Toate definitiile
GRATULÁRE, gratulări, s. f. (Astăzi rar) Felicitare. – V. gratula.
GRATULÁȚIE, gratulații, s. f. (Astăzi rar) Felicitare. – Din lat. gratulatio.
GRAȚIÁ, grațiez, vb. I. Tranz. A acorda unui condamnat iertarea, parțială sau totală, în executarea pedepsei, printr-un act emis de șeful statului. [Pr.: -ți-a] – Din fr. gracier. Cf. it. graziare.
GRÁȚIE, grații, s. f. 1. Drăgălășenie, finețe, gingășie demonstrate de o ființă în mișcări, atitudini etc.; atracție particulară pe care o provoacă cineva sau ceva prin aspect, mișcare etc.; farmec. ◊ (În mitologia romană) Cele trei grații sau grațiile = cele trei zeițe considerate ca personificări ale frumuseții și gingășiei feminine. ◊ Expr. (Peior.) A face grații = a) a căuta să pară fermecător prin gesturi și atitudini afectate; b) a-și manifesta în mod nejustificat nemulțumirea, a face nazuri. 2. Bunăvoință, preferință, favoare de care se bucură cineva. ◊ Expr. A intra în grațiile cuiva = a câștiga încrederea, bunăvoința cuiva. ♦ Ajutor, milă, îndurare (divină); iertare (de o pedeapsă). ◊ Anul de grație..., formulă emfatică ce precedă indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepoziție) Datorită. – Din lat. gratia.
GRAȚIÉRE, grațieri, s. f. Acțiunea de a grația și rezultatul ei. [Pr.: -ți-e-] – V. grația.
GRAȚIÓS, -OÁSĂ, grațioși, -oase, adj. 1. Plin de grație (1), de gingășie, de farmec. 2. (Înv.) Binevoitor, prietenos. [Pr.: -ți-os] – Din lat. gratiosus, it. grazioso. Cf. fr. gracieux.
GRAȚIOZITÁTE, grațiozități, s. f. (La sg.; adesea ir.) Politețe plină de bunăvoință; amabilitate; atitudine curtenitoare. ♦ (La pl.) Atitudine, vorbe, fapte pline de afectare; p. ext. nazuri, mofturi. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. gratiositas, -atis, it. graziositá.
GRÁUR, grauri, s. m. Pasăre migratoare cu ciocul ascuțit de culoare gălbuie și cu pene negre-verzui cu pete albe (Sturnus vulgaris). ♦ (Adjectival m.; despre cai) Care are culoarea cenușie (împestrițată cu pete albe). [Var.: (pop.) gráure s. m.] – Lat. graulus.
GRÁURE, grauri, s. m. V. graur.
GRAV, -Ă, gravi, -e, adj. 1. Care este extrem de important prin consecințele neplăcute pe care le poate avea, care poate avea urmări rele; p. ext. important. ♦ (Despre boli, răni) Periculos, primejdios; care poate provoca moartea. 2. (Despre oameni, despre figura, privirea sau manifestările lor) Foarte serios, sever; solemn. 3. (Despre voce, sunete, ton, timbru) Care se află la registrul cel mai de jos; jos, profund, adânc, gros. 4. (În sintagma) Accent grav = accent (orientat oblic de la stânga la dreapta) purtat în unele limbi de o vocală deschisă. – Din fr. grave, lat. gravis.
GRAVÁ, gravez, vb. I. Tranz. A săpa o imagine, ornamente, litere etc. într-un material, cu ajutorul unor instrumente sau al unor mijloace tehnice speciale, pentru a obține un clișeu de imprimare sau în scop decorativ. – Din fr. graver.
GRAVÁRE, gravări, s. f. Acțiunea de a grava și rezultatul ei; gravură. – V. grava.
GRAVÁT, -Ă, gravați, -te, adj. Care a fost supus operației de gravare. – V. grava.
