Toate definitiile

MAZÍL, mazili, s. m. 1. Domn sau înalt demnitar scos din funcție. 2. Mic boier sau descendent de mic boier (fără funcție publică). 3. Membru al unui corp de cavalerie format din boierii scoși din funcție. 4. Persoană însărcinată cu strângerea birurilor; vătășel în slujba boierilor, plătit din banii birului. – Din tc. mazul.

MAZILÁȘ, mazilași, s. m. (Peior.) Diminutiv al lui mazil. – Mazil + suf. -aș.

MAZILÍ, mazilesc, vb. IV. Tranz. A scoate din domnie sau din slujbă un domn, un boier etc.; (astăzi fam.) a destitui dintr-o funcție pe cineva. ♦ Fig. (rar) A alunga, a îndepărta. – Din mazil.

MAZILÍE, mazilii, s. f. Mazilire. ♦ Starea celui mazilit; perioadă de timp petrecută în această stare. – Mazil + suf. -ie.

MAZILÍRE, maziliri, s. f. Acțiunea de a mazili și rezultatul ei; mazilie. – V. mazili.

MAZILÍT, -Ă, maziliți, -te, adj. Care a fost detronat sau scos dintr-o demnitate. – V. mazili.

MAZÚR, mazuri, s. m. (Reg.; mai ales la pl.) Persoană care aparținea unui grup etnic polonez din regiunile Mazuria și Mazovia. – Din ucr. mazur, pol. Mazur.

MAZÚRCĂ, mazurci, s. f. Dans național polonez cu ritm moderat, devenit și dans de salon; melodie după care se execută acest dans. – Din rus. mazurka. Cf. pol. mazurka.

MĂ interj. v. măi.

MĂCÁR adv. 1. (Restrictiv) Cel puțin, barem, încaltea. Să-i dea măcar zece lei. 2. (Concesiv) Chiar să, chiar dacă, fie¹ și să, încă. Măcar de-ar fi orice, tot mă duc. ◊ Loc. conj. Măcar că = cu toate că, deși. 3. (Pop.; în legătură cu un pronume sau cu adverbe interogativ-relative) Oricât, oricine, oarecare, cineva, fiecare, oricum. – Din ngr. makári.

MĂCĂÍ, pers. 3 mắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac; a măcăni. – Mac¹ + suf. -ăi.

MĂCĂÍRE, măcăiri, Acțiunea de a măcăi și rezultatul ei. – V. măcăi.

MĂCĂÍT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit; măcăitură. – V. măcăi.

MĂCĂITÚRĂ, măcăituri, s. f. Măcăit. [Pr.: -că-i-] – Măcăi + suf. -tură.

MĂCĂLEÁNDRU, măcălendri, s. m. Pasăre mică migratoare și cântătoare, cu penajul cenușiu și cu fruntea, părțile laterale ale capului, ale gâtului și pieptului roșii-galbene (Erithacus rubecula rubecula). – Cf. ucr. makoliandra.

MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

MĂCĂNÍT s. n. Faptul de a măcăni; măcăit. – V. măcăni.

MĂCEÁȘĂ, măceșe, s. f. Fructul măceșului, de formă lunguiață sau ovală, de culoare roșie, cu coaja tare, acrișor la gust. – Din măceș.

MĂCÉL, măceluri, s. n. Acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ♦ Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din măcelări (derivat regresiv).

MĂCELÁR, măcelari, s. m. Persoană care se ocupă cu tăierea animalelor pentru consum și cu vânzarea cărnii lor; casap. ♦ Fig. Om crud, brutal; ucigaș sângeros. – Lat. macellarius.

MĂCELĂREÁSĂ, măcelărese, s. f. (Rar) Soție de măcelar; femeie care vinde carne. – Măcelar + suf. -easă.

MĂCELĂRÉSC, -EÁSCĂ, măcelărești, adj. Care aparține măcelarului, privitor la măcelar, de măcelar. ♦ Care este preparat cu (multă) carne. Ghiveci măcelăresc. – Măcelar + suf. -esc.

MĂCELĂRÉȘTE adv. (Rar) Ca măcelarii, în felul măcelarilor. – Măcelar + suf. -ește.

MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

MĂCELĂRÍE, măcelării, s. f. 1. Prăvălie în care se vinde carne; căsăpie, meserniță. 2. (Înv.) Măcel. – Măcelar + suf. -ie, (2) din măcelări.

MĂCELĂRÍRE, măcelăriri, s. f. Acțiunea de a (se) măcelări și rezultatul ei; măcelărit¹. – V. măcelări.

MĂCELĂRÍT¹ s. n. Măcelărire. ♦ Ocupația măcelarului. – V. măcelări.

MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

MĂCÉȘ, măceși, s. m. Gen de arbuști cu spini, cu flori roșii, trandafirii, galbene sau albe și cu fructe roșii; trandafir sălbatic, cacadâr, rujă, răsură², rug¹. (Rosa). [Var.: măciéș s. m.] – Et. nec.

MĂCIÉȘ s. m. v. măceș.