Toate definitiile
DOÁR adv. 1. (Exprimă ideea unei delimitări sau restricții) Numai. Stai doar o clipă! ◊ Expr. Doar că nu... = aproape că..., puțin a lipsit să nu... 2. Vezi bine, cum se știe; desigur. Doar nu m-ai căutat! 3. Poate; probabil. Va reuși doar până la urmă! ◊ Expr. Fără doar și poate = fără nici o îndoială; neapărat. ♦ În speranța că... L-a întrebat, doar va afla ce să facă. ◊ Expr. Într-o doară = la noroc, la întâmplare, pe nimerite. 4. (Reg., la începutul unei propoziții interogative) Oare? [Var.: doáră adv.] – Lat. de-hora.
DOÁRĂ adv. v. doar.
DOBÁȘ s. m. v. tobaș.
DÓBĂ s. f. v. tobă.
DOBẤNDĂ, dobânzi, s. f. 1. Sumă de bani care se plătește (de obicei în procente) pentru un împrumut bănesc. ◊ Expr. A plăti (cuiva) cu dobândă = a se răzbuna cu prisosință și violență (pe cineva) pentru o pagubă sau o suferință. 2. Câștig, folos, profit. Mai bine cu un om vrednic la pagubă decât cu un mișel la dobândă. ♦ Cantitate dintr-un produs oferită (cumpărătorului) în plus. 3. (Înv.) Pradă de război. – Din dobândi (derivat regresiv).
DOBÂNDÍRE, dobândiri, s. f. Faptul de a dobândi. – V. dobândi.
DÓBERMAN, dobermani, s. m. Rasă de câini de talie mijlocie, cu părul scurt și lucios, de culoare neagră, maro sau gri. – Din germ. Dobermann.
DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. S. n. Animal patruped (domestic). 2. S. m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.
DOBITOCÉSC, -EÁSCĂ, dobitocești, adj. 1. Care aparține dobitoacelor, privitor la dobitoace. 2. De dobitoc (2), specific unui dobitoc. – Dobitoc + suf. -esc.
DOBITOCÉȘTE adv. Ca dobitoacele; prostește; fără bun-simț. – Dobitoc + suf. -ește.
DOBITOCÍE, dobitocii, s. f. Atitudine, comportare, faptă, vorbă de om prost sau lipsit de bun-simț. – Dobitoc + suf. -ie.
DOBORẤRE, doborâri, s. f. Acțiunea de a doborî și rezultatul ei. – V. doborî.
DOBORẤT, -Ă, doborâți, -te, adj. (Despre oameni) Învins, zdrobit, distrus (sufletește). – V. doborî.
DOBORÂTÓR, -OÁRE, doborâtori, -oare, adj. Care doboară. – Doborî + suf. -tor.
DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. oborî.
DÓBOȘ, doboșuri, s. n. Tort făcut din foi de aluat suprapuse, cu cremă de ciocolată între ele, foaia de deasupra având o glazură de zahăr ars. – Et. nec.
DOBOȘÁR s. m. v. toboșar.
DOBROGEÁN, -Ă, dobrogeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Dobrogei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Dobrogei sau populației ei, privitor la Dobrogea sau la populația ei. – Dobrogea (n. pr.) + suf. -ean.
DOBROGEÁNCĂ, dobrogence, s. f. Femeie care face parte din populația Dobrogei sau este originară de acolo. – Dobrogean + suf. -că.
DOBZĂLÁ, dobzălez, vb. I. Tranz. (Reg.) A bate tare pe cineva. – Cf. magh. dobzani.
DOC1, docuri, s. n. Țesătură de bumbac din care se fac haine de vară, salopete, prelate etc. – Din engl. duck.
DOC2, docuri, s. n. Bazin portuar (împreună cu construcțiile și instalațiile aferente), în care vapoarele sunt încărcate, descărcate sau reparate; ansamblu de construcții, de instalații, de servicii tehnice și administrative care servesc un port; magazie într-un port, în care se depozitează cerealele și alte mărfuri. ◊ Doc plutitor = instalație plutitoare servind la repararea navelor. – Din fr., engl. dock.
DOCÁR, docare, s. n. Trăsurică ușoară cu două sau cu patru roți. – Din engl., fr. dog-cart.
DOCĂRÁȘ, docărașe, s. n. Diminutiv al lui docar. – Docar + suf. -aș.
DOCÉNT, docenți, s. m. 1. (În alte țări) Grad didactic onorific în învățământul superior, corespunzând de obicei aceluia de conferențiar; persoană care are acest grad. 2. (În țara noastră; de obicei în sintagma doctor docent) Titlu științific acordat doctorilor în științe care s-au distins printr-o activitate valoroasă; persoană care are acest titlu. – Din germ. Dozent.
DOCÉNȚĂ, docențe, s. f. Titlul, gradul sau funcția de docent; examen pentru obținerea acestui titlu sau grad. – Docent + suf. -ență.
DOCHÉR, docheri, s. m. Muncitor care lucrează în docuri2, la încărcatul și descărcatul vapoarelor. – Din fr., engl. docker.
DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu ușurință, fără să protesteze; supus, ascultător. – Din fr. docile, lat. docilis.
DOCILITÁTE s. f. Însușirea de a fi docil; supunere. – Din fr. docilité, lat. docilitas, -atis.
DOCIMAZÍE, docimazii, s. f. Examen de laborator care urmărește să stabilească (în medicina judiciară) cauzele morții cuiva. – Din fr. docimasie.