Toate definitiile
GONITÓR, -OÁRE, gonitori, -oare, s. m. și f., adj. (Vită cornută) care are vârsta la care se poate împreuna (în vederea reproducerii). – Goni + suf. -tor.
GÓNIȚĂ, gonițe, s. f. Insectă coleopteră cu aripile negre și abdomenul galben, care înoată învârtindu-se foarte repede la suprafața apei (Gyrinus natator). – Goni + suf. -iță.
GONOCÍT, gonocite, s. n. (Biol.) Celulă germinativă. – Din engl. gonocyte.
GONOCÓC, gonococi, s. m. Microb patogen care provoacă blenoragia. – Din fr. gonocoque.
GONORÉE s. f. (Med.) Blenoragie. – Din fr. gonorrhée.
GOPÁC, gopacuri, s. n. Numele unui dans popular ucrainean cu mișcări energice, sărituri și fandări; melodie după care se execută acest dans. – Din ucr. hopak.
GORDIÁN adj. (În sintagma) Nod gordian = dificultate extrem de mare, greu sau imposibil de rezolvat. [Pr.: -di-an] – Din fr. [noeud] gordien.
GORDÍN s. m. Soi autohton de viță de vie, cu boabele strugurilor ovoide, verzi-gălbui (cu puncte ruginii), folosit mai ales la producerea vinului. – Et. nec.
GORGÁN, gorgane, s. n. Movilă înălțată deasupra unui mormânt străvechi. – Cf. rus. kurgan.
GORGÓNĂ, gorgone, s. f. Monstru din mitologia greacă, închipuit ca o femeie cu șerpi în loc de păr, a cărei privire împietrea orice ființă. ♦ Ornament arhitectural reprezentând capul unui astfel de monstru. – Din lat. Gorgona, fr. Gorgones.
GORÍLĂ, gorile, s. f. Cea mai mare dintre maimuțele antropoide, care trăiește în pădurile Africii ecuatoriale (Gorilla gorilla). – Din fr. gorille. Cf. it. gorilla, germ. Gorilla.
GORJEÁN, gorjeni, s. m., GORJEÁN, -Ă, gorjeni, -e, adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în județul Gorj. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din județul Gorj. – Gorj (n. pr.) + suf. -ean.
GORJEÁNCĂ, gorjence, s. f. Femeie născută și crescută în județul Gorj. ♦ Locuitoare din județul Gorj. – Gorjean + suf. -că.
GÓRNIC, gornici, s. m. (Reg.) 1. Pădurar, pândar. 2. (Entom.) Croitor. – Probabil din sl. *gorĩnikŭ (< gora „munte, pădure”).
GORNÍST, gorniști, s. m. Soldat (sau persoană) care cântă din goarnă; trompetist. – Din rus. gornist.
GORÚN, goruni, s. m. Specie de stejar cu trunchiul drept, cu frunze ovale, lobate pe margine și cu fructul o ghindă (Quercus petraea). – Din bg., scr. gorun.
GORUNÉT, goruneturi, s. n. Goruniș, goruniște. – Gorun + suf. -et.
GORUNÍȘ, gorunișuri, s. n. Pădure de goruni sau în care predomină gorunii; mulțime de goruni; gorunet, goruniște. – Gorun + suf. -iș.
GORUNÍȘTE, goruniști s. f. Goruniș. – Gorun + suf. -iște.
GOSPODÁR, gospodari, s. m., adj.m. 1. S. m. Om care posedă o gospodărie. 2. S. m., adj.m. (Om) care dovedește pricepere, chibzuială în conducerea unei gospodării (personale, de stat etc.), a unei instituții, organizații etc. 3. S. m. (Reg.) Soț (în raport cu soția sa). 4. S. m. (Înv.) Domnitor. – Din bg., scr. gospodar.
GOSPODĂRÉSC, -EÁSCĂ, gospodărești, adj. 1. Care aparține sau este specific unui gospodar priceput. 2. (Rar) Conjugal. – Gospodar + suf. -esc.
GOSPODĂRÉȘTE adv. Ca gospodarii (buni); cu chibzuială, cu pricepere. – Gospodar + suf. -ește.
GOSPODĂRÍ, gospodăresc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A conduce sau a face treburile unei gospodării, ale unei instituții, organizații etc. 2. Refl. și tranz. fact. A întemeia sau a face pe cineva să-și întemeieze o gospodărie (prin căsătorie); a (se) căpătui. – Din gospodar.
GOSPODĂRÍE, gospodării, s. f. 1. Totalitatea bunurilor care constituie averea (imobilă a) unui locuitor, îndeosebi a unui țăran (și a familiei sale); casă1. ♦ Unitate formată dintr-o locuință și din persoanele (înrudite) care o locuiesc, trăind în comun; persoanele (înrudite) care locuiesc împreună, având buget comun și valorificând în comun bunurile dobândite prin munca lor. 2. Activitate casnică (a gospodinei); menaj. 3. (Ieșit din uz) Unitate de producție agricolă, de prestări de servicii etc. (de stat, cooperatistă sau particulară). 4. Conducere, administrare a unui bun, a unei instituții (publice) etc.; instituție sau ansamblu de instituții care asigură această conducere, administrare. Gospodărie comunală. – Gospodar + suf. -ie.
GOSPODĂRIOÁRĂ, gospodărioare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui gospodărie (1). [Pr.: -ri-oa-] – Gospodărie + suf. -ioară.
GOSPODĂRÍRE, gospodăriri, s. f. Acțiunea de a (se) gospodări; administrare, conducere. – V. gospodări.
GOSPODĂRÍT, -Ă, gospodăriți, -te, adj. (Despre oameni) Care și-a întemeiat o gospodărie (1) sau care își conduce cu pricepere, cu chibzuială gospodăria. – V. gospodări.
GOSPODĂRÓS, -OÁSĂ, gospodăroși, -oase, adj. (Despre oameni) Care dovedește pricepere și manifestă interes, pasiune în conducerea unei gospodării (personale, de stat etc.), a unei instituții, organizații etc. – Gospodar + suf. -os.
GOSPODÍNĂ, gospodine, s. f. Femeie care se ocupă cu treburile gospodăriei, ale casei familiale; casnică. ♦ Femeie pricepută în treburile gospodăriei, ale casei familiale. ◊ (Adjectival) Femeie foarte gospodină. ♦ Stăpâna unei gospodării. – Din sl. gospodinĩ.
GOSTÁT, gostaturi, s. n. (Ieșit din uz) Gospodărie (agricolă) de stat. – Go[spodărie agricolă de] stat.