Toate definitiile
DICȚIÚNE, dicțiuni, s. f. Modul de a pronunța cuvintele, silabele și sunetele. ♦ (În teatru, cinematograf etc.) Artă de a pronunța corect și clar un text. [Pr.: -ți-u-. – Var.: dícție s. f.] – Din fr. diction, lat. dictio, -onis.
DIDACTICÍSM s. n. Folosire dogmatică a principiilor și metodelor didactice; tendință de a instrui cu orice preț. – Didactic + suf. -ism.
DIDACTICÍST, -Ă, didacticiști, -ste, adj. Caracterizat prin didacticism; specific didacticismului. – Didactic + suf. -ist.
DIDAHÍE, didahii, s. f. (Bis.; înv.) Predică, cazanie. ◊ P. gener. Învățătură, morală. [Acc. și: didáhie] – Din ngr. didahí.
DÍE interj. v. di.
DIECÉL, diecei, s. m. (Reg.) Diminutiv al lui diac. [Pr.: di-e-] – Diac + suf. -el.
DIECEZÁN, -Ă, diecezani, -e, adj. (Bis.) Eparhial. [Pr.: di-e-. – Var.: diocezán, -ă adj.] – Din fr. diocésain.
DIECÉZĂ, dieceze, s. f. (Bis.) Eparhie. [Pr.: di-e-. – Var.: diocéză s. f.] – Din fr. diocèse, lat. dioecesis.
DIECÍȚĂ, diecițe, s. f. (Reg.) Soție de diac. [Pr.: di-e-] – Diac + suf. -iță.
DIENCEFÁL, diencefale, s. n. Segment al creierului situat între trunchiul cerebral și substanța albă a encefalului. [Pr.: di-en-] – Din fr. diencéphale.
DIERÉZĂ, diereze, s. f. Disocierea în pronunțare a unui diftong în elementele lui componente. [Pr.: di-e-] – Din fr. diérèse, lat. diaeresis.
DÍESEL s. n. (În sintagma) Motor diesel (și eliptic) = motor cu ardere internă la care combustibilul, pulverizat prin injectare în aerul din cilindru, se aprinde datorită temperaturii înalte a aerului comprimat. [Pr.: dízel] – Din fr. diesel, germ. Diesel.
DIÉTĂ1, diete, s. f. Regim alimentar special, recomandat în caz de boală, pentru păstrarea sănătății, scăderea greutății corporale etc. [Pr.: di-e-] – Din fr. diète.
DIÉTĂ2, diete, s. f. (În evul mediu și în unele state contemporane) Adunare legislativă; p. ext. adunare politică reprezentativă. [Pr.: di-e-] – Din fr. diète, lat. dieta.
DIETÉTIC, -Ă, dietetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține dietei1, privitor la dietă1; pe bază de dietă1. 2. S. f. Ramură a medicinii care studiază problema dietei1. [Pr.: di-e-] – Din fr. diététique.
DIETETICIÁN, -Ă, dieteticieni, -e, s. m. și f. Specialist în dietetică. [Pr.: di-e-te-ti-ci-an] – Din fr. diététicien.
DIÉZ, diezi, s. m. Semn muzical convențional pus înaintea unei note sau la începutul portativului, care arată că nota respectivă trebuie executată cu un semiton mai sus; p. ext. interval de un semiton cu care se ridică o notă sau un șir de note. ♦ (Adjectival; despre note) Ridicat cu un semiton. [Pr.: di-ez] – Din fr. dièse.
DIFAMÁNT, -Ă, difamanți, -te, adj. (Franțuzism) Care defăimează, defăimător; compromițător pentru reputația cuiva. – Din fr. diffamant.
DIFAZÁT, -Ă, difazați, -te, adj. (Despre circuite, mașini etc. electrice) Care are două faze. – Din fr. diphasé.
DIFERÉND, diferende, s. n. Deosebire de păreri între două sau mai multe persoane, state etc.; neînțelegere, dezacord. – Din fr. différend.
DIFERÉNȚĂ, diferențe, s. f. 1. Ceea ce deosebește o ființă de altă, un lucru de altul; lipsă de asemănare; deosebire; nepotrivire. ◊ Diferență specifică = trăsătură caracteristică a unei noțiuni, care o deosebește de celelalte noțiuni cuprinse în genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scăderi matematice. 3. (Geogr.; în sintagma) Diferență de nivel = deosebire de altitudine între două puncte terestre. [Var.: (înv.) diferínță s. f.] – Din fr. différence, lat. differentia.
DIFERENȚIÁL, -Ă, diferențiali, -e, adj., subst. I. Adj. Care face să se deosebească; care diferențiază. ◊ Tarif diferențial = tarif care face diferențe de preț. ♦ (Mat.) Referitor la diferențe care tind către zero, care operează cu diferențe extrem de mici. ◊ Ecuație diferențială = ecuație care conține funcțiile căutate, derivatele lor și variabilele independente. Calcul diferențial = capitol al analizei matematice care are ea obiect studiul derivatelor și al diferențialelor (II 2). Geometrie diferențială = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice cu metodele analizei matematice. II. 1. S. n. Complex de roți dințate care, angrenându-se, permit ca două roți care au o axă comună și care nu sunt solidarizate să se învârtească cu viteze diferite. 2. S. f. (Mat.) Produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente; suma produselor dintre derivatele parțiale ale unei funcții și creșterile variabilelor ei independente. [Pr.: -ți-al] – Din fr. différentiel.
DIFERENȚIÁT, -Ă, diferențiați, -te, adj. Care se deosebește, se distinge între două sau mai multe ființe sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ți-at] – V. diferenția.
DIFERENȚIÉRE, diferențieri, s. f. Faptul de a (se) diferenția. [Pr.: -ți-e-] – V. diferenția.
DIFERÍ, difér, vb. IV. Intranz. A fi deosebit (de altcineva sau de altceva); a se deosebi. – Din fr. différer, lat. differre.
DIFERÍNȚĂ s. f. v. diferență.
DIFICULTÁTE, dificultăți, s. f. Greutate de a face ceva; anevoință. ♦ Piedică, obstacol. ◊ Expr. A face (sau a crea) dificultăți = a pune (cuiva) piedici; a opune rezistență, a se împotrivi (într-o problemă). – Din fr. difficulté, lat. difficultas, -atis.
DIFICULTÓS, -OÁSĂ, dificultoși, -oase, adj. (Livr.) Care este plin de dificultăți. – Din fr. difficultueux.
DIFLUÉNȚĂ, difluențe, s. f. Împărțire a cursului unei ape curgătoare în două brațe, la vărsarea ei în altă apă curgătoare. [Pr.: -flu-en-] – Din fr. diffluence.
DIFÓRM, -Ă, diformi, -e, adj. (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) A cărui formă prezintă anomalii sau neregularități izbitoare, respingătoare; urât, pocit, slut. ♦ (Rar; despre materii) Inform. – Din fr. difforme, lat. difformis.