Toate definitiile
DEZECHILIBRÁT, -Ă, dezechilibrați, -te, adj. 1. Care și-a pierdut echilibrul, care nu mai are echilibru. ♦ Fig. (Despre oameni) Care și-a pierdut judecata clară; tulburat (mintal). 2. Care este lipsit de proporție justă între diversele elemente componente. – V. dezechilibra. Cf. fr. déséquilibré.
DEZECHIPÁ, dezechipéz, vb. I. Tranz. A lua înapoi unui soldat (care a terminat stagiul militar) sau unei unități militare echipamentul; a scoate echipamentul de pe un vas de război. ♦ Refl. A-și scoate echipamentul; p. gener. a se dezbrăca. – Dez- + echipa. Cf. fr. déséquiper.
DEZECHIPÁRE, dezechipări, s. f. Acțiunea de a (se) dezechipa. – V. dezechipa.
DEZECHIPÁT, -Ă, dezechipați, -te, adj. Care nu mai are echipament sau care are echipamentul descompletat; care nu și-a pus (încă) echipamentul. – V. dezechipa.
DEZEMULSIONÁ, dezemulsionéz, vb. I. Tranz. A separa lichidele dintr-o emulsie. [Pr.: -si-o-] – Dez- + emulsiona.
DEZEMULSIONÁNT, -Ă, dezemulsionanți, -te, adj., s. n. (Substanță) care dezemulsionează. [Pr.: -si-o-] – Dez- + emulsionant.
DEZEROIZÁ, dezeroizéz, vb. I. Tranz. A înlătura idealizarea unor fapte, personaje etc. [Pr.: -ro-i-] – Dez- + erou + suf. -iza.
DEZEROIZÁRE, dezeroizări, s. f. Acțiunea de a dezeroiza. [Pr.: -ro-i-] – V. dezeroiza.
DEZEROIZÁT, -Ă, dezeroizați, -te, adj. Care a pierdut calitatea de erou. [Pr.: -ro-i-] – V. dezeroiza.
DEZESPERÁNT, -Ă, dezesperanți, -te, adj. Care te duce la desperare, care te face să desperi. – Din fr. désespérant.
DEZEȘUÁ, dezeșuéz, vb. I. Tranz. A repune în stare de plutire o navă eșuată. [Pr.: -șu-a] – Din fr. déséschouer.
DEZEȘUÁRE, dezeșuări, s. f. Acțiunea de a dezeșua. [Pr.: -șu-a-] – V. dezeșua.
DEZEȘUÁT, -Ă, dezeșuați, -te, adj. (Despre nave) Care a fost pus în stare de plutire după o eșuare. [Pr.: -șu-at] – V. dezeșua.
DEZGĂRDINÁ, dezgărdinéz, vb. I. Tranz. A desprinde din gardină fundul unui butoi; p. gener. a desprinde, a scoate un lucru de la locul unde este fixat. – Dez- + gardină.
DEZGHÉȚ, dezghețuri, s. n. Topire naturală a gheții sau a zăpezii (din cauza căldurii). – Din dezgheța (derivat regresiv).
DEZGHEȚÁ, dezghéț, vb. I. Refl. 1. (Despre lichide înghețate; la pers. 3) A redeveni lichid, a înceta de a mai fi înghețat; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) a se muia la căldură (prin topirea lichidului pe care îl conțin). ◊ Tranz. Căldura a dezghețat râul. ♦ (Despre ființe înghețate) A se dezmorți; a se încălzi. 2. Fig. (Despre oameni) A-și pierde sfiala, stângăcia, neîndemânarea; a deveni vioi, îndrăzneț, priceput. – Lat. disglaciare.
DEZGHEȚÁRE, dezghețări, s. f. Acțiunea de a dezgheța. – V. dezgheța.
DEZGHEȚÁT, -Ă, dezghețați, -te, adj. 1. (Despre lichide înghețate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apă înghețată) care s-a muiat la căldură (prin topirea lichidului). ♦ (Despre ființe înghețate) Dezmorțit; încălzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Isteț, vioi, priceput. – V. dezgheța.
DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface și a îndepărta învelișul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coajă sau boabele dintr-o păstaie. ♦ A desface pănușile sau boabele de pe știuletele de porumb. – Lat. *disglubicare.
DEZGHIOCĂTÓR, dezghiocătoare, s. n. Mașină pentru scoaterea semințelor de plante leguminoase din păstăi. – Dezghioca + suf. -ător.
DEZGOLÍ, dezgolésc, vb. IV. Tranz. și refl. A lăsa sau a rămâne gol, a(-și) descoperi trupul sau o parte a lui; a (se) dezbrăca, a (se) despuia. – Dez- + goli.
DEZGOLÍRE, dezgoliri, s. f. Faptul de a (se) dezgoli. – V. dezgoli.
DEZGOLÍT, -Ă, dezgoliți, -te, adj. Dezbrăcat, gol. – V. dezgoli.
DEZGOVEÁLĂ, dezgoveli, s. f. (Pop.) Faptul de a dezgovi. – Dezgovi + suf. -eală.
DEZGOVÍ, dezgovésc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A scoate găteala de pe capul miresei și a-i îmbrobodi capul cu maramă. – Dez- + govi (reg. „a ține de urât miresei” < sl.).
DEZGRĂDÍRE, dezgrădiri, s. f. (Rar) Faptul de a dezgrădi. – V. dezgrădi.
DEZGRĂDÍT, -Ă, dezgrădiți, -te, adj. (Rar) 1. (Despre un loc) Cu gardul scos sau stricat. 2. Desfăcut dintr-o împletitură. – V. dezgrădi.
DÉVLĂ, devle, s. f. (Fam.) Țeasta capului; căpățână; p. ext. cap (considerat de obicei ca sediu al inteligenței). – Et. nec.
DEVOLTÓR, devoltoare. s. n. Mașină sau transformator electric folosit pentru reducerea tensiunii electrice alternative într-o rețea, prin producerea unei tensiuni în opoziție de fază cu tensiunea rețelei. – Din fr. dévolteur.
DEVOLUȚIÚNE, devoluțiuni, s. f. (În sintagma) Devoluțiune succesorală = transmitere a unei averi la moștenitori. – Din fr. dévolution.