Toate definitiile

DUPĂOLÁLTĂ adv. (Pop.) Unul după altul, unul în urma altuia. [Pr.: -pă-o-. – Var.: dupoláltă adv.] – După + alaltă.

DÚPCĂ s. f. v. dutcă.

DÚPLEX, duplexuri, s. n. 1. Procedeu sau (concr.) aparat care permite comunicarea simultană bilaterală între două posturi telegrafice sau telefonice. 2. Procedeu de reproducere în două culori a unor ilustrații monocrome (prin contrast). 3. Hârtie sau carton fabricate prin lipirea a două straturi. 4. Apartament construit pe două nivele. – Din fr. duplex.

DUPLICÁ, duplic, vb. I. Tranz. (Rar) A face un duplicat. [Prez. ind. și: duplichez] – Din fr. dupliquer.

DUPLICÁT, duplicate, s. n. Al doilea exemplar al unui act, al unui document, eliberat de o autoritate; copie. – Din germ. Duplikat.

DUPLICITÁR, -Ă, duplicitari, -e, adj. Fățarnic, ipocrit. – Din duplicitate.

DUPLICITÁTE s. f. Fățărnicie, ipocrizie, falsitate. – Din fr. duplicité, lat. duplicitas, -atis.

DUPOLÁLTĂ adv. v. dupăolaltă.

DÚPRE prep. v. după.

DUPURÓS, -OÁSĂ, dupuroși, -oase, adj. (Rar) Ciufulit, zbârlit. – Dup (reg. „smoc de păr, de lână”) + suf. -uros.

DUR¹, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.

DUR² interj., v. dura¹.

DURÁBIL, -Ă, durabili, -e, adj. Care durează (de) mult timp; trainic, rezistent; viabil. – Din fr. durable, lat. durabilis.

DURABILITÁTE s. f. 1. Calitatea a ceea ce este durabil; trăinicie, rezistență; viabilitate. 2. Perioadă cât un bun poate fi utilizat. – Din fr. durabilite, lat. durabilitas, -atis.

DURACÍD, duracizi, s. m. Aliaj de fier și siliciu, rezistent la acțiunea acizilor și la oxidare. – Dur¹ + acid.

DURACRÝL s.n (Med.) Material acrilic dur, alb sau roz, folosit în stomatologie. – Din fr. duracryl.

DURALUMÍNIU s. n. Aliaj al aluminiului cu cupru și cu mici cantități de magneziu, mangan și siliciu, ușor și rezistent, folosit în special la construcția avioanelor. – Dur¹ + aluminiu (după fr. duralumin).

DURÁRE s. f. Durat. – V. dura².

DURÁT s. n. Acțiunea de a dura²; construire, zidire, durare. – V. dura².

DURÁTĂ, durate, s. f. Interval de timp in care se petrece, se desfășoară o acțiune; timpul cât durează ceva. ♦ Spec. Timpul cât ține intonarea sau executarea unei note muzicale; valoarea unei note. ♦ Spec. Interval de timp situat între două evenimente succesive și de aceeași natură. Durata recreației. – După fr. durée. Cf. it. durata.

DURATÍV, -Ă, durativi, -e, adj. (Despre verbe) Care arată că o acțiune durează, nu este momentană; (despre timpurile verbelor) care arată că o acțiune este în curs de desfășurare, nu este terminată. – Din fr. duratif.

DÚRĂ, dure, s. f. Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura¹.

DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.

DURĂÍT s. n. Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.

DURĂITÚRĂ, durăituri, s. f. Durăit. [Pr.: -ră-i-] – Durăi + suf. -tură.

DURBÁCĂ, durbace, s. f. 1. Cada teascului de struguri. 2. Vas cu apă rece în care se află serpentina alambicului de țuică. – Cf. tc. dibek.

DURD, -Ă, durzi, -de, adj. (Reg.) Durduliu. – Et. nec.

DÚRDĂ, durde, s. f. (Înv. și reg.) Pușcă; flintă. – Et. nec.

DURDUÍ, pers. 3 dúrduie, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dudui (2), a hurui. 2. Tranz. fact. A zgudui, a cutremura. – Cf. dudui.

DURDUÍT s. n. (Reg.) Faptul de a durdui; duduitură, duduit. – V. durdui.