Toate definitiile
NĂSÍP s. n. v. nisip.
NĂSILNICÍE, nasilnicii, s. f. (Înv. și reg.) Violență, brutalitate, sălbăticie. ♦ Încăpățânare, îndărătnicie. [Var.: năsâlnicíe s. f.] – Năsilnic + suf. -ie.
NĂSÍLNIC, -Ă, năsilnici, -ce, adj. (Înv. și reg.) 1. Violent, brutal; rău, aspru, neîndurător. 2. Nemulțumit, cârcotaș, mofturos, îndărătnic. [Var.: năsấlnic, -ă adj.] – Din sl. nasilĩnŭ.
NĂSCOCITÚRĂ, născocituri, s. f. (Rar) Ceea ce născocește cineva; plăsmuire. – Născoci + suf. -tură.
NĂSCOCITÓR, -OÁRE, născocitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) 1. Care creează, născocește (1); inventiv. 2. Care scornește, plăsmuiește, născocește (2); p. ext. mincinos. – Născoci + suf. -tor.
NĂSCOCÍRE, născociri, s. f. Acțiunea de a (se) născoci și rezultatul ei; ceea ce născocește cineva; născoceală. – V. născoci.
NĂSCOCÍ, născocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a crea ceva (ce nu a mai existat până atunci); a descoperi, a inventa. 2. Tranz. A scorni, a plăsmui (lucruri închipuite, neexistente, neadevărate); p. ext. a minți. 3. Refl. (Rar) A se naște, a se isca, a se ivi, a se întâmpla, – Et. nec.
NĂSCOCEÁLĂ, născoceli, s. f. (Rar) Născocire. – Născoci + suf. -eală.
NĂSCIÓR, născioare, s. n. Năsuc. – Năsuc + suf. -ior.
NĂSCÁRE, născări, s. f. (Pop.) Naștere. ◊ Loc. adj. și adv. Din născare = din naștere. – Naște + suf. -are.
NĂSÂLNICÍE s. f. v. năsilnicie.
NĂSẤLNIC, -Ă adj. v. năsilnic.
NĂSĂUDEÁNCĂ, năsăudence, s. f. Femeie născută și crescută în orașul Năsăud sau în județul Bistrița-Năsăud. ♦ Locuitoare din orașul Năsăud sau din județul Bistrița-Năsăud. [Pr.: -să-u-] – Năsăudean + suf. -că.
NĂSĂUDEÁN, -Ă, năsăudeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană născută și crescută în orașul Năsăud sau în județul Bistrița-Năsăud. 2. Adj., s. m. (Locuitor) din orașul Năsăud sau din județul Bistrița-Năsăud. [Pr.: -să-u-] – Năsăud (n. pr.) + suf. -ean.
NĂSĂLÍE, năsălii, s. f. Suport de lemn (ca o targă) pe care se așază coșciugul cu mortul pentru a fi transportat (la biserică sau la cimitir). – Din sl. nosilo.
NĂSĂÍLĂ s. m. sg. (Pop.) Om cu nasul mare; nărtilă. – Nas + suf. -ăilă.
NĂSĂDÍT s. n. (Pop.) Faptul de a năsădi. – V. năsădi.
NĂSĂDÍRE, năsădiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a năsădi și rezultatul ei. – V. năsădi.
NĂSĂDÍ, năsădesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A așeza snopii de cereale pe arie pentru a fi treierați (cu vitele); p. ext. a curăța, a aranja o arie în vederea treieratului. ♦ P. gener. A risipi, a împrăștia. – Din sl. nasaditi.
NARGHELEGÍU, narghelegii, s. m. Slujbaș la curtea domnească din țările românești care pregătea domnului narghileaua. – Din tc. nargileci.
NARGHELEÁ s. f. v. narghilea.
NÁRE s. f. v. nară.
NARCÓZĂ, narcoze, s. f. Stare caracterizată prin pierderea cunoștinței, relaxare musculară, diminuarea sensibilității și a reflexelor, provocată artificial prin acțiunea substanțelor narcotice asupra centrilor nervoși, în special în intervențiile chirurgicale. – Din fr. narcose, germ. Narkose.
NARCOTIZATÓR, narcotizatori, s. m. (Rar) Persoană care administrează pacientului narcoticul înaintea intervenției chirurgicale. – Narcotiza + suf. -tor.
NARCOTIZÁRE, narcotizări, s. f. Acțiunea de a narcotiza și rezultatul ei. – V. narcotiza.
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.
NARCOTÍNĂ, narcotine, s. f. Substanță extrasă din opiu, folosită în farmacie ca antipiretic și tonic. – Din fr. narcotine.
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanță, medicament) care provoacă narcoza. 2. Adj. (Rar; despre stări fizice) Provocat de un narcotic (1). – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.
NARCOTERAPÍE, narcoterapii, s. f. (Med.) Somnoterapie. – Din fr. narcothérapie.
NARCOMANÍE, narcomanii, s. f. (Med.) Obișnuință morbidă de a lua narcotice. – Din fr. narcomanie.