Toate definitiile

NĂCLĂIÓS, -OÁSĂ, năclăioși, -oase, adj. (Rar) Năclăit. [Pr.: -clă-ios] – Năclăi + suf. -os.

NĂCLĂIÁLĂ, năclăieli, s. f. Faptul de a (se) năclăi: (concr.) substanță cleioasă, grasă, murdară (care năclăiește). [Pr.: -clă-ia-] – Năclăi + suf. -eală.

NĂCLĂÍ, năclăiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) îmbiba sau a (se) acoperi cu substanțe cleioase, unsuroase, murdare; p. ext. a (se) murdări. 2. Refl. (Rar; despre sânge) A se închega, a se coagula. – Din bg. nakleja.

NĂCĂJÍT, -Ă adj. v. necăjit.

NĂCĂJÍ vb. IV v. necăji.

NĂCÁZ s. n. v. necaz.

NĂBUȘITÓR, -OÁRE, năbușitori, -oare, adj. (Pop.) Înăbușitor, sufocant. – Năbuși + suf. -tor.

NĂBUȘÍRE, năbușiri, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) năbuși. – V. năbuși.

NĂBÚZNA adv. (Reg.; în loc. vb.) A da năbuzna = a năvăli, a da buzna. – Din buzna.

NĂBUȘÍ, nắbuș, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) sufoca, a (se) înăbuși. ♦ Tranz. Fig. A împiedica dezvoltarea, desfășurarea sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦ Tranz. Fig. A face să nu se vadă, să nu se simtă, să nu se audă. 2. Tranz. A potoli, a stinge focul. 3. Intranz. (Adesea fig.) A se revărsa, a inunda; a invada. ♦ Despre sânge, lacrimi) A podidi. – Cf. scr. nabušiti.

NĂBUȘEÁLĂ, năbușeli, s. f. (Pop.) Căldură mare; zăduf, zăpușeală. – Năbuși + suf. -eală.

NĂBOÍRE, năboiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) năboi² și rezultatul ei. – V. năboi².

NĂBÓI¹, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. scr. naboj.

NĂBĂDĂI¹ s. f. pl. 1. (Pop. și fam.) Acces de furie, de mânie. ◊ Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (1). ◊ Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine. 2. (Pop.) Criză epileptică. – Et. nec.

NĂBĂDÁICĂ, năbădăici, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) 1. Acces de furie, de mânie. 2. (Criză de) epilepsie. – Năbădăi¹ + suf. -aică.

NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și. f. Persoană care face parte din populația de bază a Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia sau la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

NAZÂR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația țărilor românești; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzır.

NÁZURI s. n. pl. (Pop. și fam.) Capricii, mofturi, toane. ◊ Expr. A face nazuri = a se comporta ca un om răsfățat, afectat, cu pretenții schimbătoare sau nechibzuite. – Din tc. nāz.

NAZÍSM s. n. Național-socialism. – Din fr. nazisme, germ. Nazismus.

NAZÍR s. m. v. nazâr.

NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2) – V. nazaliza.

NAZALIZÁRE, nazalizări, s. f. Faptul de a (se) nazaliza. – V. nazaliza.

NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

NAZALITÁTE s. f. Particularitate a unui sunet de a fi pronunțat cu timbru nazal (2). – Din fr. nasalité.

NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

NAMIÁZĂ, namiezi, s. f. (Pop.) 1. Amiază. ◊ Expr. Ziua namiaza mare = în plină zi. 2. Masa care se ia în jurul amiezei; prânz. 3. Loc, punct unde ajunge soarele pe cer (aproximativ) la amiază; zenit. [Var.: (reg.) nămiáză s. f., nămiéz, nămiézi, namiéz s. n.] – În + amiază.

NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

NAMÉSTIE, namestii, s. f. (Înv. și reg.) Clădire cu toate dependințele ei; p. restr. dependință, acaret. – Din sl. namĕstije.

NAMÉSNIC, namesnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). – Din sl. namĕstĕnikŭ.