Toate definitiile
DEZINTERESÁ, dezintereséz, vb. I. Refl. A nu manifesta nici un interes pentru cineva sau ceva, a nu-i păsa, a nu se (mai) îngriji de cineva sau de ceva. – Din fr. désintéresser.
DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu caută un câștig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. désintéressé.
DEZINTOXICÁ, dezintóxic, vb. I. Tranz. și refl. A scăpa, a (se) vindeca de o intoxicație. – Din fr. désintoxiquer.
DEZINTOXICÁRE, dezintoxicări, s. f. Acțiunea de a (se) dezintoxica. – V. dezintoxica.
DEZINTOXICÁT, -Ă, dezintoxicați, -te, adj. Care s-a vindecat de o intoxicație. – V. dezintoxica.
DEZINTOXICÁȚIE, dezintoxicații, s. f. Dezintoxicare. – Din fr. désintoxication.
DEZINVÓLT, -Ă, dezinvolți, -te, adj. (Livr.; despre oameni) Care se mișcă, se manifestă liber, degajat; (despre manifestări ale oamenilor) care arată degajare. – Din fr. désinvolte.
DEZINVOLTÚRĂ s. f. (Livr.) Atitudine sau comportare firească, degajată, plină de îndrăzneală. – Din fr. désinvolture.
DEZIOTACIZÁRE, deziotacizări, s. f. (Fam.) Eliminare a iotacizării. – Dez- + iotacizare.
DEZIRÁBIL, -Ă, dezirabili, -e, adj. (Franțuzism) Care corespunde dorinței, care stârnește dorință. – Din fr. désirable.
DEZLĂNȚUÍ, dezlắnțui, vb. IV. Refl. și tranz. A porni sau a face să pornească cu violență, a(-și) da curs liber; a izbucni sau a face să izbucnească; a (se) declanșa. ♦ Refl. A năvăli cu furie, a se năpusti. – Dez- + lanț + suf. -ui (după fr. déchaîner).
DEZLĂNȚUÍRE, dezlănțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlănțui și rezultatul ei. – V. dezlănțui.
DEZLĂNȚUÍT, -Ă, dezlănțuiți, -te, adj. Care se manifestă cu o putere ce nu poate fi stăvilită. – V. dezlănțui.
DEZLÂNÁRE, dezlânări, s. f. Faptul de a se dezlâna. – V. dezlâna.
DEZLÂNÁT, -Ă, dezlânați, -te, adj. 1. (Rar) Destrămat, rărit. 2. Fig. Care este fără șir, fără logică; prolix. – V. dezlâna.
DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfăcând legătura cu care este închis; a desface. ◊ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl frământă, toate veștile pe care le știe. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face să nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. și refl. A (se) desface din legături, a (se) elibera din strânsoare. ◊ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) să vorbească, să se destăinuiască. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligațiile avute sau asumate, de jurăminte etc., a da voie să nu facă un lucru. ♦ (În religia creștină) A face să i se ierte cuiva păcatele (prin rugăciuni). 3. A găsi soluția unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris neciteț). – Lat. disligare.
DEZLEGÁRE, dezlegări, s. f. Acțiunea de a (se) dezlega și rezultatul ei. ♦ Permisiune, voie (de a face ceva). – V. dezlega.
DEZLEGĂTÓR, -OÁRE, dezlegători, -oare, s. m. și f. Persoană care dezleagă (în mod sistematic) probleme, jocuri, enigme etc. – Dezlega + suf. -ător.
DEZLIPÍ, dezlipesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) desprinde din locul unde este lipit, prins sau fixat. 2. A se depărta sau a face să se depărteze de un loc sau de un obiect (de care se află adesea proptit). ♦ Refl. (Adesea fig.) A se depărta de o persoană; a se despărți. – Dez- + lipi.
DEZLIPÍRE, dezlipiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezlipi. – V. dezlipi.
DEZLIPÍT, -Ă, dezlipiți, -te, adj. (Despre obiecte lipite, prinse, fixate strâns de altele) Desfăcut, desprins, cu lipitura stricată. – V. dezlipi.
DEZLOCUÍ, pers. 3 dezlocuiesc, vb. IV. Tranz. (Fiz.; despre corpuri) A scoate o parte egală cu volumul sau din fluidul în care a fost introdus; a disloca. – Dez- + [în]locui.
DEZLOCUÍT, -Ă, dezlocuiți, -te, adj. (Despre lichide) Scos de la locul pe care-l ocupa, dat la o parte și înlocuit de un corp solid. – Dez- + [în]locuit.
DEZMẮȚ, dezmățuri, s. n. 1. Purtare nerușinată, dezmățată, imorală; destrăbălare, deșănțare, dezmățare. 2. Fig. Debandadă, haos (2), anarhie. – Din dezmăța (derivat regresiv).
DEZMĂȚÁRE s. f. Dezmăț. – V. dezmăța.
DEZMĂȚÁT, -Ă, dezmățați, -te, adj. Lipsit de rușine, de bună-cuviință; destrăbălat, desfrânat, deșănțat, imoral. ♦ Cu înfățișare dezordonată, neglijentă. – Probabil din dez- + mațe + suf. -at (propriu: „căruia îi atârnă zdrențele ca mațele unei vite spintecate”).
DEZMÂNIÁ, dezmấnii, vb. I. Refl. și tranz. A-și potoli sau a face să-și potolească mânia; a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna. [Pr.: -ni-a. – Prez. ind. și: dezmâniez] – Dez- + mânia.
DEZMEMBRÁBIL, -Ă, dezmembrabili, -e, adj. Care poate fi desfăcut în părțile componente. – Dezmembra + suf. -bil.
DEZMEMBRÁRE, dezmembrări, s. f. Faptul de a (se) dezmembra. – V. dezmembra.
DEZMETECÍ vb. IV v. dezmetici.