Toate definitiile
DÍBLU, dibluri, s. n. Mică bucată de lemn sau de metal introdusă într-un zid, în care se fixează un cui pentru prinderea obiectelor. – Din germ. Dübel.
DIBÓL s. n. (Inform.) Limbaj formalizat specializat în prelucrarea datelor din domeniul economic cu ajutorul calculatorului electronic. – Din engl. dibol.
DIBUÍ, díbui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranță, șovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. și intranz. A căuta cu nesiguranță; a căuta pipăind prin întuneric. ◊ Expr. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. și dibuiesc] – Et. nec.
DIBUIÁLĂ, dibuieli, s. f. Dibuire. ♦ Fig. Lucrare de începător, care reflectă lipsa de experiență, căutările (încă neizbutite ale) cuiva. – Dibui + suf. -eală.
DIBUÍRE, dibuiri, s. f. Acțiunea de a dibui și rezultatul ei; dibuială. – V. dibui.
DIBUÍT s. n. Faptul de a dibui. – V. dibui.
DICARBOXÍLIC, dicarboxilici, adj. (Chim.; în sintagma) Acid dicarboxilic = combinație chimică în a cărei moleculă există două grupări carboxil. – Din engl. dicarboxylic.
DICASTÉRIE s. f. (Înv.) Tribunal bisericesc care judeca procesele de divorț. – Din ngr. dikastírion.
DÍCĂ adv. v. adică.
DICHÍCI, dichiciuri, s. n. (Reg.) Unealtă folosită în cizmărie pentru a face desene pe talpa, pe căputa etc. încălțămintei. – Din magh. dikics.
DICHÍS, dichisuri, s. n. (Pop. și fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte mărunte, piese, accesorii (lipsite de importanță) care completează un sistem și ajută la buna lui funcționare. ◊ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fără să lipsească nimic; cu grijă, ordonat. 2. Podoabă, găteală, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv).
DICHISEÁLĂ, dichiseli, s. f. (Pop. și fam.) Dichisire. – Dichisi + suf. -eală.
DICHISÍ, dichisesc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se îmbrăca îngrijit; a se găti frumos și curat, a se ferchezui; (peior.) a se găti prea mult. ♦ Tranz. A potrivi ceva cu migală; a aranja (cu toate dichisurile). – Din ngr. diíkisa (aor. lui diikó).
DICHISÍRE, dichisiri, s. f. (Pop. și fam.) Acțiunea de (se) dichisi și rezultatul ei; dichiseală. – V. dichisi.
DICHISÍT, -Ă, dichisiți, -te, adj. (Pop. și fam.) Gătit frumos, aranjat cu gust; împodobit. – V. dichisi.
DICHÍU, dichii, s. m. (Înv.) Administrator al bunurilor unei mănăstiri; econom. – Din ngr. díkios (lit. díkeos „drept legitim”).
DICÓCT s. n. v. decoct.
DICOTILEDÓN, -Ă adj., s. f. v. dicotiledonat.
DICOTÓMIC, -Ă adj. v. dihotomic.
DICOTOMÍE s. f. v. dihotomie.
DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunța rar și deslușit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultătorul să le poată scrie întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva să accepte ceva fără condiții; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina stringent la o acțiune. – Din fr. dicter, lat. dictare.
DICTAFÓN, dictafoane, s. n. Magnetofon utilizat la înregistrarea automată a comunicărilor vorbite, de obicei în scopul dactilografierii lor ulterioare. – Din fr. dictaphone.
DICTÁNDO s. n. invar. Scriere obișnuită pe caiete liniate cu linii paralele orizontale. Caiet de dictando = caiet cu linii paralele orizontale. – Din germ. diktando „(scriind) după dictare”.
DICTÁRE, dictări, s. f. Acțiunea de a dicta (1) și rezultatul ei. ♦ Lucrare școlară de control, care constă în reproducerea cât mai corectă în scris a unui text dictat. – V. dicta.
DICTÁT, dictate, s. n. Act prin care un stat impune altui stat condiții împotriva voinței acestuia. – Din germ. Diktat.
DICTATORIÁL, -Ă, dictatoriali, -e, adj. De dictator; autoritar; impus cu forța. [Pr.: -ri-al] – Din fr. dictatorial.
DICTÉU, dicteuri, s. n. (Rar) Dictare. ◊ Dicteu muzical = notare a unei linii melodice după auz. – Din fr. dictée.
DICTÓN, dictoane, s. n. Expresie, sentință (formulată de o personalitate celebră) devenită proverb. – Din fr. dicton.
DÍCȚIE s. f. v. dicțiune.
DICȚIONĂRÁȘ, dicționărașe, s. n. Diminutiv al lui dicționar; (depr.) dicționar lipsit de valoare. [Pr.: -ți-o-] – Dicționar + suf. -aș.