Toate definitiile

GRÁMOLĂ, gramole, s. f. Dispozitiv pentru frământarea și omogenizarea mecanizată a aluatului. – Din it. gramola.

GRANÁT¹, granați, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.

GRANÁT², granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat.

GRANÁTĂ, granate, s. f. V. grenadă.

GRANDILOCVÉNT, -Ă, grandilocvenți, -te, adj. (Livr.: despre stil, exprimare, expresii etc.) Plin de emfază; pompos, umflat, bombastic. – Din fr. grandiloquent.

GRANDILOCVÉNȚĂ s. f. (Livr.) Întrebuințare afectată de cuvinte sau de fraze bombastice, umflate. – Din fr. grandiloquence.

GRANDIÓS, -OÁSĂ, grandioși, -oase, adj. Măreț, impunător (prin proporțiile sale). [Pr.: -di-os] – Din fr. grandiose, it. grandioso.

GRANDIOZITÁTE, grandiozități, s. f. (Înv.) Grandoare, măreție. [Pr.: -di-o-] – Grandios + suf. -itate.

GRANDOÁRE, grandori, s. f. (Livr.) Aspect măreț, maiestuos, falnic, impunător; măreție, grandiozitate. – Din fr. grandeur.

GRANDOMÁN, -Ă, grandomani, -e, s. m. și f. Persoană care suferă de grandomanie; megaloman. – Din grandomanie (derivat regresiv).

GRANDOMANÍE, grandomanii, s. f. Mania de a se crede om însemnat, valoros, de a-și acorda o importanță nejustificată; megalomanie. – Cf. fr. grand, rom. manie.

GRÁNGOR s. m. v. grangur.

GÁNGUR s. m. v. grangur.

GRÁNGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cântătoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp și negre pe aripi și pe coadă (la bărbătuș) ori de culoare verzuie pe corp, cu pântecele alb și aripile sure (la femelă) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă (în rândurile clasei dominante); ștab. [Var.: (pop.) gángur, grángor, grángure s. m.] – Lat. galgulus (=galbulus).

GRÁNGURE s. m. v. grangur.

GRÁNIC, granice, s. n. 1. Bigă specială folosită pe șlepuri. 2. Troliu folosit în operațiile de foraj. – Din germ. Kranich.

GRANÍT, granituri, s. n. Rocă eruptivă foarte dură, granuloasă, întrebuințată la construcții. – Din fr. granite.

GRANÍTIC, -Ă, granitici, -ce, adj. Care este format din granit, care are înfățișarea (și tăria) granitului. – Din fr. granitique.

GRANITIZÁRE, granitizări, s. f. Proces natural de formare a rocilor granitice. – După fr. granitisation.

GRÁNIȚĂ, granițe, s. f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ◊ Peste (sau dincolo de) graniță = în străinătate. ♦ P. gener. Fig. Limită, margine. – Din bg., scr. granica.

GRANIVÓR, -Ă, granivori, -e, adj., s. m. și f. (Pasăre) care se hrănește cu semințe. – Din fr. granivore.

GRANODIORÍT, granodiorite, s. n. Rocă granulară cu structură intermediară între granit și diorit, folosită ca piatră de pavaj și de construcție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. granodiorite.

GRANULÁ, granulez, vb. I. Tranz. A transforma în granule un material compact sau pulverulent. – Din fr. granuler.

GRANULÁR, -Ă, granulari, -e, adj. Care se compune din granule, care are aspect de granule, cu granule; granulos. – Din fr. granulaire.

GRANULÁRE, granulări, s. f. Acțiunea de a granula și rezultatul ei. – V. granula.

GRANULÁT, -Ă, granulați, -te, adj. Care a fost transformat în granule; compus din granule; care are aspect de granule. – V. granula. Cf. fr. granulé.

GRANULATÓR, granulatoare, s. n. Mașină folosită pentru granularea (și sortarea) materialelor dure. – Din fr. granulateur.

GRANULÁȚIE, granulații, s. f. 1. Structura în granule a unui material granular. 2. Leziune organică formată din mici tumori, care apar mai ales la suprafața membranelor mucoase și seroase. – Din fr. granulation.

GRANÚLĂ, granule, s. f. 1. Particulă solidă mică care intră în componența unui corp solid cu structură eterogenă sau care rezultă din sfărâmarea, tăierea etc. unui corp solid. 2. Pastilă conținând un amestec de substanțe medicamentoase încorporate într-o masă zaharoasă. – Din fr. granule.

GRANULÍE s. f. Formă gravă, generalizată, de tuberculoză; tifobaciloză. – Din fr. granulie.