Toate definitiile
DIFORMÁ vb. I v. deforma.
DIFORMÁRE s. f. v. deformare.
DIFORMÁT, -Ă adj. v. deformat.
DIFORMITÁTE, diformități, s. f. Faptul de a fi diform, caracterul a ceea ce este diform; ceea ce face ca cineva sau ceva să fie diform; urâțenie, sluțenie. – Din fr. difformité, lat. difformitas, -atis.
DIFRACTÁ, pers. 3 difráctă, vb. I. Refl. și tranz. A suferi sau a produce o difracție. – Din fr. diffracter.
DIFRACTÁT, -Ă, difractați, -te, adj. Care a suferit o difracție. – V. difracta.
DIFRÁCȚIE, difracții, s. f. Mod de propagare a undelor de lumină, radio, acustice etc. în spatele unui obstacol, prin ocolirea marginilor lui și prin abaterea aparentă de la traiectoria rectilinie. – Din fr. diffraction.
DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. De natura difteriei, care aparține difteriei, privitor la difterie. ◊ Anghină difterică = difterie. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) bolnavă de difterie. – Din fr. diphtérique.
DIFTERÍE, difterii, s. f. Boală contagioasă acută produsă de bacili, caracterizată prin formarea unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respirație și la înghițirea alimentelor, prin febră etc.; anghină difterică. – Din fr. diphtérie.
DIFTÍNĂ, diftine, s. f. Țesătură de bumbac, deasă și rezistentă, cu una dintre fețe pufoasă. – Din fr. duvetine.
DIFTÓNG, diftongi, s. m. Pronunțare în aceeași silabă a unei vocale cu o semivocală; grup de două sunete format dintr-o vocală și o semivocală care se pronunță în aceeași silabă. – Din fr. diphtongue, lat. diphtongus.
DIFTONGÁ, diftonghez, vb. I. Refl. (Despre vocale) A se transforma în diftong. ♦ Tranz. A articula o vocală transformând-o în diftong. – Din fr. diphtonguer.
DIFTONGÁRE, diftongări, s. f. Acțiunea de a (se) diftonga și rezultatul ei. – V. diftonga.
DIFTONGÁT, -Ă, diftongați, -te, adj. (Despre vocale) Care a devenit diftong, rostit ca diftong. – V. diftonga.
DIFÚZ, -Ă, difuzi, -e, adj. Răspândit în toate părțile sau în diverse părți; împrăștiat, risipit. ♦ Care este neclar, lipsit de organizare. Stil difuz. – Din fr. diffus, lat. diffusus.
DIFUZÁ, difuzez, vb. I. 1. Tranz. A răspândi, a propaga o știre, o idee etc. (prin viu grai, prin presă, prin radio etc.). ♦ A distribui, a pune în vânzare o carte, o publicație etc. 2. Tranz. A propaga, a răspândi, a împrăștia în toate direcțiile sunete, lumină, căldură etc. ♦ Refl. Razele luminoase se difuzează când trec printr-un corp translucid. 3. Intranz. (Despre moleculele unui corp) A pătrunde în masa altui corp cu care se află în contact. – Din fr. diffuser.
DIFUZÁBIL, -Ă, difuzabili, -e, adj. Care (se) poate difuza. – Difuza + suf. -bil.
DIFUZÁRE, difuzări, s. f. Acțiunea de a (se) difuza și rezultatul ei; răspândire, propagare. – V. difuza.
DIFUZÍBIL, -Ă, difuzibili, -e, adj. (Despre fluide) Care difuzează (3) cu ușurință. – Din fr. diffusible.
DIFUZIBILITÁTE s. f. Proprietatea pe care o au unele corpuri de a difuza (3). – Din fr. diffusibilité.
DIFÚZIE s. f. v. difuziune.
DIFUZIÚNE, difuziuni, s. f. 1. Împrăștierea în toate direcțiile a razelor unui fascicul de lumină, a undelor de radio etc. care trec printr-un mediu translucid sau care se reflectă când întâlnesc o suprafață cu asperități. 2. Pătrunderea moleculelor unui corp în masa altui corp cu care vin în contact. [Pr.: -zi-u-. – Var.: difúzie s. f.] – Din fr. diffusion, lat. diffusio, -onis.
DIFUZÓR, (I) difuzoare, s. n., (II) difuzori, s. m. I. S. n. 1. Dispozitiv (în formă de pâlnie) pentru redarea sunetelor transmise pe cale electrică și răspândirea lor în mediul înconjurător. 2. Dispozitiv translucid din sticlă, porțelan etc., care împrăștie uniform lumina unei lămpi. 3. Aparat întrebuințat la extragerea prin difuziune (2) a unei substanțe. 4. Piesă a carburatorului unui motor, care pulverizează combustibilul printr-un curent de aer. II. S. m. Persoană care difuzează publicațiile periodice. – Din fr. diffuseur.
DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, făcută în lungul unei văi, la marginea unei ape, pe țărmul sau spre largul mării etc., pentru a apăra un loc de inundație, pentru a izola anumite porțiuni de teren, pentru a corecta albia unui curs de apă, a reduce forța valurilor etc. – Din fr. digue.
DIGÁMMA s. f. invar. Semivocală cu valoare de u consonantic, componentă a unor diftongi, triftongi etc. [Acc. și: dígama] – Din fr. digamma.
DÍGIT, digiți, s. m. (Inform., Electron.) Cifră. – Din engl. digit.
DIGITALIZÁ, digitalizez, vb. I. Tranz. (Inform., Electron.) A transforma semnalele analogice în semnale digitale. – Digital + suf. -iza.
DIGITALIZÁRE, digitalizări, s. f. (Inform., electron.) Acțiunea de a digitaliza. – V. digitaliza.
DIGITALIZÁT, -Ă, digitalizați, -te, adj. (Inform., Electron.; despre semnale analogice) Care a fost transformat în semnal digital. – V. digitaliza.
DIGITRÓN s. n. (Electron.) Tub cu descărcare luminescentă, cu mai mulți catozi, folosit pentru indicații alfanumerice în aparatura digitală de măsurare. – Din fr. digitron.