Toate definitiile
GRIZUTÍNĂ s. f. (Min.) Exploziv antigrizutos pe bază de azotat de amoniu. – Din fr. grisoutine.
GRIZUTÓS, -OÁSĂ, grizutoși, -oase, adj. Care conține grizu. – Din fr. grisouteux.
GRÍZZLY s. m. Rasă de urs brun, de talie mare, agresiv, care trăiește în America de Nord (Ursus arctos horribilis). – Cuv. engl.
GROÁPĂ, gropi, s. f. Gaură, cavitate (mai adâncă) în pământ. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e), se spune despre un om foarte prost. ♦ Mormânt; p. ext. moarte. ◊ Expr. A săpa (cuiva) groapa = a unelti (împotriva cuiva). A fi cu un picior în groapă = a fi aproape de moarte. – Cf. alb. gropë.
GROÁZĂ s. f. 1. Emoție puternică și violentă provocată de un lucru înfiorător, de un pericol mare, de o nenorocire etc. ♦ (Concr.) Persoană sau lucru care îngrozește. 2. Fig. (În sintagma) O groază (de...) = o mulțime, o cantitate mare (de...). – Din sl. groza.
GROÁZNIC, -Ă, groaznici, -ce, adj. 1. Care insuflă groază (prin aspect, manifestări, consecințe); grozav, înfricoșător, înspăimântător, îngrozitor, abominabil. 2. Care este extrem de puternic, de violent, de intens. Durere groaznică. ♦ (Adverbial) Tare, mult; foarte, extrem de... – Din bg. grozen.
GROB, -Ă, grobi, -e, adj. (Livr.) Aspru, dur, grosolan, grobian. – Din germ. grob.
GROBIÁN, -Ă, grobieni, -e, adj. (Despre oameni) Prost crescut; necioplit, grosolan, bădăran, mitocan. [Pr.: -bi-an] – Din germ., pol. grobian.
GROF, grofi, s. m. (Reg.) Mare latifundiar maghiar (având titlul de conte). – Din magh. grof.
GROFÉSC, -EÁSCĂ, grofești, adj. (Reg.) Care aparține grofilor, privitor la grofi. – Grof + suf. -esc.
GROFÍȚĂ, grofițe, s. f. (Reg.) Fiică sau soție de grof. – Grof + suf. -iță.
GROFOÁIE, grofoaie, s. f. (Reg.; de obicei depr.) Mare latifundiară maghiară sau germană (având titlul de contesă); soție de grof. – Grof + suf. -oaie.
GROG, groguri, s. n. Băutură preparată din rom, coniac sau rachiu amestecat cu apă fierbinte îndulcită și cu lămâie. – Din fr., engl. grog.
GROGGY adj. invar. (Despre boxeri) Care a pierdut controlul luptei pentru câteva momente în urma loviturilor primite; p. gener. (despre sportivi sau echipe sportive) care este net dominat de adversar. [Pr.: gróghi] – Cuv. engl.
GROGRÉNĂ, grogrene, s. f. Panglică textilă folosită în croitorie pentru întărituri, finisaje etc. [Var.: gogrén s. n., gogrénă s. f.] – Din fr. gros-grain.
GROH interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetele caracteristice scoase de porc. – Onomatopee.
GROHĂÍ, pers. 3 gróhăie, vb. IV. Intranz. (Despre porci; adesea fig.) A scoate sunete caracteristice speciei. – Groh + suf. -ăi.
GROHĂÍRE, grohăiri, s. f. Acțiunea de a grohăi și rezultatul ei. – V. grohăi.
GROHĂÍT, grohăituri, s. n. Faptul de a grohăi; strigăt caracteristic, gros și sacadat, pe care îl scot porcii; grohăitură. – V. grohai.
GROHĂITÓR, -OÁRE, grohăitori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care grohăie. 2. S. n. (Pop.) Batoză (de păioase). [Pr.: -hă-i-] – Grohăi + suf. -tor.
GROHĂITÚRĂ, grohăituri, s. f. Grohăit. [Pr.: -hă-i-] – Grohăi + suf. -tură.
GRÓHOT, grohote, s. n. (Reg.) Grohotiș. – Probabil formație onomatopeică.
GROHOTÍȘ, grohotișuri, s. n. Îngrămădire de bucăți de rocă colțuroase, de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea stâncilor și prăvălite din munți sau aduse de ghețari; p. ext. rocă sedimentară formată din acest material. ♦ Loc, teren acoperit cu acest material. – Grohot + suf. -iș.
GROM, gromi, s. m. (Livr.) Lacheu, valet (tânăr). – Din engl., fr. groom.
GROMÓVNIC, gromovnice, s. n. Carte populară cu caracter astrologic, care cuprinde preziceri asupra sorții omului și asupra stării timpului pe baza interpretării tunetelor și fulgerelor în raport cu zodia în care ele se produc. – Din sl. gromovĩnŭ.
GROP, gropuri, s. n. Săculeț cu bani pecetluit, care se expediază prin poștă. – Din it. groppo.
GROPÁN, gropane, s. n. (Reg.) Augmentativ al lui groapă. – Groapă + suf. -an.
GROPÁR, gropari, s. m. 1. Persoană care se ocupă cu săparea de gropi pentru morminte. 2. (Entom.) Necrofor. – Groapă + suf. -ar.
GROPĂREÁSĂ, gropărese, s. f. (Rar) Soție de gropar. – Gropar + suf. -easă.
GROPÍȘ, gropișuri, s. n. Loc plin de gropi. – Groapă + suf. -iș.