Toate definitiile
NĂPĂSTUÍT, -Ă, năpăstuiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care este nedreptățit, căruia i se face un rău; asuprit, oprimat. ♦ Defăimat, calomniat. – V. năpăstui.
NĂPĂSTUÍRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei; asuprire, împilare; ponegrire, defăimare, calomnie. – V. năpăstui.
NĂPĂSTUÍ, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face cuiva o nedreptate, un rău; a nedreptăți, a persecuta, a asupri pe cineva. 2. A învinui pe nedrept; a ponegri, a calomnia, a defăima. – Din sl. napastovati. Cf. năpastă.
NĂPĂDÍT, -Ă, năpădiți, -te, adj. Cuprins din toate părțile; împresurat, invadat. – V. năpădi.
NĂPĂDÍRE, năpădiri, s. f. Acțiunea de a năpădi și rezultatul ei; invazie, cotropire. – V. năpădi.
NĂPĂDÍ, năpădesc, vb. IV, 1. Tranz. A invada, a cotropi; a cuprinde din toate părțile, a împresura; a acoperi, a umple. ♦ Fig. A copleși, a doborî, a birui. ♦ (Despre plâns, râs) A-l cuprinde, a-l apuca (pe cineva) cu putere, fără a se putea stăpâni; a podidi. 2. Intranz. A se repezi asupra cuiva sau undeva; a se năpusti, a năvăli, a tăbărî. ♦ A apărea undeva în număr sau în cantitate mare, a se înmulți peste măsură. 3. Intranz. și tranz. (Despre sânge, lacrimi) A țâșni, a izbucni (cu putere și în cantitate mare); a umple, a acoperi pe cineva sau ceva. ♦ Fig. A apărea, a se manifesta brusc, a izbucni violent. Mulțumirea îi năpădește în ochi. – Din sl. napasti, -padja.
NĂPÁSTĂ, năpaste, s. f. 1. Nenorocire mare; pacoste, calamitate. 2. Învinuire nedreaptă, acuzație neîntemeiată; calomnie. 3. (Înv.) Nedreptate, prigoană, persecuție. 4. (Înv.) Bir pe care îl plăteau în trecut locuitorii unui sat în contul celor fugari. 5. (Reg.) Prostovol. [Pl. și: năpăști] – Din sl. napastĩ.
NĂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș2.
NĂMOLOTERAPÍE, nămoloterapii, s. f. Terapie prin aplicarea unui strat subțire de nămol bogat în componente organice și anorganice. – Nămol + terapie.
NĂMOLÓS, -OÁSĂ, nămoloși, -oase, adj. Plin de nămol; mâlos, mocirlos. [Var.: (pop.) nomolós, -oásă adj.] – Nămol + suf. -os.
NĂMOLÍT, -Ă, nămoliți, -te, adj. Plin de nămol; imobilizat în nămol. [Var.: (pop.) nomolít, -ă adj.] – V. nămoli.
NĂMOLÍ, nămolesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) înnămoli. [Var.: (pop.) nomolí vb. IV] – Din nămol.
NĂMÓL, nămoluri, s. n. Sediment moale alcătuit din particule fine, de culoare închisă, cu miros caracteristic și uneori cu proprietăți radioactive, depus pe fundul bazinelor acvatice, mai ales al apelor stătătoare, sau rămas după inundație la malul unui rău; mâl; p. ext. noroi. ◊ Expr. A face (băi de) nămol = a-și unge corpul cu un strat de nămol în scopuri curative. ♦ Fig. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitate, volum mare din ceva. [Var.: (pop.) nomól s. n.] – Din ucr. namil, -olu.
NĂMIÉZI s. n. v. namiază.
NĂMIÉZ s. n. v. namiază.
NĂMIÁZĂ s. f. v. namiază.
NĂMÍ vb.IV v. năimi.
NĂMEȚÍT, -Ă, nămețiți, -te, adj. (Pop.) Acoperit cu multă zăpadă; troienit, înzăpezit. – V. nămeți.
NĂMEȚÍRE, nămețiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a nămeți; troienire, înzăpezire. – V. nămeți.
NĂMEȚÍ, pers. 3 nămețește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A acoperi cu multă zăpadă; a troieni, a înzăpezi. [Var.: nemețí vb. IV] – Din nămete.
NĂMETÉNIE, nămetenii, s. f. (Rar) Matahală, namilă. – Cf. nămete.
NĂMÉTE, nămeți, s. m. (Mai ales la pl.) Cantitate mare de zăpadă (ninsă sau adunată de viscol); troian, noian. ♦ P. ext. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitate mare din ceva; grămadă, morman. – Din bg. namet.
NĂLUCITÓR, -OÁRE, nălucitori, -oare, adj. (Rar) Care uimește (prin frumusețe, strălucire etc.); încântător, fermecător. – Năluci + suf. -tor.
NĂLUCÍT, -Ă, năluciți, -te, adj. Care există numai în închipuirea cuiva; plăsmuit de imaginație, de minte. ♦ (Rar; despre oameni) Uluit, zăpăcit. – V. năluci.
NĂLUCÍRE, năluciri, s. f. Faptul de a (se) năluci; (concr.) nălucă. – V. năluci.
NĂLUCÍ, nălucesc, vb. IV. 1. Refl. A i se părea cuiva că vede, că aude ceva; a i se năzări; p. ext. a-și închipui, a-și imagina. 2. Intranz. A se înfățișa, a apărea, a se ivi, vag sau fugitiv, vederii. ♦ A apărea în gând, a-i trece prin minte. 3. Tranz. (Rar) A uimi, a fermeca, a încânta (prin frumusețe, strălucire etc.). – Cf. luci.
NĂLUCEÁLĂ, năluceli, s. f. (Rar) Nălucă (2). – Năluci + suf. -eală.
NĂLUCĂ, năluci, s. f. 1. Ființă fantastică, imaginară; arătare, fantomă, vedenie, nălucire (1); spec. strigoi. ♦ (Adverbial, pe lângă verbe de mișcare) Foarte repede. 2. Imagine fugară și înșelătoare, închipuire deșartă; iluzie, himeră, năluceală. ◊ Expr. (Reg.) A-și face nălucă = a) a se speria, a se înspăimânta; b) a se amăgi, a se înșela; c) a i se părea că vede sau că aude ceva. 3. Imitație de peștișor, făcută din lemn sau din metal sclipitor, pe care o folosesc pescarii drept nadă artificială pentru peștii răpitori; p. gener. momeală, nadă. – Din năluci (derivat regresiv).
NĂLȚÍME s. f. v. înălțime.
NĂLȚÁ vb. I v. înălța.