Toate definitiile
DEZVIRGINÁ, dezvirginez, vb. I. Tranz. A face ca o fată să-și piardă virginitatea; a deflora. – Dez- + virgin.
DEZVIRGINÁRE s. f. Faptul de a dezvirgina; deflorare. – V. dezvirgina.
DEZVOLTÁT, -Ă, dezvoltați, -te, adj. 1. (Despre ființe și însușirile lor) Care a ajuns la gradul normal de dezvoltare. ♦ Proeminent, mare. ♦ Ajuns într-un stadiu înaintat, superior. Cultură dezvoltată. 2. Expus în mod amănunțit; amplu. Plan dezvoltat. – V. dezvolta.
DI interj. (Adesea cu „i” prelungit) Cuvânt cu care se îndeamnă la mers animalele de tracțiune, mai ales caii. [Var.: díe interj.] – Onomatopee.
DIABÉT, diabeturi, s. n. Nume dat mai multor boli metabolice și endocrine caracterizate prin eliminare abundentă de urină, prin senzație continuă de sete, prin prezența glucozei în urină etc.; boală de zahăr. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabète.
DIABÉTIC, -Ă, diabetici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Caracteristic diabetului; de natura diabetului. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care suferă de diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétique.
DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène.
DIÁBOLO s. n. Jucărie formată dintr-un fel de mosoraș subțiat la mijloc, care se aruncă în sus și se prinde pe o sforicică întinsă între două bețisoare. – Din fr. diabolo.
DIÁC1, dieci, s. m. 1. Scriitor de cancelarie și slujbaș al vistieriei din țările române; grămătic, uricar; p. ext. copist. ♦ Cărturar, învățat. 2. (Reg.) Cântăreț bisericesc. – Din sl. dijakŭ.
DÍAC2, diace, s. n. Diodă semiconductoare care permite trecerea curentului electric în ambele sensuri de conducție, sub acțiunea unei tensiuni de comandă aplicate la bornele ei. [Pr.: di-ac] – Din fr. diac.
DIACHÉNĂ, diachene, s. f. Fruct format din două achene lipite între ele. [Pr.: di-a-] – Din fr. diakène.
DIACLÁZĂ, diaclaze, s. f. Crăpătură formată de-a lungul unui depozit de roci prin presiune sau prin răcire. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaclase.
DIÁCON, diaconi, s. m. Membru al clerului aflat pe prima treaptă a ierarhiei preoțești. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonŭ.
DIACÓNIC, (rar) diaconice, s. n. Loc în altar unde se păstrează veșmintele liturgice. [Pr.: di-a-] – Din sl. dijakonĩnikŭ.
DIACONÍE s. f. Calitatea, funcția de diacon; timpul cât cineva exercită această funcție. [Pr.: di-a-] – Diacon + suf. -ie.
DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre o metodă de studiu, un punct de vedere etc.) Care privește, expune, tratează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique.
DIACRONÍE s. f. Evoluție, desfășurare istorică a unui fenomen; metodă care studiază evoluția în timp a unui fenomen. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronie.
DIADÉM s. n. v. diademă.
DIADÓH, diadohi, s. m. 1. Titlu purtat de generalii lui Alexandru Macedon care și-au împărțit imperiul după moartea acestuia; persoană care avea acest titlu. 2. Titlu purtat de prințul moștenitor al Greciei moderne; persoană având acest titlu. [Pr.: di-a-] – Din fr. diadoque, germ. Diadoche.
DIAFÁN, -Ă, diafani, -e, adj. (În limbaj poetic) Foarte puțin dens, foarte subțire, lăsând să străbată lumina, fără a permite distingerea clară a formelor și a contururilor; (despre față și mâinile omului) cu pielea fină, delicată, palidă (lăsând să se străvadă vinișoarele albastre). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphane
DIAFÍLM, diafilme, s. n. Film fotografic care cuprinde o succesiune de diapozitive pe o temă dată și care poate fi proiectat pe un ecran. [Pr.: di-a-] – Din rus. diafilm.
DIAFÍZĂ, diafize, s. f. (Anat.) Porțiunea din mijloc a unui os lung. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphyse.
DIAFONÍE s. f. Trecere nedorită a semnalelor de pe un canal pe altul la sisteme audio cu două sau mai multe canale. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphonie.
DIAFÓRĂ, diafore, s. f. Figură de stil care constă în repetarea unui cuvânt, dar cu o altă semnificație. [Pr.: di-a-] – Din germ. Diaphora, fr. diaphore.
DIAFORÉTIC, -Ă, diaforetici, -ce, adj., s. n. (Medicament, substanță) care provoacă transpirația. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorétique.
DIAFORÉZĂ, diaforeze, s. f. Transpirație abundentă (de natură fiziologică sau patologică). [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphorèse.
DIAFOTÍE s. f. (Tel.) Influență perturbatoare între semnalele de imagine corespunzătoare unor canale diferite de transmisie. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphotie.
DIAFRAGMÁ, diafragmez, vb. I. Tranz. A limita deschiderea unui obiectiv fotografic cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – Din fr. diaphragmer.
DIAFRAGMÁRE, diafragmări. s. f. Acțiunea de a diafragma. [Pr.: di-a-] – V. diafragma.
DIAFRAGMÁT, -Ă, diafragmați, -te, adj. (Despre obiective fotografice) Care are deschiderea limitată cu ajutorul unei diafragme. [Pr.: di-a-] – V. diafragma.