Toate definitiile
GLOBIGERÍNĂ, globigerine, s. f. (La pl.) Gen de foraminifere cu cochilia perforată și împărțită în mai multe camere sferice; (și la sg.) animal care aparține acestui gen. – Din fr. globigérine.
GLOBÍNĂ, globine, s. f. (Biol.) Substanță organică, care, împreună cu hemul, formează hemoglobina. – Din fr. globine.
GLOBÍRE, globiri, s. f. Acțiunea de a globi și rezultatul ei. – V. globi.
GLOBULÁR, -Ă, globulari, -e, adj. 1. Care are formă de glob; sferic. 2. Spec. Care aparține globulelor sângelui, referitor la globulele sângelui. – Din fr. globulaire.
GLOBÚLĂ, globule, s. f. Mic corp de formă sferică. ♦ Spec. Fiecare dintre particulele (sferice) care alcătuiesc sau care se găsesc în diverse lichide organice. ◊ Globulă roșie = celulă care intră în compoziția sângelui și care conține hemoglobină; hematie, eritrocit. Globulă albă = celulă care intră în compoziția sângelui, având rol în procesul de apărare a organismului; leucocită. – Din fr. globule, lat. globulus.
GLOBULÍNĂ, globuline, s. f. Proteină care se găsește în plasma sanguină, în lapte, în vegetale. – Din fr. globuline.
GLOBULÓS, -OÁSĂ, globuloși, -oase, adj. Care are formă de globule, compus din globule. – Din fr. globuleux.
GLOBUȘÓR, globușoare, s. n. (Rar) Diminutiv al lui glob. – Glob + suf. -ușor.
GLOCKENSPIEL s. n. Instrument de percuție alcătuit din lame metalice așezate pe un suport, care, lovite cu ciocănele de lemn, scot sunete asemănătoare cu clinchetul de clopoțel; joc de clopoței. [Pr.: glócănșpil] – Cuv. germ.
GLOD, gloduri, s. n. (Pop.) 1. Noroi1; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (1) Cf. magh. galád, (2) rus. gluda.
GLODÁȘ, glodași, s. m. Lucrător care execută transportul și depozitarea sării din salină la suprafață. – Glod + suf. -aș.
GLODĂRÁIE s. f. (Pop.) Noroi mare; loc, drum etc. noroios sau gloduros; glodărie. [Pr.: -ra-ie] – Glod + suf. -ăraie.
GLODĂRÍE s. f. (Pop.) Noroi mare; loc, drum etc. noroios sau gloduros; glodăraie. – Glod + suf. -ărie.
GLODÍ, glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. – Din scr., rus. glodati. Cf. glod.
GLODÍRE, glodiri, s. f. Acțiunea de a glodi și rezultatul ei. – V. glodi.
GLODORÓS, -OÁSĂ, glodoroși, -oase, adj. V. gloduros.
GLODÓS, -OÁSĂ, glodoși, -oase, adj. (Reg.) V. gloduros.
GLODURÁRIȚĂ, glodurarițe, s. f. Plantă perenă asemănătoare arbuștilor, cu flori minuscule (Camphorosma monspeliaca). – Glodur[os] + suf. -ariță.
GLODURÓS, -OÁSĂ, gloduroși, -oase, adj. (Pop.) 1. Noroios. 2. Cu gloduri (2). [Var.: glodorós, -oásă, (reg.) glodós, -oásă adj.] – Glod + suf. -os.
GLOMERÚL, glomerule, s. n. V. glomerulă.
GLOMERULÁR, -Ă, glomerulari, -e, adj. Care aparține glomerulelor, privitor la glomerule, format din glomerule, cu glomerule. – Glomerulă + suf. -ar.
GLOMERÚLĂ, glomerule, s. f. 1. Agregat de pământ de mici dimensiuni, format prin alipirea unor particule elementare ale solului. 2. Formație anatomică cu aspect de ghem, alcătuită din tuburi glandulare, vase de sânge, nervi etc. 3. Tip de fruct format prin creșterea laolaltă a mai multor fructe provenite din flori independente; tip de inflorescență în care florile par a fi prinse la același nivel de o axă. [Var.: glomerúl s. n.] – Din fr. glomérule.
GLÓNTE s. n. V. glonț.
GLONȚ, gloanțe, s. n. Mic proiectil de oțel, de aramă sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glonț. [Var.: glónte s. n.] – Et. nec.
GLÓRIE, glorii, s. f. Onoare, mărire, slavă adusă unei persoane, unui eveniment etc.; faimă, renume obținut de cineva sau de ceva pentru fapte ori pentru însușiri excepționale. ♦ Persoană de mare valoare. – Din lat., it. gloria.
GLORIFICÁ, glorífic, vb. I. Tranz. (Livr.) A preamări, a slăvi. – Din fr. glorifier, lat. glorificare.
GLORIFICÁRE, glorificări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a glorifica și rezultatul ei; preamărire, slăvire. – V. glorifica.
GLORIÓS, -OÁSĂ, glorioși, -oase, adj. Plin de glorie; care aduce glorie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. glorieux, lat. gloriosus.
GLOSÁ, glosez, vb. I. Tranz. A explica un cuvânt sau o îmbinare de cuvinte (dintr-un text); a adnota un text. – Din fr. gloser (după glosă).
GLOSÁR, glosare, s. n. Listă sau colecție de cuvinte regionale, învechite sau puțin cunoscute, însoțite de explicația lor, concepută ca operă anexă ori independentă. ♦ (Înv.) Dicționar, vocabular. – Din lat. glossarium, fr. glossaire.