Toate definitiile
DÚTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească său poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești; veche monedă românească de argint. [Var.: dúpcă s. f.] – Din ucr. dudok.
DUUMVIRÁT s. n. Funcția, autoritatea duumvirilor; perioadă cât eră exercitată această funcție.
DUZÍNĂ, duzini, s. f. Grup de douăsprezece obiecte de același fel care formează un tot. ◊ Loc. adj. De duzină = care are o calitate inferioară; prost, mediocru. [Pl. și: duzine] – Din ngr. duzina. Cf. it. dozzina, fr. douzaine.
DOLÁR, dolari, s. m. Unitate monetară principală în Statele Unite ale Americii, în Canada, în Australia, Liberia etc.
DISTRIBUÍ, distríbui, vb. IV. Tranz. A împărți ceva în mai multe locuri sau la mai multe persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părți; a repartiza. – Din fr. distribuer, lat. distribuere.
DISTRIBUÍRE, distribuiri, s. f. Faptul de a distribui; împărțire, repartizare. – V. distribui.
DISTRIBUÍT, -Ă, distribuiți, -te, adj. Împărțit, repartizat. – V. distribui.
DISTRIBUITÓR, -OÁRE, distribuitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care distribuie ceva, calificată să distribuie ceva. 2. S. n. Aparat, piesă, dispozitiv sau mașină care asigură distribuirea rațională a unui material, a combustibilului etc. [Pr.: -bu-i-] – Distribui + suf. -tor. Cf. fr. distributeur.
DISTRIBUTÍV, -Ă, distributivi, -e, adj. 1. (În sintagmele) Numeral distributiv = numeral care arată repartizarea obiectelor în grupuri exprimate numeric. Atenție distributivă = atenție care poate fi îndreptată în mai multe direcții în același timp; atenție dispersată. 2. Caracterizat prin distributivitate. – Din fr. distributif, lat. distributivus.
DISTRIBUTIVITÁTE s. f. Proprietate a unei operații matematice sau logice de a putea fi efectuată separat asupra diferiților termeni dintr-o expresie, rezultatul astfel obținut fiind același ca și în cazul când operația ar fi fost aplicată întregii expresii. – Din fr. distributivité.
DISTRIBÚȚIE, distribuții, s. f. 1. Distribuire, repartizare; mod de distribuire, de repartizare. ♦ Spec. Repartizarea rolurilor dintr-o piesă, dintr-o operă etc. la actori, la cântăreți; p. ext. ansamblul actorilor, cântăreților care joacă într-o piesă, într-o operă etc. ♦ (Lingv.) Proprietate a unui element de a apărea sau nu în diferite contexte; totalitate a vecinătăților unui element. 2. Ansamblul organelor unei mașini care comandă automat efectuarea diferitelor faze de funcționare a mașinii. – Din fr. distribution, lat. distributio.
DISTRIBUȚIONÁL, -Ă, distribuționali, -e, adj. De distribuție. ◊ Analiză distribuțională = metodă de analiză specifică lingvisticii structurale bazată pe principiul descrierii distribuției elementelor lingvistice. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. distributionnel.
DISTRÍCT, districte, s. n. Unitate administrativ-teritorială din unele țări, care cuprinde fie capitala țării și împrejurimile ei, fie un teritoriu care are o populație cu compoziție națională omogenă. – Din fr. district, lat. districtus.
DEZACORDÁ, dezacordéz, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-și pierde consonanța tonurilor (prin slăbirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder.
DISTRICTUÁL, -Ă, districtuali, -e, adj. Care aparține districtului, privitor la district. [Pr.: -tu-al] – District + suf. -ual (după an – anual, spirit – spiritual etc.).
DISTRÓFIC, -Ă, distrofici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține distrofiei, privitor la distrofie. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de distrofie. – Din fr. dystrophique.
DISTROFÍE, distrofii, s. f. Stare patologică constând în alterarea structurii unui țesut, a unui organ, a unui sistem sau a organismului, în urma tulburărilor de nutriție. – Din fr. dystrophie.
DISTRUCTÍV, -Ă, distructivi, -e, adj. Care distruge; distrugător, nimicitor. [Var.: destructív, -ă adj.] – Din fr. destructif (după distruge).
DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. și refl. Fig. A face să-și piardă sau a-și pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga liniște sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere.
DISTRÚGERE, distrugeri, s. f. Acțiunea de a (se) distruge și rezultatul ei; nimicire, ruinare. – V. distruge.
DISTRÚS, -Ă, distruși, -se, adj. Nimicit, dărâmat, ruinat. ♦ Fig. (Despre oameni) Ruinat din punct de vedere material, fizic sau moral. – V. distruge.
DISURÍE, disurii, s. f. (Med.) Greutatea de a urina. – Din fr. dysurie.
DIȘTÉRNE vb. III v. deșterne.
DÍTAI adj. invar. (Fam.) Care este (foarte) mare; coșcogea, ditamai. – Cf. țig. dita „iată”.
DÍTAMAI adj. invar. (Fam.) Care este (foarte) mare; coșcogea, ditai. – Ditai + mai1.
DITIRÁMB, ditirambi, s. m. 1. (La vechii greci și la romani) Poem liric în onoarea lui Bachus; p. ext. poem liric caracterizat prin inspirație entuziastă. 2. Fig. Elogiu exagerat, în termeni bombastici, adus cuiva. – Din fr. dithyrambe, lat. dithyrambus.
DITIRÁMBIC, -Ă, ditirambici, -ce, adj. 1. Care aparține ditirambilor (1), privitor la ditirambi. 2. Fig. (Despre stil, vorbire, cuvinte etc.) Plin de elogii exagerate; emfatic, retoric. – Din fr. dithyrambique, lat. dithyrambicus.
DIURÉTIC, -Ă, diuretici, -ce, adj., s. n. (Medicament, ceai etc.) care produce sau mărește diureza. [Pr.: -di-u-] – Din fr. diurétique, lat. diureticus.
DIURÉZĂ, diureze, s. f. Producere și eliminare a urinei; creșterea cantității de urină. [Pr.: di-u-] – Din fr. diurèse, lat. diuresis.
DIÚRN, -Ă, diurni, -e, adj. De zi, din timpul zilei; care are loc în timpul zilei; care durează o zi. ◊ Mișcare (sau rotație) diurnă = mișcare aparentă de rotație a sferei cerești (împreună cu aștrii care par fixați pe ea) în jurul axei polilor, care durează o zi siderală. [Pr.: di-urn] – Din fr. diurne, lat. diurnus.