Toate definitiile

GRAFÍT s. n. Carbon natural aproape pur, cristalizat în sistemul hexagonal, de culoare cenușie-neagră și cu luciu metalic, având numeroase folosiri în industrie. – Din fr. graphite.

GRAFITIZÁ, grafitizez, vb. I. Tranz. A purifica fonta prin separarea grafitului. – Grafit + suf. -iza. Cf. germ. graphitieren.

GRAFITIZÁRE, grafitizări, s. f. Acțiunea de a grafitiza. – V. grafitiza.

GRAFITIZÁTĂ, grafitizate, adj.f. (Despre fontă) Care a fost purificată prin separarea grafitului. – V. grafitiza.

GRAFITÓS, -OÁSĂ, grafitoși, -oase, adj. Care conține grafit, cu aspect de grafit. – Din fr. graphiteux.

GRAFOFÓN, grafofoane, s. n. Fonograf la care sunetele erau înregistrate pe cilindri. – Din fr. graphophone.

GRAFOLÓG, -Ă, grafologi, -ge, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu grafologia. – Din fr. graphologue.

GRAFOLÓGIC, -Ă, grafologici, -ce, adj. Care aparține grafologiei, privitor la grafologie. – Din fr. graphologique.

GRAFOLOGÍE s. f. Studiul particularităților individuale ale scrisului, cu aplicații în criminalistică, în psihologie, psihiatrie etc. – Din fr. graphologie.

GRAFOMÁN, grafomani, s. m. Maniac al scrisului. ♦ Reclamagiu¹. – Din grafomanie (derivat regresiv).

GRAFOMANÍE s. f. Tendință patologică de a scrie mult și fără rost. – Din fr. graphomanie.

GRAFOMÉTRU, grafometre, s. n. Instrument pentru măsurarea unghiurilor de pe teren, folosit în ridicarea de planuri. – Din fr. graphomètre.

GRAFOSPÁSM, grafospasme, s. n. (Med.) Crampa scriitorului. – Din engl. graphospasm.

GRAF-PLÓTTER, graf-plottere, s. n. (Electron., inform.) Dispozitiv periferic prin intermediul căruia se poate genera o imagine grafică pe un suport material; plotter. [Pr.: -plotăr] – Din engl. graph-plotter.

GRAHÁM (GRÁHAM) s. n. (În sintagma) Pâine (de) graham = pâine dietetică făcută din făină integrală, fără sare. – Din germ. Graham[brot].

GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas, toți deodată. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească. A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoție, de frică etc.), a amuți; a nu mai avea ce să spună. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limbă. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puțin întinsă; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorbă, cuvânt. – Din grăi (derivat regresiv).

GRÁIFĂR, graifăre, s. n. V. graifer.

GRÁIFER, graifere, s. n. 1. Organ al unor mașini de cusut care are rolul de a prinde, de a deplasa etc. ața. 2. Benă (de transportat, de ridicat) prevăzută cu cablu. [Var.: gráifăr s. n.] – Din germ. Greifer.

GRAJD, grajduri, s. n. Construcție sau încăpere special amenajată pentru adăpostirea animalelor domestice mari. – Din sl. graždĩ.

GRAM, grame, s. n. Unitate de măsură pentru masa (ori greutatea) unui corp, egală cu a mia parte dintr-un kilogram. ◊ Gram-forță = unitate de măsură pentru forță, egală cu a mia parte dintr-un kilogram-forță. – Din fr. gramme.

GRAMÁJ s. n. Masă (ori greutate), exprimată în grame, pe care trebuie să o aibă o parte dintr-un material. – Din fr. grammage.

GRAMÁTIC, -Ă, gramatici, -ce, s. m. și f. Gramatician. – Din ngr. ghrammatikós, lat. grammaticus.

GRAMATICÁL, -Ă, gramaticali, -e, adj. Care aparține gramaticii, privitor la gramatică. – Din fr. grammatical, lat. grammaticalis.

GRAMATICALIZÁ, pers. 3 gramaticalizează, vb. I. Refl. (Despre cuvinte cu sens lexical) A ajunge să exprime o relație gramaticală, să capete rolul unui instrument gramatical. – Din fr. grammaticaliser.

GRAMATICALIZÁRE, gramaticalizări, s. f. Faptul de a se gramaticaliza. – V. gramaticaliza.

GRAMÁTICĂ, gramatici, s. f. Ansamblu de reguli cu privire la modificarea formelor cuvintelor și la îmbinarea lor în propoziții; ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul structurii gramaticale a unei limbi sau, p. ext., cu studiul tuturor elementelor constitutive ale unei limbi. ♦ Manual care studiază aceste elemente. – Din lat. grammatica.

GRAMATICIÁN, -Ă, gramaticieni, -e, s. m. și f. Persoană specializată în studii de gramatică; autor de manuale, tratate sau studii de gramatică; gramatic. [Pr.: -ci-an] – Gramatică + suf. -ian (după fr. grammairien).

GRAMIÉRĂ, gramiere, s. f. Balanță specială în formă de sfert de cerc folosită în industria hârtiei și a celulozei la determinarea gramajului. [Pr.: -mi-e-] – Gram + suf. -ieră.

GRAMINÉE, graminee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee (rar lemnoase) monocotiledonate, cu rădăcina fasciculată, cu tulpina formată din noduri și internoduri, cu inflorescența în formă de spic; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. graminée.

GRAMOFÓN, gramofoane, s. n. Aparat pentru reproducerea sunetelor înregistrate pe o placă, prevăzut cu o doză² de redare cu ac și cu o pâlnie de rezonanță. – Din fr. gramophone, germ. Grammophon.