Toate definitiile
DIÚRNĂ, diurne, s. f. 1. Indemnizație plătită cuiva pentru acoperirea cheltuielilor de deplasare în altă localitate în interes de serviciu. 2. Sumă zilnică plătită unui ziler. [Pr.: di-ur-] – Din lat. diurna.
DIURNÍST, -Ă, diurniști, -ste, s. m. și f. Persoană angajată și plătită cu ziua; ziler. [Pr.: di-ur-] – Diurnă + suf. -ist.
DIVAGÁRE, divagări, s. f. Faptul de a divaga; divagație; digresiune. – V. divaga.
DIVAGÁȚIE, divagații, s. f. Divagare; digresiune. – Din fr. divagation.
DIVÁN, divane, s. n. I. Canapea fără spătar, pe care se poate ședea sau dormi. II. 1. (În Imperiul Otoman) Consiliu cu atribuții politice, administrative și juridice, alcătuit din cei mai înalți demnitari; (în țările românești) sfat domnesc. ◊ Divan ad-hoc v. ad-hoc. ♦ Adunare, ședință a divanului (II 1). ♦ Sală, clădire în care se adunau membrii divanului (II 1); sediul divanului; p. gener. loc de adunare și de consfătuire. 2. (Înv.) Judecată, proces. ◊ Expr. (Glumeț) A face (cuiva) divan pe spinare = a bate (pe cineva). III. Culegere postumă de versuri aparținând unui poet oriental. [Pl. și: divánuri] – Din tc. divan.
DIVANÍST, divaniști, adj. (În sintagma) Boier divanist = boier divanit, v. divanit. – Divan + suf. -ist.
DIVANÍT, divaniți, adj. (În sintagma) Boier divanit = (și substantivat) boier care era membru al divanului (II 1); boier divanist; p. ext. persoană cu trecere pe lângă domnitor, făcând parte din protipendadă. – Din ngr. ntivanítis.
DÍVĂ, dive, s. f. (Adesea glumeț sau ir.) Artistă foarte admirată de public. – Din it., fr. diva.
DIVÉRGE, pers. 3 divérge, vb. III. Intranz. (Despre linii geometrice, razele unui fascicul etc.) A se îndepărta, a se răsfira dintr-un punct comun în direcții diferite. – Din fr. diverger, lat. divergere.
DIVERGÉNT, -Ă, divergenți, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se depărtează dintr-un punct comun în direcții diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a cărui secțiune crește pe măsura depărtării de un punct de referință; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumină ce se depărtează unele de altele. ♦ (Mat.; despre șiruri de numere) Care nu are o limită finită, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre păreri, concepții, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic între ele; care urmăresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis.
DIVERGÉNȚĂ, divergențe, s. f. 1. Deosebire, dezacord de păreri, de concepții, de atitudini; p. ext. neînțelegere. ◊ Expr. A face (sau a fi în) divergență = (despre o parte a unui complet de judecată) a-și exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorității asupra unei pricini judecate. 2. Proprietatea unor linii geometrice, unor raze și fascicule luminoase, unor sisteme optice etc. de a fi divergente. ♦ (Mat.) Mărime a unui câmp vectorial egală cu suma derivatelor parțiale ale componentelor vectorului într-un punct dat. – Din fr. divergence, lat. divergentia.
DIVÉRS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. ◊ Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care prezintă succint întâmplările și evenimentele petrecute în cursul zilei. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus.
DIVERSIFICÁ, diversífic, vb. I. Tranz. A face ca un lucru, un proces, o acțiune etc. să prezinte aspecte (mai) numeroase și (mai) variate. – Din fr. diversifier, lat. diversificare.
DIVERSIFICÁRE, diversificări, s. f. Faptul de a diversifica. – V. diversifica.
DIVERSIONÍSM s. n. Atitudine, manifestare cu caracter de diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ism.
