Toate definitiile
DEZMETECÍRE s. f. v. dezmeticire.
DEZMETECÍT, -Ă adj. v. dezmeticit.
DEZMÉTIC, -Ă, dezmetici, -ce, adj. (Rar; adesea substantivat) Bezmetic. – Cf. bezmetic.
DEZMEȚÍ, dezmețesc, vb. IV. Reu. și tranz. (Reg.) A (se) dezmetici. – Dez- + [a]meți.
DEZMIERDÁ, dezmiérd, vb. I. 1. Tranz. A mângâia pe cineva atingându-l ușor cu palma ori spunându-i vorbe drăgăstoase; a alinta. 2. Refl. (Rar) A se bucura de ceva; a se desfăta. ♦ A se răsfăța. [Var.: (reg.) dizmierdá vb. I] – Lat. *dismerdare.
DEZMIERDÁRE, dezmierdări, s. f. Acțiunea de a (se) dezmierda și rezultatul ei; alintare; gest sau vorbă care dezmiardă. ♦ Răsfăț. [Var.: (reg.) dizmierdáre s. f.] – V. dezmierda.
DEZMIERDÁT, -Ă, dezmierdați, -te, adj. 1. Căruia i se fac toate plăcerile, gusturile; alintat, răsfățat. 2. (Pop.) Plin de farmec; desfătător. [Var.: (reg.) dizmierdát, -ă adj.] – V. dezmierda.
DEZMIERDĂTÓR, -OÁRE, dezmierdători, -oare, adj. Care dezmiardă; mângâietor, alintător. ♦ Care încântă, care desfată; desfătător. – Dezmierda + suf. -ător.
DEZMINȚÍRE, dezmințiri, s. f. Acțiunea de a (se) dezminți și rezultatul ei; afirmație, declarație prin care se dezminte ceva. – V. dezminți.
DEZMIRIȘTÍ, dezmiriștesc, vb. IV. Tranz. A ara stratul superficial de la suprafața pământului, după recoltare. – Dez- + miriște.
DEZMIRIȘTÍRE, dezmiriștiri, s. f. Acțiunea de a dezmiriști; dezmiriștire. – V. dezmiriști.
DEZMIRIȘTÍT s. n. Dezmiriștire. – V. dezmiriști.
DEZMIRIȘTITÓR, dezmiriștitoare, s. n. Mașină agricolă folosită la dezmiriștire. – Dezmiriști + suf. -tor.
DEZMORȚEÁLĂ, dezmorțeli, s. f. Faptul de a (se) dezmorți; revenire, trezire din amorțeală; dezmorțire. ♦ Starea celui dezmorțit. – Dezmorți + suf. -eală.
DEZMORȚÍ, dezmorțesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A ieși sau a scoate din amorțeala pricinuită de nemișcare, de frig sau de îngheț; fig. a (se) trezi din starea de pasivitate, a reveni sau a face să revină la viață. ◊ Expr. (Refl.) A i se dezmorți (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba. v. dezlega. 2. Refl. (Despre un lichid foarte rece) A deveni mai puțin rece. ♦ (Despre pământ) A se dezgheța. – Dez- + [a]morți.
DEZMORȚÍT, -Ă, dezmorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe) Ieșit din amorțeală, trezit din toropeală; fig. trezit din starea de pasivitate; reînviat. 2. (Despre pământ) Dezghețat. – V. dezmorți.
DEZMOȘTENÍ, dezmoștenesc, vb. IV. Tranz. A lipsi pe cineva de dreptul de moștenire, a înlătura pe cineva de la o moștenire. ♦ Fig. A priva pe cineva de un drept al său; a frustra. – Dez- + moșteni (după fr. déshériter).
DEZMOȘTENÍRE, dezmoșteniri, s. f. Acțiunea de a dezmoșteni și rezultatul ei. – V. dezmoșteni.
DEZMOȘTENÍT, -Ă, dezmoșteniți, -te, adj. 1. Care a fost înlăturat de la o moștenire. 2. Fig. (Adesea substantivat) Lipsit de bunurile, de bucuriile vieții; care se află în stare de sărăcie, de mizerie. – V. dezmoșteni.
DEZNAȚIONALIZÁ, deznaționalizez, vb. I. Refl. (Despre grupuri etnice) A-și pierde particularitățile naționale. ♦ Tranz. A face ca un grup etnic să-și piardă particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – După fr. dénationaliser.
DEZNAȚIONALIZÁRE, deznaționalizări, s. f. Acțiunea de a se deznaționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
DEZNAȚIONALIZÁT, -Ă, deznaționalizați, -te, adj. (Despre grupuri etnice) Care și-a pierdut particularitățile naționale. [Pr.: -ți-o-] – V. deznaționaliza.
DEZNĂDĂJDUÍ, deznădăjduiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); a despera. – Dez- + nădăjdui.
DEZNĂDĂJDUÍRE s. f. Faptul de a deznădăjdui; p. ext. deznădejde. ◊ Loc. vb. (Înv.) A aduce (pe cineva) la (sau în) deznădăjduire = a deznădăjdui; a exaspera. – V. deznădăjdui.
DEZNĂDĂJDUÍT, -Ă, deznădăjduiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care și-a pierdut orice nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperat. 2. (Despre sentimente, manifestări ale omului etc.) Care trădează, exprimă deznădejde; provocat de deznădejde. – V. deznădăjdui.
DEZNĂDÉJDE, (rar) deznădejdi, s. f. Stare sufletească extrem de apăsătoare specifică omului care nu mai are nici o nădejde (în rezolvarea sau îndreptarea unei situații); desperare. – Dez- + nădejde.
DEZNISIPÁ, deznisipez, vb. I. Tranz. A curăța obiectele aflate în apă de nisipul depus prin decantare; a decolmata. – Dez- + nisip.
DEZNISIPÁRE, deznisipări, s. f. Acțiunea de a deznisipa. – V. deznisipa.
DEZNISIPÁT, -Ă, deznisipați, -te, adj. Care a fost curățat de nisipul depus prin decantare. – V. deznisipa.
DEZNODÁ, deznód, vb. I. Tranz. 1. A face să nu mai fie înnodat, a desface un nod, o ață, o sfoară etc. fixate printr-un nod sau, p. ext. a desface obiectul legat în acest fel. ◊ Expr. A deznoda punga (sau băierile pungii) = a scoate banii, a da banii; a face o cheltuială. ♦ Fig. A clarifica, a soluționa o situație încurcată, un conflict. 2. Fig. A deșela, a speti pe cineva cu bătaia sau din cauza unor poveri prea grele. – Dez- + [în]noda.