Toate definitiile
NICI adv., conj. I. Adv. 1. (Precedă cuvântul sau cuvintele care poartă accentul frazei, exprimând o negație mai categorică decât „nu” și fiind de obicei dublat de „nu”) Nici nu s-a clintit. 2. (În expr.) Nici că = deloc nu... 3. (Împreună cu pron. nehot. „unul”, „una” formează pronume negative) Nu mai e nici unul. ◊ (Adjectival; urmat de art. nehot., „un”, „o”) Nici un zgomot, nici o adiere de vânt nu se simte. II. Conj. (De obicei urmat de „nu”; leagă două sau mai multe propoziții, stabilind un raport de coordonare copulativă și purtând accentul în frază; repetat, arată excluderea, pe rând, a ideilor exprimate prin propozițiile sau prin cuvintele pe care le precedă) Nu are timp, nici nu dorește. Nici nu vede, nici nu aude. ◊ (Leagă două sau mai multe părți ale unei propoziții negative) A fost furtună mare, nu vedeai nici înainte, nici înapoi. ◊ Expr. Nici una, nici două sau nici una, nici alta = îndată, numaidecât; brusc, pe neașteptate. ◊ (Între „nici” și cuvântul negat se intercalează pron. pers. „tu”, iar verbul se omite) Nici tu casă, nici tu masă. – Lat. neque.
NEGRÉSĂ, negrese, s. f. Femeie care aparține rasei negride. – Din fr. négresse.
NEGREÁȚĂ, negreți, s. f. Însușirea de a fi negru; culoare neagră; pată neagră. – Lat. nigritia sau negru + suf. -eață.
NEGÓȚ, (rar) negoțuri, s. n. 1. Activitate economică (în domeniul particular) privind circulația mărfurilor, vânzarea și cumpărarea lor; schimb de produse sub formă de vânzare-cumpărare; negustorie, comerț (particular). ♦ Tranzacție comercială; târg, învoială. 2. (Înv. și pop.; concr.) Marfă. – Lat. negotium.
NEGÓS, -OÁSĂ, negoși, -oase, adj. (Rar) Plin de negi, cu negi mulți. – Neg + suf. -os.
NEGOCIÉRE, negocieri, s. f. Acțiunea de a negocia și rezultatul ei; negociație. [Pr.: -ci-e-] – V. negocia.
NEGOCIÁȚIE, negociații, s. f. (Înv.) Negociere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. négociation.
NEGOCIATÓR, -OÁRE, negociatori, -oare, s. m. și f. Persoană care negociază (1) (în numele său sau al altuia). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. négociateur.
NEGOCIABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi negociabil. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. négociabilité.
NEGREȘÍT adv. Fără nici o îndoială; fără doar și poate, desigur, sigur; în mod neapărat. – Ne- + greșit.
NEGRICIÓS, -OÁSĂ, negricioși, -oase, adj. De o culoare care se apropie de negru, care bate în negru; negriu, negruț. ♦ (Despre oameni) Cu pielea, părul, ochii de culoare închisă; brunet, oacheș. – Negru + suf. -icios.
NEGRIÓR, -OÁRĂ, negriori, -oare, adj. (Pop.) Negrișor. [Pr.: -gri-or] – Negru + suf. -ior.
NEGRIȘÓR, -OÁRĂ, negrișori, -oare, adj. Diminutiv al lui negru; care bate în negru, cam negru; negrior. – Negru + suf. -ișor.
NEGRITÚRĂ s. f. (Rar) Înnegrire; (concr.) substanță care se folosește la vopsit în negru. – Negru + suf. -itură.
NEGRIZUTÓS, -OÁSĂ, negrizutoși, -oase, adj. Care nu conține grizu. – Ne- + grizutos.
NEGRÚȘCĂ, negruște, s. f. Plantă erbacee meliferă cu frunze penate, cu flori albe-albăstrui și cu fructe capsule cu numeroase semințe negre (Nigella arvensis). – Negru + suf. -ușcă.
NEGRÚȚ, -Ă, negruți, -e, adj. Negricios. – Negru + suf. -uț.
NEGURÁT, -Ă, negurați, -te, adj. (Reg.) Înnegurat; posomorât, mohorât, trist. – Din negură.
NEGUREÁLĂ, negureli, s. f. (Pop.) Negură (1), pâclă. – Negură + suf. -eală.
NEGURÍU, -ÍE, negurii, adj. (Rar) Neguros (1). – Negură + suf. -iu.
NEGURÓS, -OÁSĂ, neguroși, -oase, adj. 1. Acoperit, învăluit de negură (1); cețos, pâclos, neguriu. ♦ Întunecat, obscur; mohorât, posomorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre ochii, privirea etc. lor) Mohorât, trist, posomorât, încruntat. 3. Fig. Imprecis, confuz, neclar. – Negură + suf. -os.
NEGÚS, neguși, s. m. Titlu purtat în perioada monarhiei de suveranii Etiopiei; persoană care avea acest titlu. – Din fr. négous, germ. Negus.
NEGUSTÓR, negustori, s. m. Persoană care se ocupă cu comerțul (particular); comerciant. [Var.: (înv. și reg.) neguțătór s. m.] – Lat. negotiatorius sau – neguța + suf. -tor.
NEGUSTORÁȘ, negustorași, s. m. Diminutiv al lui negustor. – Negustor + suf. -aș.
NEGUSTORÉSC, -EÁSCĂ, negustorești, adj. 1. Care se referă la negustori, care este alcătuit din negustori, specific negustorilor, de negustor. 2. Care ține de comerț, privitor la comerț; comercial. – Negustor + suf. -esc.
NEGUSTORÉȘTE adv. Ca un negustor, în felul negustorilor. – Negustor + suf. -ește.
NEGUSTORÍ, negustoresc, vb. IV. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A cumpăra și a vinde o marfă pentru a realiza un profit; a practica meseria de negustor. ♦ Tranz. A comercializa; a trafica, a specula. [Var.: (înv. și reg.) neguțătorí vb. IV] – Din negustor.
NEGUSTORÍE, negustorii, s. f. 1. (La sg.) Activitate economică (particulară) privind circulația mărfurilor, vânzarea și cumpărarea lor; schimb de produse sub formă de vânzare-cumpărare; negoț, comerț (particular). 2. Afacere, întreprindere comercială. [Var.: (înv. și reg.) neguțătoríe s. f.] – Negustor + suf. -ie.
NEGUSTORÍME s. f. Mulțime de negustori; tagma, breasla negustorilor. – Negustor + suf. -ime.
NEGUSTORÍȚĂ, negustorițe, s. f. (Rar) Negustoreasă. – Negustor + suf. -iță.