DIVERSIONÍST, -Ă, diversioniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. De diversiune, cu caracter de diversiune, cu scopul de a provoca o diversiune. 2. S. m. și f. Persoană care provoacă sau încearcă să provoace o diversiune. [Pr.: -si-o-] – Diversiune + suf. -ist.
DIVERSITÁTE s. f. Caracterul sau însușirea a ceea ce este divers; varietate, felurime. – Din fr. diversité, lat. diversitas, -atis.
DIVERSIÚNE, diversiuni, s. f. 1. Încercare de a schimba cursul unei acțiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intențiile, gândurile, acțiunile sau planurile cuiva. ♦ Spec. Acțiune de luptă astfel dusă încât să-l inducă în eroare pe inamic asupra intențiilor reale de luptă. 2. Acțiune politică întreprinsă cu scopul de a distrage atenția de la problemele reale ale vieții publice. [Pr.: -si-u-] – Din fr. diversion, lat. diversio, -onis.
DIVERTÍCUL, diverticule, s. n. (Anat.) Mică prelungire a unui organ tubular. – Din fr. diverticule.
DIVERTISMÉNT, divertismente, s. n. 1. Petrecere ușoară, agreabilă și de scurtă durată; distracție, amuzament. 2. Compoziție muzicală instrumentală cu caracter distractiv. ♦ Suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit. ♦ Interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale. – Din fr. divertissement.
DIVIDÉND, dividende, s. n. Parte din profitul unei societăți pe acțiuni care revine fiecărui acționar în raport cu acțiunile pe care le posedă. – Din fr. dividende, lat. dividendus.
DIVINATÓRIU, -IE, divinatorii, adj. (Livr.) Care aparține divinației, privitor la divinație, bazat pe divinație. – Din fr. divinatoire.
DIVINÁȚIE, divinații, s. f. (Livr.) Dar, putere a unor persoane de a desluși și lucruri ascunse, neștiute și mai ales viitorul. [Var.: (înv.) devináție s. f.] – Din fr. divination, lat. divinatio, -onis.
DIVIZÍBIL, -Ă, divizibili, -e, adj. Care se poate diviza. ♦ Spec. (Despre numere întregi, polinoame etc.) Care se împarte exact (fără rest) cu alt număr, polinom etc. – Din fr. divisible, lat. divisibilis.
DIVIZIBILITÁTE s. f. Însușirea de a putea fi divizat. ♦ Spec. Proprietatea a două numere întregi, a două polinoame etc. de a se împărți exact (fără rest) între ele. – Din fr. divisibilité.
DIVÍZIE, divizii, s. f. 1. Mare unitate militară, constituită de obicei din mai multe regimente. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. Fiecare dintre categoriile principale în care sunt încadrate echipele ce participă la o competiție sportivă cu caracter național. – Din rus. diviziia. Cf. fr. division.
DIVIZIÓN, divizioane, s. n. Subunitate de artilerie sau de cavalerie care corespunde unui batalion. [Pr.: -zi-on] – Din rus. divizion, fr. division.
DIVIZIONÁR, -Ă, divizionari, -e, adj. 1. (În sintagma) Monedă divizionară = monedă măruntă de metal, reprezentând o fracțiune a unității bănești legale; p. gener. monedă de valoare mică; bani mărunți, mărunțiș. 2. Care ține de o divizie (1), privitor la o divizie. 3. Care are loc în cadrul unei divizii (2), care aparține unei divizii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. divisionnaire.
DIVIZIÚNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire, în cadrul unei întreprinderi, a procesului de creare a unui produs în mai multe operații parțiale, fiecare operație fiind efectuată de un muncitor sau de un grup de muncitori anume specializați. Diviziunea socială a muncii = împărțire a producției sociale pe ramuri de producție de sine stătătoare (industrie, agricultură etc.), având drept rezultat specializarea unor grupuri de producători în anumite ramuri. ♦ Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 2. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis.
DIVIZÓR, divizori, s. m. Număr întreg prin care se împarte exact alt număr întreg. ◊ Divizor comun v. comun. ♦ Împărțitor. – Din fr. diviseur, lat. divisor.