Toate definitiile
GUARDAMÁN, guardamane, s. n. (Mar.) Apărătoare de mână folosită de velari la cusutul velelor, făcută din piele și având între degetul mare și podul palmei un disc metalic cu care se împinge acul. – Din it. guardamano.
GUAȘ, guașe, s. n. V. guașă.
GUÁȘĂ, guașe, s. f. 1. Culoare preparată din pigmenți minerali, gumă arabică și apă, folosită în pictură. 2. Tablou executat cu guașă (1). [Var.: guaș s. n.] – Din fr. gouache.
GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Guatemalei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține guatemalezilor (1) sau Guatemalei, privitor la guatemalezi sau la Guatemala. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.
GÚBAV, -Ă, gubavi, -e, adj. (Reg.) Bolnăvicios; lipsit de putere, slab. – Din scr. gubav „lepros”.
GÚBĂ, gube, s. f. (Reg.) Sarică; suman (mițos). – Din magh. guba.
GUBÉRNIE (GUBERNÍE), gubernii, s. f. Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie. – Din rus. guberniia.
GUDRÓN, gudroane, s. n. Lichid vâscos de culoare închisă, cu miros specific, care se obține prin distilarea uscată a unor materii organice; catran. – Din fr. goudron.
GUDRONÁ, gudronez, vb. I. Tranz. A unge, a acoperi cu gudron. – Din fr. goudronner.
GUDRONÁJ, gudronaje, s. n. (Rar) Gudronare. – Din fr. goudronnage.
GUDRONÁRE, gudronări, s. f. Acțiunea de a gudrona și rezultatul ei; gudronaj. – V. gudrona.
GUDRONÁT, -Ă, gudronați, -te, adj. Care este uns, acoperit cu gudron. – V. gudrona.
GUDRONATÓR, gudronatoare, s. n. Mașină folosită pentru gudronaj. – Gudrona + suf. -tor.
GUDURÁ, gúdur, vb. I. Refl. 1. (Despre câini; la pers. 3) A-și manifesta bucuria sau atașamentul față de om, dându-i târcoale și mișcând din coadă. 2. Fig. (Depr.; despre oameni) A se ploconi, a se umili fără demnitate în fața cuiva, a linguși pe cineva (pentru a-i obține favorurile). – Cf. alb. gudulis.
GUELF, guelfi, s. m. (În sec. XII-XV) Membru al unei grupări politice din Italia, care sprijinea pe papi împotriva împăraților germani și a ghibelinilor. – Din it. guelfo, fr. guelfe.
GUERÍLĂ s. f. V. gherilă.
GUGIULÍ, gugiulesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. V. giugiuli.
GUGIUMÁN, gugiumane, s. n. Căciulă de samur purtată, în trecut, de domnitori și de boieri, ca semn al demnității lor. – Din tc. gücemin.
GUGOÁȘĂ, gugoși (gugoașe), s. f. V. gogoașă.
GUGOȘEÁ, gugoșele, s. f. V. gogoșea.
GUGUMÁN, -Ă, gugumani, -e, s. m., adj. V. gogoman.
GUGUMĂNÍE, gugumănii, s. f. V. gogomănie.
GUGUȘTIÚC, guguștiuci, s. m. Specie de turturea de culoare cenușie-brună pe spate și pe pântece, cu o dungă neagră pe gât (Streptopelia decaocto). ◊ (Fam.) Epitet dat unei persoane naive, ușor de înșelat. – Din bg. guguštuk.
GUINÉE, guinee, s. f. Veche monedă engleză (de aur), a cărei valoare a variat în timp. [Pr.: gu-i-] – Din engl. guinea, fr. guinée.
GUÍȚ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită strigătul scos de porci; coviț. – Onomatopee.
GUIȚÁ, pers. 3 guíță, vb. I. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate strigăte caracteristice speciei; a covița. [Pr.: gu-i-] – Din guiț.
GUIȚÁRE, guițări, s. f. Acțiunea de a guița și rezultatul ei. [Pr.: gu-i-] – V. guița.
GUIȚÁT s. n. Faptul de a guița; strigăt specific scos de porci (când sunt flămânzi, speriați etc.); guițătură. [Pr.: gu-i-] – V. guița.
GUIȚĂTÚRĂ, guițături, s. f. Guițat. [Pr.: gu-i-] – Guița + suf. -ătură.
GUJÓN, gujoane, s. n. (Constr.) Bară de oțel așezată paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilatație ale planșelor unei îmbrăcăminte de beton vibratVezi nota. – Din fr. goujon.