Toate definitiile

GROPÍT, -Ă, gropiți, -te, adj. (Reg.; despre locuri, terenuri) Care are (multe) gropi. – Din groapă.

GROPÍȚĂ, gropițe, s. f. 1. Diminutiv al lui groapă; gropușoară. 2. Mică adâncitură care se formează în obrajii unor oameni când râd sau pe care o au unii oameni (grași) în bărbie, la mâini etc. – Groapă + suf. -iță.

GRÓPNIȚĂ, gropnițe, s. f. 1. Încăpere situată între pronaosul și naosul unei biserici, în care de obicei se găsesc mormintele ctitorilor. 2. Cavou, criptă, mormânt sau cimitir situate lângă o biserică. – Din bg. grobnica (influențat de groapă).

GROPUȘOÁRĂ, gropușoare, s. f. Diminutiv al lui groapă; gropiță (1). – Groapă + suf. -ușoară

GROS¹, GROÁSĂ, groși, groase, adj., GROS adv., s. n., GROS, groși, s. m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferința mai mari decât dimensiunile obișnuite. Trunchi gros. ◊ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu secțiunea mai mare cuprinsă între ileon și anus. ♦ (Despre ființe sau despre părți ale corpului lor) Dezvoltat mult în lățime. ♦ (Pop.; la f.) Gravidă, însărcinată. 2. Care are volum mare, care depășește prin volum dimensiunile obișnuite; voluminos. Carte groasă. ◊ Expr. Gros la pungă = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obișnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafață în adâncime sau de la suprafață până la bază. Strat gros. ◊ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimțit. Gros la piele sau cu pielea groasă = nesimțit. Gros la (sau în) ceafă sau cu ceafa groasă = bădăran. ♦ Care este țesut² din fire groase ( I 1). Haină groasă. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrăștie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbră, ceață etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, bădăran; incult; care trădează pe omul bădăran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. și fam.) Mult, din plin, din belșug. Câștigă gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S. n. 1. Partea cea mai numeroasă dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de același fel); greu. ◊ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belșug. 2. (Pop. și fam.) Închisoare. V. S. m. (Reg.) Buștean, trunchi; bârnă (groasă). – Lat. grossus.

GROS², groși, s. m. Măsură folosită în comerț pentru mărfuri sub formă de obiecte mici de același fel, egală cu 12 duzini, adică 144 de bucăți. ◊ Mic gros = depozit care livrează mărfuri în cantități comerciale. – Din germ. Gros.

GROSCIÓR, -OÁRĂ, grosciori, -oare, adj., GROSCIÓR s. n. 1. Adj. Grosuț. 2. S. n. (Pop.) Smântâna care se formează deasupra laptelui (de vacă) nefiert. [Var.: groșciór, -oáră adj., groșciór s. n.] – Gros + suf. -cior.

GROSIÉR, -Ă, grosieri, -e, adj. (Livr.) Care este lipsit de finețe; care este făcut fără grijă, fără finețe. ♦ Fig. Care este lipsit de educație, de cultură, de bune maniere. [Pr.: -si-er] – Din fr. grossier.

GROSÍME, grosimi, s. f. Circumferință; diametrul secțiunii transversale a unui corp cilindric; dimensiunea unui corp în sens orizontal, pe secțiune transversală; dimensiunea unui corp în sens vertical; distanța dintre fețele unui corp, unui strat. – Gros + suf. -ime.

GROSISMÉNT, grosismente, s. n. Raportul dintre unghiul sub care se vede un obiect cu ajutorul unui instrument optic și unghiul sub care se vede același obiect cu ochiul liber. – Din fr. grossissement.

GROSOLÁN, -Ă, grosolani, -e, adj. 1. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de delicatețe; nepoliticos, necioplit. 2. (Despre obiecte) Insuficient prelucrat sau prelucrat în mod sumar, primitiv; brut, necizelat. – Din it. grossolano.

GROSOLĂNÍE, grosolănii, s. f. Faptă, vorbă, atitudine de om grosolan; fire de om grosolan; mojicie, bădărănie, mitocănie. – Grosolan + suf. -ie.

GROSOMÁN, grosomani, s. m. (Înv.) 1. Om gras și greoi. 2. Om grosolan. – Gros + suf. -oman.

