Toate definitiile
MATRIARHÁL, -Ă, matriarhali, -e, adj. Privitor la matriarhat, care aparține matriarhatului. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcal.
MATRIARHÁT s. n. Denumire a perioadei comunei primitive, caracterizată prin stabilirea apartenenței la gintă pe linia descendenței materne. [Pr.: -tri-ar-] – Din fr. matriarcat, germ. Matriarchat.
MATRÍCE, (1, 2) matrice, s. f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit număr de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevăr a unui enunț pe baza valorii de adevăr a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ◊ Fig. obârșie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentală, nediferențiată a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.
MATRICEÁL, -Ă, matriceali, -e, adj. Care se referă la matrice, privitor la matrice. [Pr.: -ce-al. – Var.: matricíal, -ă adj.] – Din fr. matriciel.
MATRICIÁL, -Ă adj. v. matriceal.
MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, (2) matriciduri, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide mama. 2. s. n. Crima aceluia care își ucide mama. – Din fr. matricide.
MARȘÁNDĂ, marșande, s. f. (Franțuzism înv.) Patroană a unui magazin de mode. – Din fr. marchande [de modes].
MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris aici) și pe care acesta o purta prinsă pe braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.
MATRÍCUL, -Ă s. f., adj. v. matricol.
MATRICULÁ, matriculez, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A înmatricula. 2. A aplica un semn caracteristic pe ceva. – Din fr. matriculer.
MATRICULÁR, -Ă, matriculari, -e, adj. (Rar) Matricol (3). – Din fr. matriculaire.
MATRIMONIÁL, -Ă, matrimoniali, -e, adj. (Livr.) De căsătorie, privitor la căsătorie. [Pr.: -ni-al] – Din fr. matrimonial.
MATRIMÓNIU, matrimonii, s. n. (Livr.) Căsătorie. – Din lat. matrimonium, it. matrimonio.
MATRIȚÁ, matrițez, vb. I. Tranz. A prelucra un material prin deformare plastică, cu ajutorul unei matrițe. – Din matriță.
MATRIȚÁRE, matrițări, s. f. Acțiunea de a matrița și rezultatul ei. – V. matrița.
MATRIȚÁT, -Ă, matrițați, -te, adj. Prelucrat la matriță. – V. matrița.
MATRÍȚĂ, matrițe, s. f. Unealtă cu o cavitate interioară, alcătuită din unul sau mai multe elemente, folosită la fasonarea, prin deformare plastică sub presiune, a unor materiale. ♦ Formă în care se toarnă literele într-o tipografie. – Din germ. Matrize.
MATRIȚÉR, -Ă, matrițeri, -e, s. m. și f. Muncitor specializat în lucrări de matrițare. – Matriță + suf. -er.
MATRIȚERÍE, matrițerii, s. f. Atelier, secție de matrițare. – Matriță + suf. -erie.
MATROÁNĂ, matroane, s. f. Soție a unui cetățean roman. ♦ P. gener. Femeie căsătorită (care impune respect). ♦ (Depr.) Femeie în vârstă (și grasă). – Din lat., it. matrona, fr. matrone, germ. Matrone.
MATRONÍMIC, -Ă, matronimici, -ce, adj. (În sintagma) Nume matronimic = nume dat după numele mamei. – Din it. matronimico.
MATRÓZ, matrozi, s. m. Marinar; p. restr. (ieșit din uz) soldat în serviciul marinei militare, soldat de marină. – Din germ. Matrose, rus. matros.
MATUFÍ vb. IV. v. matofi.
MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la o deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); cu judecată, cu experiență. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor) Care dovedește o judecată adâncă, serios, chibzuit; p. ext. profund. [Acc. și: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.
MATURÁ, maturez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) maturiza. – Din it. maturare, germ. maturieren.
MATURÁȚIE, maturații, s. f. 1. Totalitatea transformărilor pe care le suferă o celulă sexuală, un fruct sau un organism până la dezvoltarea lor morfologică completă; proces de maturizare; maturare. 2. Totalitatea transformărilor fizice sau chimice pe care le suferă unele substanțe sau sisteme coloide înainte de a ajunge la forma definitivă; maturizare. – Din fr. maturation.
MATURITÁTE s. f. Stare de deplină dezvoltare (fizică și intelectuală); calitatea de a fi matur; p. ext. perioadă din viața omului între tinerețe și bătrânețe. ♦ (Biol.) Stare de dezvoltare deplină a unui organ sau a unui organism întreg. ♦ Stare de deplină dezvoltare a unui fruct; coacere. ♦ Fig. Stadiu înaintat de experiență, de însușire a cunoștințelor; seriozitate, profunzime (determinată de vârstă, de experiență). ◊ (Ieșit din uz) Examen de maturitate = bacalaureat. – Din fr. maturité, lat. maturitas, -atis.
MATURIZÁ, maturizez, vb. I. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină matur; a (se) matura. ♦ A ajunge sau a face să-și însușească o bogată experiență, multe cunoștințe, un mod echilibrat de a judeca. – Matur + suf. -iza.
MATURIZÁRE, maturizări, s. f. Faptul de a (se) maturiza. – V. maturiza.
MATURIZÁT, -Ă, maturizați, -te, adj. Ajuns la maturitate. – V. maturiza.