULÍȚĂ, ierbulițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui iarbă; ierbuță. – Iarbă + suf. -uliță.

IERBÚȚĂ, ierbuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui iarbă; ierbuliță. – Iarbă + suf. -uță.

IEREMIÁDĂ, ieremiade, s. f. (Livr.) Plângere, tânguire (fără sfârșit). [Pr.: -mi-a-] – Din fr. jérémiade.

IERI adv. 1. În ziua precedentă (față de cea în curs); în ajun. ◊ Ieri-noapte (sau -dimineață, -seară etc.) = în noaptea (sau dimineața, seara etc.) premergătoare celei de astăzi. De azi, de ieri sau de ieri, de alaltăieri = de curând, de puțină vreme. Mai (sau ca) ieri-alaltăieri sau mai (ori ca) ieri = de curând, zilele trecute. ◊ Expr. A căuta ziua de ieri = a căuta ceva ce nu mai există, ce nu mai poate fi găsit. 2. În trecut (de obicei în trecutul apropiat). – Lat. heri.

IERNÁ, iernez, vb. I. Intranz. A-și petrece iarna undeva. ♦ Tranz. A adăposti și a hrăni vitele în timpul iernii. – Lat. hibernare sau din iarnă.

IERNÁT, iernaturi, s. n. Faptul de a ierna; iernatic². – V. ierna.

IERNÁTIC, -Ă, iernatici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. (Ca) de iarnă, caracteristic iernii. 2. S. n. (Pop.) Iernat. ♦ (Concr.) Adăpost pentru oi în timpul iernii. 3. S. n. (Pop.) Hrană, nutreț pentru animale în timpul iernii. 4. S. n. Loc de adăpost pentru nave în timpul iernii. – Iarnă + suf. -atic.

IERNĂTÓR, iernătoare, s. n. Bazin străbătut la fund de un curent permanent de apă, în care se pun toamna peștii scoși din heleșteie. – Ierna + suf. -ător.

IERODIÁCON, ierodiaconi, s. m. Călugăr cu funcție de diacon. [Pr.: -di-a-] – Din sl. ijerodijakonŭ.

IEROGLÍFĂ, ieroglife, s. f. V. hieroglifă.

IEROGLÍFIC, -Ă, ieroglifici, -ce, adj. V. hieroglific.

IERMONÁC s. m. v. ieromonah.

IEROMONÁH, ieromonahi, s. m. Călugăr cu funcție de preot. [Var.: (rar) iermonác s. m.] – Din sl. ijeromonahŭ.

IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greșeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ◊ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioși când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ◊ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ◊ Expr. Ba să mă ierți!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligație. 3. (Pop. și fam.) A îngădui, a permite, a da voie să... ◊ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.

IERTÁRE, iertări, s. f. Acțiunea de a ierta și rezultatul ei; iertăciune. ♦ Scuză. ◊ Expr. Să avem iertare! = a) să ne scuzați! b) cred că nu ai dreptate! – V. ierta.

IERTÁT s. n. Faptul de a ierta. – V. ierta.

IERTĂCIÚNE, iertăciuni, s. f. (Înv. și pop.) Iertare. ◊ Expr. Să fie cu iertăciune, formulă prin care se cer cuiva scuze pentru un act nepotrivit; nu vă supărați! A-și lua iertăciune = a cere iertare de la rude și de la prieteni pe patul de moarte. ♦ (Rar) Îngăduință, permisiune. – Ierta + suf. -ăciune.

IERTĂTÓR, -OÁRE, iertători, -oare, adj. Care iartă ușor. – Ierta + suf. -ător.

IERÚNCĂ, ierunci, s. f. Pasăre cu penele brune-roșcate împestrițate cu pene albe, negre și cenușii, cu un cerc roșu în jurul ochilor și cu un moț pe cap, vânată pentru carne (Tetrastes bonasia); brădioară. – Cf. sl. jarenbĩ.

IÉSLE, iesle, s. f. Jgheab în care se dă de mâncare vitelor (în grajd). – Din sl. jasli.

IEȘEÁN, -Ă, ieșeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în municipiul sau județul Iași. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din municipiul sau județul Iași. – Iași (n. pr.) + suf. -ean.

IEȘEÁNCĂ, ieșence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul sau județul Iași. ♦ Locuitoare din municipiul sau județul Iași. – Ieșean + suf. -că.