GROS-PLAN, gros-planuri, s. n. (Cin.) Mod de încadrare în tehnica filmării, în care fotograma cuprinde numai un detaliu sau fața personajului. [Pr.: groplán] – Din fr. gros-plan.

GROSSO MÓDO loc. adv. În caracteristicile cele mai generale, judecând în ansamblu. – Loc. lat.

GROSULÁR, grosulare, s. n. (Min.) Varietate de granat². – Din fr. grossulaire.

GROSÚȚ, -Ă, grosuți, -e, adj. Diminutiv al lui gros; destul de gros; groscior. – Gros + suf. -uț.

GROȘ, groși, s. m. Monedă străină de argint, care a circulat odinioară și în Moldova; monedă de argint emisă de unii domni ai Moldovei. – Din germ. Groschen, pol. grosz.

GROȘCIÓR, -OÁRĂ, groșciori, -oare, adj., GROȘCIÓR s. n. V. groscior.

GROȘÍȚĂ (GRÓȘIȚĂ), groșițe, s. f. 1. Monedă străină de argint, care a circulat și în țările române. 2. Monedă poloneză de aramă, care a circulat și în țările române. – Gros + suf. -iță.

GRÓTĂ, grote, s. f. (Livr.) Peșteră. – Din fr. grotte.

GROTÉSC, -Ă, grotești, adj., GROTÉSC s. n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobișnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ◊ (Substantivat, n.) Grotescul unei situații. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostază estetică reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproporționate, caricaturale. 2. S. n. Corp de literă de tipar fără piciorușe, format din arce și segmente de dreaptă de aceeași grosime. – Din fr. grotesque.

GROZÁMĂ, grozame, s. f. Mic arbust cu flori galbene, din ramurile căruia se fac mături (Genista sagittalis). – Et. nec.

GROZÁV, -Ă, grozavi, -e, adj. 1. Care produce groază (prin aspect, manifestări, consecințe); groaznic, îngrozitor. 2. Care este extrem de puternic, de violent, de intens, de mare. Vânt grozav. ♦ (Adverbial) Tare, mult; foarte, extrem de... 3. Care iese cu totul din comun prin calitățile sale; remarcabil; excepțional. ◊ Expr. A se crede grozav = a avea o părere exagerat de bună despre sine. ♦ Curajos. ◊ Expr. (Substantivat) A face pe grozavul = a se lăuda, a se mândri (în mod nejustificat) cu calitățile sale, a se grozăvi. – Din bg. grozav.

GROZĂVÉNIE, grozăvenii, s. f. (Pop. și fam.) 1. Faptul de a fi groaznic; aspect groaznic, situație groaznică. 2. (Concr.) Lucru sau ființă înfricoșătoare. 3. Faptul de a ieși cu totul din comun prin calitățile sale; însușirea unui lucru cu deosebite calități; grozăvie. 4. (Concr.) Lucru sau ființă care întrunește calități deosebite, ieșite din comun; grozăvie. 5. Fig. Număr, cantitate mare; mulțime (de...). – Grozav + suf. -enie.

GROZĂVÍ, grozăvesc, vb. IV. Refl. (Fam. și depr.) A avea o impresie exagerat de bună despre propriile însușiri (și a face caz de ele); a se lăuda. – Din grozav.

GROZĂVÍE, grozăvii, s. f. 1. Faptul de a fi groaznic, de a inspira groază; faptă, situație, întâmplare îngrozitoare; oroare, urgie. 2. (Concr.) Lucru sau ființă îngrozitoare. 3. Faptul de a ieși cu totul din comun prin calitățile sale; însușirea unui lucru cu deosebite calități; grozăvenie. 4. (Concr.) Lucru sau ființă care întrunește calități deosebite, ieșite din comun; grozăvenie. – Grozav + suf. -ie.

GROZĂVÍRE, grozăviri, s. f. (Fam. și depr.) Acțiunea de a se grozăvi și rezultatul ei. – V. grozăvi.

GRUI, gruiuri (gruie), s. n. (Reg.) 1. Pisc sau coastă de deal. 2. Deal mic; colină¹, delușor, movilă. – Et. nec.

GRÚIE, gruie, s. f. 1. Macara folosită la bordul navelor pentru ridicarea unor elemente ale navei (bărci, ancore, scări de bord etc.). 2. Suport mobil care poartă camera de luat vederi și pe operator, pentru înregistrarea unor imagini în mișcare. – Din fr. grue.