Toate definitiile
GRIND, grinduri, s. n. Mică ridicătură de teren de formă alungită, care rezultă din depunerile aluvionare ale unei ape curgătoare sau ale mării. – Din sl. grenddu.
GRÍNDĂ, grinzi, s. f. Element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungimea mare în raport cu celelalte dimensiuni, folosit de obicei la asigurarea rezistenței unei construcții. – Din sl. grenda.
GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. Una dintre părțile componente ale plugului cu tracțiune animală, care leagă între ele toate celelalte elemente. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.
GRINDÉL, grindei, s. m. Pește mic, asemănător cu țiparul, de culoare verde-gălbuie, cu pete mari, negre; molan (Nemachilus barbatulus). – Din săs. grendel (= germ. Grundel).
GRINDINÁ, pers. 3 gríndină, vb. I. Intranz. impers. (Rar) A cădea grindină. – Din grindină. Cf. lat. grandinare.
GRÍNDINĂ, grindine (grindini), s. f. Precipitație atmosferică alcătuită din particule de gheață având forma unor pietricele; piatră. ♦ Fig. Ceea ce vine, cade, năvălește în mare cantitate. O grindină de lăcuste. ♦ Fig. (Adverbial) În mare cantitate (și unul după altul). Săgețile cădeau grindină. – Lat. grando, -inis.
GRINDÍȘ, grindișuri, s. n. Totalitatea grinzilor unui acoperiș, ale unui tavan etc. – Grindă + suf. -iș.
GRINDULÍȚĂ, grindulițe, s. f. Diminutiv al lui grindă; grinduță. – Grindă + suf. -uliță.
GRINDÚȚĂ, grinduțe, s. f. Diminutiv al lui grindă; grinduliță. – Grindă + suf. -uță.
GRINOTÁ, grinotez, vb. I. Tranz. A decupa o tablă cu poansonul de-a lungul unui contur (trasat). – Din fr. grignoter.
GRIPÁ, gripez, vb. I. 1. Refl. și intranz. (Despre piese de motoare și despre motoare; la pers. 3) A (se) bloca în timpul funcționării. ◊ Tranz. fact. Ungerea defectuoasă a gripat motorul. 2. Refl. și tranz. fact. A (se) îmbolnăvi de gripă. – Din fr. gripper.
GRIPÁL, -Ă, gripali, -e, adj. Care aparține gripei, privitor la gripă, care provoacă gripa. – Din fr. grippal.
GRIPÁRE, gripări, s. f. Acțiunea de a (se) gripa și rezultatul ei. – V. gripa.
GRIPÁT, -Ă, gripați, -te, adj. 1. (Despre piese de motoare și despre motoare) Care s-a blocat în cursul funcționării. 2. Bolnav de gripă. – V. gripa. Cf. fr. grippé.
GRÍPĂ, gripe, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă, de natură virotică, localizată la nivelul aparatului respirator, care se manifestă prin stare generală proastă, febră, inflamația căilor respiratorii superioare, dureri musculare și de cap etc. ♦ P. gener. Nume dat unor afecțiuni sezoniere care se manifestă prin febră și catar nazal sau bronhial. – Din fr. grippe, germ. Grippe.
GRÍPCĂ, gripci, s. f. Unealtă care servește la curățarea doagelor (vechi), a grinzilor etc. – Din bg. ogribka.
GRIS s. n. V. griș.
GRISÁI, grisaiuri, s. n. Pictură monocromă (de obicei în tonuri de gri), care dă impresia reliefului și a sculpturii; camaieu (1). [Pr.: grizai] – Din fr. grisaille.
GRIȘ s. n. Produs alimentar obținut din boabe de grâu sau de alte cereale, măcinate mai mare. [Var.: gris s. n.] – Din germ. Griess.
GRIV, -Ă, grivi, -e, adj. (Pop.; despre câini, păsări etc.) Pătat cu alb și negru; pestriț, grivei. ♦ (Substantivat) Câine sau cățea cu blana de culoare pestriță. ◊ Expr. (E) departe griva de iepure, se spune cuiva care se află departe de adevăr. – Din bg. griv.
GRIVÁN, grivani, s. m. (Zool.) Hârciog. – Griv + suf. -an.
GRIVÉI, grivei, adj. (Reg.; adesea substantivat) Griv. – Griv + suf. -ei.
GRIZÁ, grizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) îmbăta (ușor); a (se) ameți. – Din fr. griser.
GRIZÁRE, grizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) griza și rezultatul ei. – V. griza.
GRIZÁT, -Ă, grizați, -te, adj. (Livr.) Care s-a îmbătat (ușor); amețit. – V. griza.
GRIZONÁNT, -Ă, grizonanți, -te, adj. (Despre păr) Care începe să încărunțească; cărunt, sur, gri. – Din fr. grisonnant.
GRIZÚ s. n. Amestec natural gazos, inflamabil și explozibil, în care predomină metanul și care se degajă în timpul lucrărilor miniere. – Din fr. grisou.
GRIZUMETRÍE s. f. Procedeu prin care se determină conținutul de metan din grizuul dintr-o mină. – Din fr. grisoumétrie.
GRIZUMÉTRU, grizumetre, s. n. Aparat care determină conținutul de metan din gazul existent într-o mină. – Din fr. grisoumètre.
GRIZUSCÓP, grizuscoape, s. n. (Min.) Aparat care arată dacă procentul de metan din atmosfera unei exploatări subterane a atins limita periculoasă. – Din fr. grisouscope.