Toate definitiile
DEZASTRUÓS, -OÁSĂ, dezastruoși, -oase, adj. Cu caracter de dezastru, de proporțiile unui dezastru; catastrofal. [Pr.: -tru-os. – Var.: dezastrós, -oásă adj.] – Din fr. désastreux.
DEZAVANTÁJ, dezavantaje, s. n. Împrejurare neprielnică, nefavorabilă pentru cineva (în raport cu altcineva), aspect sau condiție care creează cuiva o situație de inferioritate; inconvenient. ♦ Prejudiciu, pagubă. – Din fr. désavantage.
DEZAVANTAJÁ, dezavantajéz, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situație defavorabilă, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager.
DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajoși, -oase, adj. Care dezavantajează, care pricinuiește un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, păgubitor. – Din fr. désavantageux.
DEZAVUÁ, dezavuéz, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva. ♦ A refuza să recunoască ceva. – Din fr. désavouer.
DEZAVUÁBIL, -Ă, dezavuabili, -e, adj. Care poate sau trebuie să fie dezavuat. [Pr.: -vu-a-] – Din fr. désavouable.
DEZAVUÁRE, dezavuări, s. f. (Livr.) Faptul de a dezavua. [Pr.: -vu-a-] – V. dezavua.
DEZAXÁ, dezaxéz, vb. I. 1. Tranz. A deplasa o axă din poziția ei normală. ◊ Refl. Osia s-a dezaxat. 2. Refl. Fig. (Despre oameni) A se abate de la linia normală de conduită; a-și pierde echilibrul moral (și mintal). – Din fr. désaxer.
DEZAXÁRE, dezaxări, s. f. Acțiunea de a (se) dezaxa și rezultatul ei. ♦ Fig. Dezechilibru moral (și mintal). – V. dezaxa.
DEZAXÁT, -Ă, dezaxați, -te, adj. 1. (Despre axe) Care s-a deplasat din poziția normală. 2. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Dezechilibrat moral (și mintal). – V. dezaxa.
DEZBALOTÁRE, dezbalotări, s. f. Desfacere a baloturilor de paie. – Dez- + balotare.
DEZBÁTE1, dezbát, vb. III. Tranz. A discuta pe larg și adesea în contradictoriu o chestiune, o problemă etc. cu una sau mai multe persoane; a supune ceva discuției. ♦ A examina o cauză, un proces (cu participarea ambelor părți). – Dez- + bate (după fr. débattre).
DEZBÁTE2, dezbát, vb. III. Tranz. (Pop.) 1. A desface ceva care fusese bătut, fixat, prins în cuie; a desprinde ceva de unde fusese bătut, înțepenit (în cuie). 2. A afâna un pământ bătut, uscat, întărit. – Dez- + bate.
DEZBÁTERE, dezbateri, s. f. Faptul de a dezbate1; analiză amănunțită, discutare, deliberare; discuție largă asupra unei probleme de interes general. – V. dezbate1.
DEZBĂIERÁ, dezbáier, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) dezlega, a(-și) desface, a(-și) deznoda băierile. [Pr.: -bă-ie-] – Dez- + [îm]băiera.
DEZBĂRÁ, dezbár, vb. I. Refl. 1. A renunța la o deprindere rea, a se lăsa, a se dezobișnui de un nărav; a se dezvăța. 2. A reuși să scape de cineva sau de ceva care supără, incomodează; a se descotorosi. [Pr.: ind. și: dezbắr] – Et. nec.
DEZBĂTÁ, dezbát, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) trezi din beție. ♦ Tranz. Fig. A face pe cineva să vadă adevărata realitate. – Dez- + [îm]băta.
DEZBINÁRE, dezbinări, s. f. Faptul de a (se) dezbina; învrăjbire, neînțelegere, discordie; conflict, ceartă. – V. dezbina.
DEZBINĂTÓR, -OÁRE, dezbinători, -oare, adj. (Rar) Care dezbină; învrăjbitor. – Dezbina + suf. -ător.
DEZBOBINÁ, dezbobinéz, vb. I. Tranz. A desfășura, a scoate un fir, o sârmă de pe o bobină. – Dez- + bobina.
DEZBOBINÁRE, dezbobinări, s. f. Acțiunea de a dezbobina. – V. dezbobina.
DEZBRĂCÁ, dezbrác, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare.
DEZBRĂCÁRE s. f. Acțiunea de a (se) dezbrăca. – V. dezbrăca.
DEZBRĂCÁT, -Ă, dezbrăcați, -te, adj. Cu hainele scoase de pe el, fără haine; gol. ♦ (Adesea substantivat) Sărac, lipsit de mijloace materiale. – V. dezbrăca.
DEZBROBODÍ, dezbrobodésc, vb. IV. Refl. A-și scoate, a-și lua de pe cap broboada, basmaua, năframa etc. – Dez- + [îm]brobodi.
DEZBROBODÍRE s. f. Acțiunea de a se dezbrobodi. – V. dezbrobodi.
DEZBROBODÍT, -Ă, dezbrobodiți, -te, adj. Cu broboada scoasă de pe cap, cu capul fără broboadă. – V. dezbrobodi.
DEZBUMBÁ, dezbúmb, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină. – Dez- + [îm]bumba.
DEZDOÍ, dezdói, vb. IV. 1. Tranz. A desface, a întinde, a despături un lucru îndoit. 2. Refl. A reveni în poziție dreaptă, întinsă (după ce a fost îndoit); a se îndrepta, a se destinde. [Prez. ind. și: dezdoiésc] – Dez- + [în]doi.
DEZDOÍRE s. f. Acțiunea de a (se) dezdoi. – V. dezdoi.