Toate definitiile

MAȘINÚȚĂ, mașinuțe, s. f. Diminutiv al lui mașină; automobil mic. – Mașină + suf. -uță.

MÁȘTEHĂ, maștehe, s. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă. [Var.: máștihă, máștigă s. f.] – Din sl. mašteha.

MÁȘTER, -Ă, mașteri, -e, s. f., adj. 1. S. f. (Înv. și reg.) Mamă vitregă; maștehă. 2. Adj. (Reg.; despre frați, surori) Vitreg. ♦ Fig. Aspru, crud, nemilos. – Et. nec.

MÁȘTIGĂ s. f. v. maștehă.

MÁȘTIHĂ s. f. v. maștehă.

MAT¹ s. n. Situație în cadrul unei partide de șah în care regele uneia dintre părți, fiind atacat, este pus în imposibilitate de a mai fi apărat, determinându-se astfel sfârșitul partidei. ◊ Expr. A face (pe cineva) mat = a învinge (categoric) pe cineva (într-o luptă, într-o dispută etc.) ♦ (Cu valoare de interjecție) Cuvânt cu care se anunță această situație în cursul jocului. – Din fr. mat, germ. Matt.

MAT², -Ă, mați, -te, adj. 1. Care este fără luciu, fără strălucire; șters². 2. (Despre sticlă; p. ext. despre obiecte de sticlă) Care este lipsit de transparență. 3. Fără lumină; împâclit, acoperit. 4. Fig. (Despre sunete) Care are rezonanță slabă; surd, înfundat. – Din fr. mat, germ. matt.

MATÁ pron. pers. (Reg. și fam.) Dumneata. [Gen.-dat.: matale. – Var.: matále pron. pers.] – Din dumneata.

MATADÓR, matadori, s. m. Toreador care trebuie să dea taurului lovitura mortală. – Din fr. matador, germ. Matador.

MATAHÁLĂ, matahale, s. f. 1. Ființă sau lucru de proporții exagerate (cu contururi vagi, greu de identificat); namilă, colos. 2. Ființă fantastică de mărime enormă și cu înfățișare îngrozitoare; p. ext. arătare, nălucă. 3. Sperietoare, momâie (mare). [Var.: mătăhálă s. f.] – Et. nec.

MATÁLE pron. pers. v. mata.

MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat², făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) la calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., scr. matka.

MATELÓT, mateloți, s. m. Marinar. – Din fr. matelot.

MATELOTÁJ s. n. Marinărie. – Din fr. matelotage.

MATEMÁTICĂ, matematici, s. f. Știință care se ocupă cu studiul mărimilor, al relațiilor cantitative și al formelor spațiale (cu ajutorul raționamentului deductiv). – Din lat. mathematica, fr. mathématique, it. matematica.

MATEMATICÉȘTE adv. (Astăzi rar) Conform cu procedeele întrebuințate de matematică; matematic¹. ♦ Fig. În mod precis, riguros, exact. – Din matematicesc.

MATEMATICÉSC, -EASCĂ, matematicești, adj. (Înv.) Matematic². ♦ Fig. Riguros, exact. – Matematic + suf. -esc.

MATEMATIZÁ, matematizez, vb. I. Tranz. A studia o disciplină cu ajutorul metodei matematice. – Din matematizare (derivat regresiv).

MATEMATIZÁBIL, -Ă, matematizabili, -e, adj. Care poate fi matematizat. – Matematiza + suf. -bil.

MATEMATIZÁRE, matematizări, s. f. Acțiunea de a matematiza și rezultatul ei. – Din matematică.

MATEMATIZÁT, -Ă, matematizați, -te, adj. Studiat cu ajutorul metodei matematice. – V. matematiza.

MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s. n. I Adj. 1. Care aparține realității obiective, existând independent de conștiință și în afara ei; care este alcătuit din materie. ◊ Cultură materială = totalitate a bunurilor și a deprinderilor de producție existente pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care constă în bunuri economice, care ține de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se referă la trai sau la întreținerea vieții. ◊ Bază materială = totalitate a mijloacelor (clădiri, instalații, forță de muncă etc.) care permit desfășurarea unei activități economice sau științifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situației materiale (I 2); materialicește. II. S. n. 1. Totalitate a materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ◊ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteză care prezintă anumite particularități de structură, de compoziție și fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristică generală calitatea de a putea fi prelucrate cu ușurință (sub acțiunea presiunii și a temperaturii; mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Țesătură. Material de rochie. 3. Totalitate a documentelor, informațiilor și datelor necesare pentru elaborarea unei lucrări literare, științifice etc. ♦ Expunere scrisă care cuprinde date și informații referitoare la o anumită problemă. [Pl. și: (înv.) (II) materialuri. – [Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.

MATERIALICÉȘTE adv. Din punct de vedere material (I 2), în ceea ce privește starea materială; bănește, materialmente. [Pr.: -ri-a-] – Material + suf. -icește.

MATERIALÍSM s. n. 1. Concepție filozofică potrivit căreia materia este factorul prim, iar conștiința factorul derivat; spec. filozofie marxistă. ◊ Materialism dialectic = știința despre raportul dintre materie și conștiință, despre legile cele mai generale ale mișcării și dezvoltării naturii, societății și cunoașterii, care este în același timp baza filozofică a marxism-leninismului. Materialism istoric = parte integrantă a filozofiei marxist-leniniste, al cărei obiect îl constituie societatea în unitatea și interacțiunea laturilor ei, legile generale și forțele motrice ale dezvoltării istorice. 2. (Depr.) Interes exagerat manifestat de cineva pentru problemele materiale. – [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialisme, germ. Materialismus.

MATERIALÍST, -Ă, materialiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al materialismului (1). 2. Adj. Care aparține materialismului (1), care se referă la materialism, privitor la concepțiile materialismului. 3. Adj., s. m. și f. (Om) preocupat excesiv de câștig, de foloase materiale. – [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiste, germ. Materialist.

MATERIALITÁTE s. f. Însușirea de a fi material, de a avea existență materială; natura materială a ceva. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialité, germ. Materialität.

MATERIALIZÁ, materializez, vb. I. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni material, a da sau a căpăta formă materială, a (se) transpune în viață; a (se) concretiza. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. matérialiser.

MATERIALIZÁRE, materializări s. f. Acțiunea de a (se) materializa și rezultatul ei; concretizare. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

MATERIALIZÁT, -Ă, materializați, -te, adj. Care a căpătat formă materială; concretizat. [Pr.: -ri-a-] – V. materializa.

MATERIALIZATÓR, -OÁRE, materializatori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care se ocupă cu aplicarea, cu punerea în practică, cu materializarea unei idei, a unui proiect etc. [Pr.: -ri-a-] – Materializa + suf. -tor.