Toate definitiile
GLOSÁRE, glosări, s. f. Acțiunea de a glosa și rezultatul ei. – V. glosa.
GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur.
GLÓSĂ, glose, s. f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau a unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau notă explicativă făcută pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcătuiesc un glosar. 2. Formă fixă de poezie în care fiecare strofă, începând de la cea de-a doua, comentează succesiv câte un vers din prima strofă, versul comentat repetându-se la sfârșitul strofei respective, iar ultima strofă reproducând în ordine inversă versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. glose, it. glossa, germ. Glosse.
GLOSÉM, gloseme, s. n. (Lingv.) Nume dat în teoria glosematică unității minimale a limbii. – Din fr. glossème.
GLOSEMÁTICĂ s. f. Ramură a lingvisticii structuraliste care aplică teoria pozitivismului logic, considerând limba ca un sistem de relații interne, ca obiect în sine. – Din fr. glossématique. Cf. engl. glossematics, germ. Glossematik.
GLOSÍTĂ, glosite, s. f. Inflamație a limbii, care însoțește de obicei anumite boli. – Din fr. glossite.
GLOSOFARINGIÁN, -Ă, glosofaringieni, -e, adj. (Anat.) Care aparține limbii și faringelui, referitor la limbă și faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. glosso-pharyngien.
GLOSOLALÍE s. f. (Med.) Limbaj neinteligibil al unor bolnavi, alcătuit din silabe și cuvinte fără sens. – Din fr. glossolalie.
GLOTÁL, -Ă, glotali, -e, adj. Care aparține glotei, privitor la glotă, din regiunea glotei. – Din fr. glottal.
GLOTÁȘ, glotași, s. m. Soldat pedestraș care făcea parte dintr-o gloată (3). – Gloată + suf. -aș.
GLÓTĂ, glote, s. f. Porțiunea cea mai îngustă a laringelui, cuprinsă între cele două coarde vocale. – Din fr. glotte.
GLUCÍDĂ, glucide, s. f. Substanță organică naturală care conține carbon, hidrogen și oxigen, reprezentând un constituent fundamental al materiei vii și având un rol important în metabolism; hidrat de carbon, carbohidrat. – Din fr. glucide.
GLUCÍNIU s. n. (Chim.) Beriliu. – Din fr. glucinium.
GLUCOCORTICOÍD, glucocorticoizi, s. m. (Biol.) Hormon secretat de glanda corticosuprarenală, cu rol în reglarea metabolismului glucidelor, lipidelor și protidelor, precum și în cel al apei și al electroliților. – Din fr. glucocorticoïde.
GLUCOMETRÍE s. f. Dozarea glucozei în mustul strugurilor sau în derivatele lui. – Din fr. glucométrie.
GLUCOMÉTRU, glucometre, s. n. Areometru folosit pentru determinarea cantității de zahăr dintr-un lichid; glicometru. – Din fr. glucomètre.
GLUCÓNIC adj.m. (În sintagma) Acid gluconic = acid obținut din glucoză, cu numeroase folosiri în medicină. – Din fr. gluconique.
GLUCÓZĂ s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, de culoare albă, care se găsește în miere, în fructe, în plante, în organism sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie și în farmacie. – Din fr. glucose.
GLUCOZÍDĂ, glucozide, s. f. Nume generic pentru compușii glucozei din plante. – Din fr. glucoside.
GLÚGĂ, glugi, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte în formă de pungă conică, care acoperă capul pentru a-l feri de ploaie, de frig etc. 2. Grămadă de snopi, de știuleți de porumb sau de mănunchiuri de cânepă, care se așază în picioare, în forma unei stive conice. – Cf. bg. gugla.
GLÚMĂ1, glume, s. f. Scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie. V. anecdotă. ◊ Loc. adv. În glumă = fără nici o intenție serioasă, fără răutate. Fără glumă = în mod serios. Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare. A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima. A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când glumești cu el. A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit. Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.
GLÚMĂ2, glume, s. f. (Bot.) Bractee situată la baza fiecărui spiculeț al unei plante graminee. – Din fr. glume.
GLUMÉLĂ, glumele, s. f. (Bot.) Frunzișoară verde care acoperă fiecare floare a unui spiculeț de graminee. – Din fr. glumelle.
GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din bg. glumec.
GLUMÍ, glumesc, vb. IV. Intranz. A spune glume1; a vorbi în glumă, fără intenții serioase. ◊ Expr. A nu glumi cu... = a) a lua în considerație cu toată seriozitatea; b) a nu arăta nici un fel de îngăduință, a nu face nici o concesie. Nu-i de glumit cu... = trebuie luat în serios, trebuie privit cu toată seriozitatea. – Din sl. glumiti sen. Cf. glumă1.
GLUTAMÍNĂ, glutamine, s. f. (Chim.) Substanță care se găsește în unele plante, se formează în țesuturi și în sânge și are rol important în metabolismul celulelor din țesuturi. – Din fr. glutamine.
GLUTEÍNĂ, gluteine, s. f. Proteină constituentă a glutenului. – Din fr. glutéine.
GLUTÉN s. n. Substanță proteică densă, vâscoasă, moale și elastică, prezentă în boabele și în făina cerealelor. – Din fr., lat. gluten.
GLUTINÓS, -OÁSĂ, glutinoși, -oase, adj. Care conține gluten, care are aspect de gluten. – Din fr. glutineux.
GLUTÓN, glutoni, s. m. Animal mamifer carnivor cu blana de culoare brun-deschis, răspândit dincolo de cercul polar nordic (Gulo luscus). – Din fr. glouton.