Toate definitiile
GOMENÓL s. n. Lichid medicamentos uleios, incolor sau gălbui, de natură vegetală, întrebuințat ca antiseptic (al căilor nazale). – Din fr. goménol.
GOMÓS, -OÁSĂ, gomoși, -oase, s. m. și f., adj. (Fam.) (Persoană) care se remarcă printr-o eleganță excesivă (și plină de pretenții). – Din fr. gommeux.
GONÁCI, gonaci, s. m. 1. (Pop.) Hăitaș2. 2. (Rar) Cal sprinten, care fuge repede. 3. Călăreț ușor înarmat în vechea armată, care de obicei îndeplinea misiuni de cercetare. – Goni + suf. -aci. Cf. bg. gonač.
GONÁDĂ, gonade, s. f. Glandă sexuală care produce gameți și secretă hormoni. – Din fr. gonade.
GONADOTRÓP, gonadotropi, s. m. (Biol.) Hormon secretat de hipofiză cu acțiune stimulatoare asupra glandelor sexuale. – Din fr. gonadotrope.
GONÁȘ, gonași, s. m. (Rar) Hăitaș2. – Goni + suf. -aș.
GONDOLÁ1, gondolez, vb. I. Tranz. A bomba (o tablă, un placaj etc.). – Din fr. gondoler.
GONDOLÁ2, gondolez, vb. I. Refl. (Rar) A se mișca unduindu-se. – Din gondolă.
GONDOLÁRE1, gondolări, s. f. Acțiunea de a gondola1. – V. gondola1.
GONDOLÁRE2, gondolări, s. f. Acțiunea de a se gondola2. – V. gondola2.
GONDÓLĂ, gondole, s. f. 1. Barcă lungă, puțin adâncă, cu fundul plat, cu prora (și pupa) ridicată și încovoiată, manevrată cu o singură vâslă, folosită la Veneția. 2. Raft, suport în formă de gondolă (1) pe care este așezată marfa într-un magazin cu autoservire. 3. Nacelă în care se află motorul unui dirijabil. – Din it. gondola, fr. gondole.
GONDOLÉTĂ, gondolete, s. f. (Rar) Gondolă mică. – Din it. gondoletta.
GONDOLIÉR, gondolieri, s. m. Bărbat care conduce o gondolă (1). [Pr.: -li-er] – Din it. gondoliere.
GONDOLIÉRĂ, gondoliere, s. f. Cântec al gondolierilor. [Pr.: -li-e-] – Din gondolier.
GONFALÓN, gonfaloane, s. n. Steag de război în evul mediu, cu partea liberă despicată în trei sau patru cozi. – Din fr. gonfalon.
GONFALONIÉR, gonfalonieri, s. m. 1. Purtătorul steagului sau insignelor unui stat, unui oraș, unei instituții în vechile republici italiene. 2. Numele unor magistrați superiori din vechile republici italiene. – Din it. gonfaloniere.
GONFLÁ, gonflez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) umfla (1). ♦ Refl. (Despre cavități anatomice) A-și mări volumul prin îmbibare cu un lichid organic. – Din fr. gonfler.
GONFLÁBIL, -Ă, gonflabili, -e, adj. (Despre obiecte cu pereți elastici sau pliați) Care se poate umfla (1). – Gonfla + suf. -bil.
GONFLÁNT s. n. Substanță care poate fi absorbită de un material coloidal provocând umflarea acestuia. – Din fr. gonflant.
GONFLÁRE, gonflări, s. f. (Livr.) Umflare. – V. gonfla.
GONFLÁT, -Ă, gonflați, -te, adj. (Livr.) Umflat. – V. gonfla.
GONG, gonguri, s. n. Disc de metal care, lovit cu un ciocănel special, produce un sunet caracteristic, fiind întrebuințat ca instrument muzical sau de chemare, de semnalizare. ♦ Sunet emis (ca semnal) de acest disc. – Din fr., engl. gong.
GONGÓRIC, -Ă, gongorici, -ce, adj. Care aparține gongorismului, privitor la gongorism, specific gongorismului. – Din fr. gongorique.
GONGORÍSM s. n. Stil afectat, prețios, excesiv metaforic, care caracterizează unele producții literare. – Din fr. gongorisme.
GONÍ, gonesc, vb. IV. 1. Tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări; spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ◊ Refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦ Fig. (Înv.) A urmări (o țintă, un ideal). 2. Tranz. A alunga, a izgoni. 3. Intranz. A alerga, a fugi. 4. Refl. și intranz. (Despre vitele cornute) A se împreuna (spre a se reproduce). – Din sl. goniti.
GONÍDII s. f. pl. Celule verzi de alge care trăiesc în simbioză cu anumite ciuperci, formând împreună licheni. – Din fr. gonidie.
GONIOMÉTRIC, -Ă, goniometrici, -ce, adj. Care aparține goniometriei, privitor la goniometrie. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. goniométrique.
GONIOMETRÍE s. f. Ramură a geometriei aplicate care se ocupă cu studiul unghiurilor și cu măsurarea valorii lor. ♦ Tehnică a măsurării valorii unghiurilor cu ajutorul goniometrului. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. goniométrie.
GONIOMÉTRU, goniometre, s. n. Instrument care servește la măsurarea valorii unghiurilor. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. goniomètre.
GONÍRE, goniri, s. f. Faptul de a (se) goni; alungare. – V. goni.