Toate definitiile

DEVÓN, devoni, s. m. Peștișor artificial de metal prevăzut cu cârlige, care servește ca momeală la prinderea peștilor răpitori. – Din fr. devon.

DEVONIÁN, -Ă, devonieni, -e, adj. l. (În sintagma) Perioada (sau era) devoniană (și substantival, n.) = a treia (sau a patra) perioadă a erei paleozoice, caracterizată prin existența plantelor cu organizare simplă, a tuturor claselor de nevertebrate etc. 2. Care aparține perioadei devoniene, privitor la această perioadă. [Pr.: -ni-an] – Din fr. dévonien.

DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale și, ir., despre oameni) A mânca cu lăcomie, a înghiți pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiți. Focul a devorat casa. ◊ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes și fără a-și întrerupe o clipă lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.

DEVORÁNT, -Ă, devoranți, -te, adj. Care devorează; fig. arzător, mistuitor; care nu poate fi potolit, stăpânit; devorator. – Din fr. dévorant.

DEVORATÓR, -OÁRE, devoratori, -oare, adj. Devorant. – Din fr. devorateur. Cf. devora.

DEVOTÁ, devotez, vb. I. Refl. A se pune fără rezerve în serviciul cuiva sau a ceva; a se dedica, a se consacra în întregime. – Din lat. devotare, fr. dévouer.

DEVOTÁT, -Ă, devotați, -te, adj. Plin de devotament, de abnegație față de cineva sau de ceva; credincios. – V. devota.

DEVOȚIÚNE s. f. (Livr.) Evlavie, cucernicie. ♦ (Rar) Devotament. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. dévotion.

DEVRÉME adv. De timpuriu, din timp. – De⁴ + vreme.

DÉXTER, -Ă, dexteri, -e, adj. (Latinism) Abil, îndemânatic. – Din lat. dexter.

DEXTRÍNĂ, dextríne, s. f. Pulbere albă sau albă-gălbuie, amorfă, solubilă în apă, obținută prin degradarea amidonului și folosită ca material de apretare, la fabricarea unor cleiuri etc. – Din fr. dextrine.

DEXTRINIZÁRE, dextrinizări, s. f. Transformare a amidonului în dextrină. – Cf. engl. dextrinization.

DEXTROCARDÍE s. f. Anomalie care constă în situarea inimii în (sau spre) partea dreaptă a toracelui. – Din fr. dextrocardie.

DEXTROGÍR, -Ă, dextrogiri,-e, adj. (Fiz.; despre substanțe) Care rotește planul de polarizare al luminii spre dreapta. Glucoza este dextrogiră. – Din fr. dextrogyre.

DEXTRÓZĂ, dextroze, s. f. Tip de glucoză solubilă în apă, folosită în alimentația dietetică. – Din fr. dextrose.

DEZ- v. des¹-.

DEZABIÉ, dezabieuri, s. n. (Franțuzism) îmbrăcăminte ușoară (elegantă), purtată de femei în casă. – Din fr. deshabillé.

DEZABONÁ, dezabonez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A(-și) anula un abonament. – Din fr. désabonner.

DEZABURÍ, dezaburesc, vb. IV. Tranz. A înlătura aburul de pe geamuri. – Dez- + aburi.

DEZABURITÓR, dezaburitoare, s. n. Instalație împotriva aburirii geamurilor la autoturisme. – Dezaburi + suf. -tor.

DEZGROPÁ, dezgróp, vb. I. Tranz. 1. A scoate un cadavru sau osemintele cuiva din mormânt; a exhuma, a deshuma. ♦ Fig. A scoate la iveală (lucruri uitate). 2. A scoate din pământ, a aduce la suprafață, prin săpături, un obiect îngropat. – Dez- + [în]gropa.

DEZGROPÁT, dezgropaturi, s. n. Dezgropare. – V. dezgropa.

DEZGÚST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Dez- + gust (după fr. dégoût).

DEZGUSTÁT, -Ă, dezgustați, -te, adj. Cuprins de dezgust (pentru cineva sau ceva); scârbit. – V. dezgusta.

DEZGUSTĂTÓR, -OÁRE, dezgustători, -oare, adj. Care trezește dezgust; respingător, scârbos. – Dezgusta + suf. -ător.

DEZÍCE, dezíc, vb. III. Tranz. A contrazice, a nega, a tăgădui (o afirmație); a retracta. ◊ Refl. A nu mai recunoaște un lucru spus, a-și retrage cuvântul. [Var.: deszíce vb. III] – Din fr. dédire (după zice).

DEZILÚZIE, deziluzii, s. f. Decepție, dezamăgire. – Din fr. désillusion.

DEZILUZIONÁ, deziluzionéz, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) să-și piardă speranțele, încrederea, iluziile; a decepționa, a dezamăgi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. desillusionner.

DEZILUZIONÁT, -Ă, deziluzionați, -te, adj. Înșelat în așteptări; dezamăgit, decepționat. [Pr.: -zi-o-] – V. deziluziona.

DEZINCRIMINÁ, dezincriminéz, vb. I. Tranz. (Jur.) A scoate de sub incriminare; a disculpa. – Dez- + incrimina.