GRAVE adv. (Muz.; indică modul de execuție) Rar, largo. ♦ (Substantivat, n.) Compoziție sau parte dintr-o compoziție muzicală creată în acest tempo. [Pr.: grá-] – Cuv. it.
GRAVÉLĂ, gravele, s. f. (Med.) Litiază urinară. – Din fr. gravelle.
GRAVELÍT s. n. (Constr.) Granulit (2). – După engl. gravel.
GRAVÍDĂ, gravide, adj.f., s. f. (Femeie) care poartă un făt în cavitatea uterină; (femeie) însărcinată, (femeie) borțoasă. – Din lat. gravida, fr. gravide.
GRAVIDÍE s. f. Starea femeii gravide; graviditate. – Din fr. gravidie.
GRAVIDITÁTE s. f. Starea femeii gravide (din momentul conceperii fătului și până la nașterea lui); starea de sarcină. – Din lat. graviditas, -atis, fr. gravidité.
GRAVIMÉTRIC, -Ă, gravimetrici, -ce, adj. Care aparține gravimetriei, privitor la gravimetrie. – Din fr. gravimétrique.
GRAVIMETRÍE s. f. 1. Parte a geofizicii care studiază distribuția geografică a câmpului de gravitație. 2. Metodă chimică prin care se determină cantitatea unui element dintr-un amestec prin separarea lui cu ajutorul unui reactiv. – Din fr. gravimétrie, germ. Gravimetrie.
GRAVIMÉTRU, gravimetre, s. n. (Fiz.) Instrument pentru măsurarea accelerației gravitației. – Din fr. gravimètre.
GRAVITÁ, gravitez, vb. I. Intranz. A fi sau a se mișca în câmpul de gravitație al altui corp. ♦ Fig. A evolua, a avea loc, a trăi în jurul sau în vecinătatea (și sub influența) cuiva sau a ceva. – Din fr. graviter.
GRAVITÁTE s. f. 1. Aspect extrem de important prin consecințele neplăcute, primejdioase pe care le poate avea. 2. Seriozitate, severitate, sobrietate extremă (în manifestări, atitudini etc.). 3. (Rar) Greutate, asprime. 4. Gravitație. – Din fr. gravité, lat. gravitas, -atis.
GRAVITÁȚIE s. f. (Fiz.) Fenomen de atracție reciprocă a corpurilor, dependent de masa lor; gravitate (4). ◊ Câmp de gravitație = spațiul în care un corp își exercită atracția asupra altor corpuri. Centru de gravitație = a) punctul de aplicație al rezultantei forțelor de gravitație exercitate asupra părților care alcătuiesc un corp; b) fig. loc în jurul (și sub influența) căruia evoluează, trăiește cineva sau ceva. – Din fr. gravitation.
GRAVITAȚIONÁL, -Ă, gravitaționali, -e, adj. Care aparține gravitației, care se referă la gravitație, de gravitație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. gravitationnel.
GRAVITÓN, gravitoni, s. m. (Fiz.) Particulă ipotetică, considerată a fi cuanta câmpului de gravitație. – Din engl. graviton.
GRAVÓR, gravori, s. m. Specialist în gravură, persoană care se ocupă cu gravura. – Din fr. graveur.
GRAVÚRĂ, (3) gravuri, s. f. 1. Gravare. 2. Gen al graficii în care imaginea artistică este obținută prin reproducerea după o placă pe a cărei suprafață a fost trasat sau gravat desenul, în adâncime sau în relief. ♦ Arta sau tehnica gravorului. 3. Placă de cupru, de piatră etc. pe care s-a gravat o imagine spre a fi reprodusă; p. ext. imaginea reprodusă după o astfel de placă. V. stampă. – Din fr. gravure.
GRAZIOSO adv. (Muz.; indică modul de execuție) Cu ușurință și grație. [Pr.: -țió-zo] – Cuv. it.